Probe, schimbarea declaratillor martorilor, necesitatea unor motive plauzibile, art.63 alin. (2) C.pr.pen.

Instanta este obligata sa verifice fiecare proba, sa analizeze toate probele administrate pentru ca, în final, sa înlature orice îndoiala. Existenta îndoielii este incompatibila cu convingerea, cu certitudinea deplina. Partea vatamata si  martorii audiati în faza de urmarire penala nu sustin ipoteza prezentata de inculpat. Neveridicitatea ipotezei prezentate de inculpat rezulta si din înscrisurile medicale existente la dosarul cauzei.    Conform art. 63 alin. (2) C.pr.pen  probele nu au o valoare dinainte stabilita aprecierea fiecaruia facându-se de instanta de judecata în urma examinarii tuturor probelor administrate.

Aprecierea probelor, ca operatiune finala a activitatii de probatiune, permite instantei de judecata sa determine masura în care probele reflecta adevarul. In atare conditii, schimbarea, în parte, a declaratiilor victimei si ale martorilor în cursul judecatii nu poate fi acceptata în lipsa unei motivatii plauzibile, pertinente.

Inalta Curte de Casatie si Justitie examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate celor si din oficiu conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385⁶ alin. (1) si art. 385⁷ C. proc. pen. constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

    Din analiza probelor dispuse si administrate în cauza rezulta ca instanta de apel a retinut corect starea de fapt si vinovatia inculpatului atribuind faptei savârsite de catre acesta o încadrare juridica legala.

    Aprecierea probelor, ca operatiune finala a activitatii de probatiune, permite instantei de judecata sa determine masura în care probele reflecta adevarul.

    Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, instanta îsi formeaza convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la masura în care prezumtia de nevinovatie a fost sau nu înlaturata prin probe certe de vinovatie, daca se impune sau nu achitarea inculpatului pentru fapta dedusa judecatii.

    Spre deosebire de intuitia pur subiectiva, convingerea se întemeiaza pe rationament. De aceea instanta este obligata sa verifice fiecare proba, sa analizeze toate probele administrate pentru ca, în final, sa înlature orice îndoiala.

    Existenta îndoielii este incompatibila cu convingerea, cu certitudinea deplina.

    În cauza dedusa judecatii, se constata ca instanta de apel a realizat o analiza corecta si temeinica a probelor administrate.

    Rezulta cu certitudine ca la data de 31 ianuarie 2009, inculpatul a ajuns la locuinta victimei în jurul orelor 23,00 - partea vatamata R.G. locuind împreuna cu socrii sai T.D. si J.S. - în stare de ebrietate.

    Acesta i-a cerut bunicii sale, L.E., sa paraseasca încaperea, dar a intervenit partea vatamata, moment în care inculpatul i-a adresat injurii dupa care a lovit-o, în mod repetat, cu pumnii si picioarele.

    Din declaratiile partii vatamate - audierea acestuia realizându-se cu respectarea dispozitiilor procesual penale - luate la putin timp dupa comiterea faptei (1 februarie 2008; 5 februarie 2008; 18 februarie 2008) rezulta ca inculpatul i-a dat o palma, a cazut, lovind-o în continuare cu picioarele în burta iar apoi a „sarit cu picioarele în zona abdomenului”.

    Deosebit de relevante sunt si celelalte aspecte prezentate de victima, în sensul ca mama inculpatului i-a atras atentia sa nu spuna nimanui ca a fost lovita de inculpat, promitându-i ca dupa externarea din spital o sa-l îndeparteze pe acesta de acasa.

    Împrejurarile prezentate de partea vatamata sunt confirmate si de martorul V.L., inculpatul fiind cel care a lovit victima cu pumnii si picioarele.

    Nici partea vatamata si nici martorii audiati în faza de urmarire penala nu sustin ipoteza prezentata de inculpat în sensul ca aceasta ar fi cazut pe o plita, având - potrivit afirmatiilor inculpatului - o înaltime de 0,30 m.

    Neveridicitatea ipotezei prezentate de inculpat rezulta si din înscrisurile medicale existente la dosarul cauzei.

    Astfel, din Raportul medico-legal din 15 februarie 2008 aprobat de Comisia de Avizare si Control din cadrul Institutului National de Medicina Legala „M.M.” Bucuresti (adresa nr. E/11/4080/2008 din 25.V.2008) rezulta ca victima a fost internata la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti - Chirurgie Generala cu diagnosticul „Uroperitoneu prin ruptura traumatica de vezica urinara”.

    Leziunile au fost produse prin loviri cu corpuri dure.

    Nu rezulta nicio leziune care ar putea fi apreciata ca fiind o arsura, mecanismul de producere confirmând lovirea cu corpuri dure.

    În atare conditii, schimbarea, în parte, a declaratiilor victimei si ale martorilor în cursul judecatii nu poate fi acceptata în lipsa unei motivatii plauzibile, pertinente.

    Sub acest aspect Înalta Curte constata ca partea vatamata în cursul cercetarii judecatoresti sustine ca nu stie cine a lovit-o iar în apel, martorul V.L. arata ca nu a fost amenintat sau agresat în momentul audierii sale de catre organele de politie.

    Revenirea victimei si a martorului în cursul judecatii se datoreaza - asa cum a retinut si instanta de apel - pe de o parte relatiilor de rudenie cu inculpatul dar si amenintarea acestuia ca o va omorî pe martora T.E. si pe copii „daca declara adevarul si anume ca a batut-o pe R.G.”.

    Potrivit dispozitiilor art. 63 alin. (2) probele nu au o valoare dinainte stabilita aprecierea fiecaruia facându-se de instanta de judecata în urma examinarii tuturor probelor administrate.

    În cauza dedusa judecatii, instanta de apel a facut o apreciere corecta a probelor - înlaturând motivat o parte din acestea - stabilindu-se corect ca prezumtia de nevinovatie a fost înlaturata.

    Ca atare, Înalta Curte în temeiul dispozitiilor art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G.T. mentinând decizia instantei de apel ca fiind legala si temeinica.

Text extras din Decizia nr. 3139/2009 a Sectiei Penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sursa scj.ro.