Traficul de droguri, achitare, declaratiile investigatorului sub acoperire nu sunt suficiente pentru condamnare, cauza Kostovsky c. Olandei, art. 21 si 22 din Legea nr. 143/2000.

Curtea de Apel Bucuresti  a retinut ca singurele probe administrate în cauza sunt declaratiile colaboratorilor sub acoperire, situatie în care nu se poate face abstractie de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului în materie - cauza Kostovsky c. Olandei. Concluzionând, s-a retinut ca o hotarâre de condamnare nu se poate întemeia numai pe aceste declaratii, necoroborate cu alte probe, care sa conduca la concluzia, fara niciun fel de îndoiala ca, inculpatii se fac vinovati de infractiunile retinute în sarcina lor.     Examinând legalitatea si temeinicia hotarârilor atacate ICCJ retine ca potrivit  art. 86¹ alin. (6) si 7 C. proc. pen. combinat cu art. 224³ C. proc. pen., prevederi raportate la art. 21 si 22 din Legea nr. 143/2000 declaratiile investigatorului sub acoperire si implicit ale colaboratorului acestuia pot constitui mijloace de proba si pot servi la aflarea adevarului numai în masura în care sunt coroborate cu fapte si împrejurari ce rezulta din ansamblul probator. Ori în considerarea acestor prevederi legale, se impunea ca la vânzarile supravegheate., pe lânga declaratia colaboratorului si procesul-verbal al investigatorului sa existe si alte probe care sa le confirme cum ar fi filmarea, înregistrarea acestor întâlniri, inscriptionarea si capcanarea banilor oferiti si primiti în aceste ocazii, urmate de perchezitii corporale si domiciliare pentru depistarea banilor capcanati sau a unor droguri de natura celor ce se pretind a fi comercializate.

Prin Decizia penala nr. 43 din 25 februarie 2009, Curtea de Apel Bucuresti, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie - Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism.

    În motivarea solutiei s-a retinut ca singurele probe administrate în cauza sunt declaratiile colaboratorilor sub acoperire, situatie în care nu se poate face abstractie de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului în materie - cauza Kostovsky c. Olandei.

    Curtea a mai constatat ca au fost respectate toate garantiile procesuale în materia audierii martorilor, în speta, aparatorii inculpatilor si inculpatii însasi având posibilitatea de a adresa întrebari martorilor, cu ocazia audierii acestora de instanta de judecata.

    Concluzionând, s-a retinut ca o hotarâre de condamnare nu se poate întemeia numai pe aceste declaratii, necoroborate cu alte probe, care sa conduca la concluzia, fara niciun fel de îndoiala ca, inculpatii se fac vinovati de infractiunile retinute în sarcina lor.

    În termen legal, împotriva acestor hotarâri a declarat recurs Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie - Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism.

    În esenta, prin motivele scrise cât si oral, s-au criticat hotarârile pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele doua aspecte:

    - gresita achitare a inculpatilor K.M., M.V.R., E.S., K.A.Z.R. si J.A.M. sub aspectul savârsirii infractiunii de trafic de droguri de mare risc în forma continuata, consecinta unei erori grave de fapt, cazul de casare prevazut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.:

    - gresita individualizare a pedepsei aplicata inculpatului K.A.Z.R. sub aspectul savârsirii infractiunii prevazute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, prin aplicarea art. 81 C. pen. în ce priveste modalitatea de executare a pedepsei, caz de casare prevazut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

    Examinând legalitatea si temeinicia hotarârilor atacate în raport de criticile formulate, de cazurile de casare invocate, cât si din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se constata pentru cele ce urmeaza, ca recursul procurorului este nefondat.

    Hotarârile atacate si prin care se pronunta sau se mentine achitarea inculpatilor pentru infractiunea de trafic de droguri de mare risc sunt conforme probelor administrate si al dubiului pe care acestea îl releva în ce priveste vinovatia inculpatilor, dar respecta si principii procesuale de baza în desfasurarea procesului penal cum este principiul liberei aprecieri a probelor sau al prezumtiei de nevinovatie.

    Si desi instantele, pe rând, discuta probatoriul administrat pentru fiecare inculpat în parte si care nu releva decât dubii referitor la vinovatia acestora, prin motivele scrise, instantelor li se imputa solutii pronuntate prin încalcarea principiului liberei aprecieri a probelor.

    Este de netagaduit ca mijloacele de proba nu au o valoare dinainte stabilita, dar pe baza principiului liberei aprecieri a probelor nu pot fi acoperite carentele unei anchete penale deficitare, ca în cauza.

    Tocmai lipsa unor probatorii ce se impuneau a fi efectuate la momentul constatarii faptelor si faptuitorilor si care nu mai puteau fi realizate ulterior în alte faze procesuale fac imposibila pronuntarea unei solutii de condamnare a inculpatilor, în contextul, în care, probele sunt incerte, incomplete, pot fi interpretate în mai multe feluri în raport de împrejurarile concrete de fapt si de ocupatiile inculpatilor.

    În sustinerea vinovatiei inculpatilor acuzarea are în vedere în mod prioritar si preponderent în cadrul materialului probator administrat declaratiile investigatorului sub acoperire si implicit ale colaboratorului.

