Recurs, hotarare pronuntata anterior intrarii in vigoare Legii nr. 202/2010.

    Existenta unei legi determinate este incompatibila cu o marja de interpretare a sa din partea instantelor, în masura în care sensul normelor juridice sunt bine întelese. In activitatea jurisdictionala, legalitatea impune judecatorului obligatii esentiale: interpretarea stricta a legii si interzicerea analogiei, respectiv neaplicarea retroactiva a legii.

Prin modificarile aduse de Legea nr. 202/2010 s-au modificat dispozitiile art. 28¹ pct. 3, în sensul ca hotarârile pronuntate de judecatorii, în prima instanta, cu exceptia celor date în competenta tribunalului, pot fi atacate cu recurs la curtile de apel, iar în cauza avem o hotarâre pronuntata ulterior intrarii în vigoare a Legii nr. 202/2010, urmeaza ca sentinta sa fie supusa doar caii de atac a recursului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, s-au exercitat recursuri de catre procuror si partea civila.

    Parchetul invoca aspectul ca, cu toate ca Curtea de Apel a apreciat calea de atac ca fiind apel, nu a dispus declinarea cauzei la Tribunalul Ialomita.

    Conform reglementarii anterioare Legii nr. 202/2010, în cazul infractiunilor de evaziune fiscala, competenta sa judece cauza în prima instanta era judecatoria, sentinta putând fi atacata cu apel le tribunal iar decizia cu recurs la curtea de apel.

    Prin modificarile aduse de Legea nr. 202/2010 s-au modificat dispozitiile art. 28¹ pct. 3, în sensul ca hotarârile pronuntate de judecatorii în prima instanta, cu exceptia celor date în competenta tribunalului, pot fi atacate cu recurs la curtile de apel.

    La o prima vedere, o hotarâre pronuntata ulterior intrarii în vigoare a Legii nr. 202/2010 ar urma sa fie supusa doar caii de atac a recursului. Însa, infractiunile de evaziune fiscala prin aceeasi lege de modificare au fost date în competenta tribunalului ca instanta de fond, fiind pe cale de consecinta supuse atât apelului cât si recursului.

    Întrucât ar fi inechitabil ca partilor sa le fie luata o cale de atac doar în ceea ce priveste situatiile tranzitorii, Curtea de Apel a calificat calea de atac ca fiind apel.

    Cu toate acestea nu putea sa solutioneze apelul întrucât art. 28¹ C. proc. pen., în ambele reglementari, prevede ca doar sentintele pronuntate de tribunale pot fi atacate cu apel la curtile de apel.

    În atare situatie, singura modalitate în care s-ar fi respectat drepturile partilor fara a fi private de o cale de atac era de a declina cauza la tribunal în vederea judecarii apelului.

    În alt plan, D.G.F.P. Ialomita, prin recursul promovat a invocat probleme de fond, respectiv solicitarea acordarii prejudiciului total cu care s-a constituit parte civila.

    Instanta de judecata, Înalta Curte de Casatie si Justitie, având a se pronunta strict asupra problemei juridice vizând calea de atac incidenta pentru Sentinta penala nr. 151 din 18 februarie 2011 pronuntata de Judecatoria Slobozia, constata o stare de profunda ambiguitate din partea Curtii de Apel Bucuresti nu doar în motivarea inserata în cadrul Deciziei penale nr. 175/A/2011 (repetitiv se alterneaza în expunere termenii de apel/recurs), ci confuzie si în „interpretarea" sub aceste aspecte a Legii nr. 202/2010.

    Concret, prin Rechizitoriul nr. 2208/P/2006 din data de 23 martie 2009 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Slobozia s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatilor Z.V., administrator SC A. SRL Slobozia, pentru savârsirea infractiunilor prevazute de: art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. si V.Z., administrator SC A. SRL Slobozia, pentru savârsirea infractiunii prevazute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

    În consecinta Judecatoria Slobozia, legal învestita la data de 25 martie 2009, a procedat la judecarea pricinii, intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 materializându-se spre finalul dezbaterii cauzei penale respective.

    Judecatoria Slobozia s-a conformat întocmai dispozitiilor tranzitorii regasite în cuprinsul art. XXIV alin. (2) din legea privind „mica reforma în justitie" care stipuleaza ca - „procesele în curs de judecata la data schimbarii competentei instantelor legal învestite vor continua sa fie judecate de acele instante, dispozitiile referitoare la competenta instantelor C. proc. pen., cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cele aduse prin prezenta lege, aplicându-se numai cauzelor cu care instantele au fost sesizate dupa intrarea în vigoare a prezentei legi".

    În consecinta, prin Sentinta penala nr. 151 din 18 februarie 2011 Judecatoria Slobozia s-a pronuntat.

    Dupa cum se observa, hotarârea judecatoreasca fiind emisa dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, iar o situatie tranzitorie vizând caile de atac ce sa le urmeze un astfel de circuit procesual atipic nefiind acoperita de art. XXIV, vor avea incidenta, cu evidenta, principiile generale de aplicare a legii procesual penale în timp - tempus regit actum. Asadar se vor aplica direct prevederile modificate ale Codului de procedura penala.

    Existenta unei legi determinate este Incompatibila cu o marja de interpretare a sa din partea instantelor, în masura în care sensul normelor juridice sunt bine întelese. în activitatea jurisdictionala, legalitatea impune judecatorului obligatii esentiale: interpretarea stricta a legii si interzicerea analogiei, respectiv neaplicarea retroactiva a legii.

    Or, judecatorii Curtii de Apel au facut apel expres la institutia analogiei - care presupune extinderea aplicarii unei norme cu privire la o situatie nereglementata expres dar care este asemanatoare cu cea descrisa de norma respectiva. Se specifica în acest sens ca, conform reglementarii anterioare Legii nr. 202/2010, în cazul infractiunilor de evaziune fiscala, competenta sa judece cauza în prima instanta era judecatoria, sentinta putând fi atacata cu apel le tribunal iar decizia cu recurs la curtea de apel. Însa, în prezent, infractiunile de evaziune fiscala, prin aceeasi lege de modificare, au fost date în competenta tribunalului ca instanta de fond, fiind pe cale de consecinta supuse atât apelului cât si recursului. Întrucât ar fi inadmisibil ca partilor sa le fie luata o cale de atac doar în ceea ce priveste situatiile tranzitorii, Curtea de Apel a calificat calea de atac ca fiind apel.

    De regula norma juridica este de stricta interpretare, asa încât o aplicare prin analogie, indiferent de sensul în care opereaza, în favoarea sau în defavoarea inculpatului, nu-si gaseste locul.

    Regula de principiu este inadmisibilitatea analogiei în aceasta materie. Pâna la urma, noile interventii normative sunt determinate de legiuitor ca urmare a unei alegeri facute de acesta în functie de obiectivele concrete ale politicii penale, exprima vointa deliberata a acestuia în cadrul unui proces de accelerare a solutionarii cauzelor.

    Recunoasterea posibilitatii de aplicare prin analogie a unei dispozitii chiar favorabile inculpatului ar implica consecinte absurde, ca de exemplu în speta de fata - o cauza penala judecata în prima instanta de o judecatorie sa fie instrumentata într-o cale de atac ordinara chiar de catre instanta suprema -, în detrimentul unei interpretari riguroase a legii.

    În consecinta, cum prin modificarile aduse de Legea nr. 202/2010 s-au modificat dispozitiile art. 28¹ pct. 3, în sensul ca hotarârile pronuntate de judecatorii, în prima instanta, cu exceptia celor date în competenta tribunalului, pot fi atacate cu recurs la curtile de apel, iar în cauza avem o hotarâre pronuntata ulterior intrarii în vigoare a Legii nr. 202/2010, urmeaza ca sentinta sa fie supusa doar caii de atac a recursului.

    În cauza titular al dreptului de recurs este procurorul. Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor (art. 131 alin. (1) din Constitutia României).

    Având dreptul si obligatia de a veghea la respectarea legalitatii procesului penal, procurorul poate folosi calea de atac ori de câte ori, pe parcursul procesului penal, au fost efectuate activitati prin încalcarea dispozitiilor legale, în vederea îndreptarii lor.

    Chiar în conditiile în care în recursul de fata procurorul doar a „pipait" nelegalitatea, propunând modalitatea de solutionare prin trimiterea cauzei la tribunal în vederea judecarii apelului, Înalta Curte va face cuvenitele si legalele îndreptari printr-o solutie de casare si de trimitere a cauzei spre rejudecare aceleasi instante, Curtea de Apel, în vederea instrumentarii recursului declarat de partea civila D.G.F.P. Ialomita (în niciun caz parte responsabila civilmente, dupa cum se consemneaza în dispozitivul deciziei atacate), evident în conditiile art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen.

    Solutia de restituire în integralitatea sa a cauzei, grevând situatia recurentei de fata D.G.F.P. Ialomita, implicit se va admite si recursul acesteia, cele invocate pe fond de aceasta urmând a fi decelate de catre Curtea de Apel Bucuresti.

Text extras din Decizie nr. 4300/2011, a Sectiei Penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sursa scj.ro.