    Dar, conform art. 86¹ alin. (6) si 7 C. proc. pen. combinat cu art. 224³ C. proc. pen., prevederi raportate la art. 21 si 22 din Legea nr. 143/2000 declaratiile investigatorului sub acoperire si implicit ale colaboratorului acestuia pot constitui mijloace de proba si pot servi la aflarea adevarului numai în masura în care sunt coroborate cu fapte si împrejurari ce rezulta din ansamblul probator.

    Ori în considerarea acestor prevederi legale, se impunea ca la vânzarile supravegheate organizate de acuzare la 12 iulie 2004 (pentru inculpatul K.M.), la 17 iulie 2004 (pentru inculpatul M.V.R.), la 6 septembrie 2004 (pentru inculpatul E.S.), la 26 iulie 2004 si 3 august 2004 referitor la inculpatul J.A.M., pe lânga declaratia colaboratorului si procesul-verbal al investigatorului sa existe si alte probe care sa le confirme cum ar fi filmarea, înregistrarea acestor întâlniri, inscriptionarea si capcanarea banilor oferiti si primiti în aceste ocazii, urmate de perchezitii corporale si domiciliare pentru depistarea banilor capcanati sau a unor droguri de natura celor ce se pretind a fi comercializate.

    Mai mult, desi urmarirea penala nu a realizat aceste probatorii necesare în scopul coroborarii lor cu sustinerile colaboratorului si investigatorului sub acoperire dar chiar si efectuarea audierilor martorilor sub acoperire sau operatiunea recunoasterii inculpatilor din fotografii de catre colaboratori s-a realizat în toate cazurile la mari intervale de timp, respectiv, 5 - 6 luni de la actul presupus de traficare.

    Si în fine, în lungul sir al neregulilor referitoare la timpul si modul de realizare al unor operatiuni specifice si care alaturi de lipsa efectiva a probelor creeaza dubii cât priveste vinovatia inculpatilor, pot fi amintite si urmatoarele împrejurari: mandatele de aducere pe numele inculpatilor au fost emise la 20 ianuarie 2005, data la care inculpatii au fost adusi la sediul parchetului în vederea audierii, deci anterioare recunoasterii de pe fotografii ce au fost efectuate de colaboratori la 21 ianuarie 2005. De altfel, din procesele-verbale rezulta ca însasi întocmirea planselor foto în vederea recunoasterii din grup a inculpatilor a avut loc la 21 mai 2005, cu mult dupa audierea acestora, iar pentru inculpatul J. plansa foto pentru recunoastere din grup la 21 mai 2005.

    Cât priveste interceptarea unor convorbiri telefonice ale inculpatilor, instanta de apel în mod corect a retinut ca acestea sunt anterioare vânzarilor supravegheate, respectiv, efectuate în cursul anului 2003. Tot astfel, în privinta convorbirilor efectuate de inculpatul M.V.R. în zilele de 21 aprilie 2003 si 22 aprilie 2003 cu conationali nu au un continut din care sa reiasa participarea inculpatului la comiterea infractiunii de trafic de droguri.

    Nici în baza convorbirii telefonice din 20 septembrie 2004, asa cum corect a retinut instanta de apel, nu se poate proceda la condamnarea inculpatului K.A.Z.R. pentru trafic de droguri, atâta timp cât, continutul acesteia nu se coroboreaza cu alte probe si nu poate contura savârsirea unei fapte concrete, datata în timp si localizata în spatiu si a celorlalte elemente ale infractiunii.

    Pe de alta parte, asa cum au retinut si instantele, mentiunile din convorbirile telefonice nu sunt relevante în cauza, creând cel mult indicii care pot crea suspiciunea ca inculpatii sunt consumatori de droguri, însa nu pot constitui probe în dovedirea infractiunii de trafic de droguri de mare risc, neputând fi coroborate cu alte probe.

    Cât priveste pe inculpatul J.A.M. la perchezitia efectuata nu s-au gasit droguri sau alte bunuri destinate consumului sau comercializarii de droguri, iar în privinta sa nu s-au efectuat niciun fel de înregistrari, singurele probe fiind declaratiile colaboratorilor „M.A.F.” si „I.A.”.

    Si desigur, nu se justifica nici afirmatia procurorului din motivele de recurs, referitor la respectarea prevederilor art. 86¹ alin. (6) si (7) C. proc. pen. combinate cu art. 224 C. proc. pen., prin coroborarea declaratiilor date în cauza de colaboratori si investigatorii sub acoperire cu raportul de constatare tehnico-stiintifica, care, în fiecare caz, a pus în evidenta existenta în punguta de plastic a unui drog de mare risc. Afirmatia era plauzibila în contextul în care în cauza era realizat un flagrant, se efectua o înregistrare filmata a tranzactionarii, se inscriptionau banii, se perchezitiona inculpatul în fiecare caz si colaboratorul.

    În lipsa efectuarii acestor probatorii sustinerea nu prezinta relevanta în stabilirea cu certitudine a comiterii infractiunilor deduse judecatii.

    În acest context, se creeaza puternice îndoieli privind vinovatia inculpatilor în comiterea traficului de droguri de mare risc si în virtutea principiului in dubio pro reo, ce caracterizeaza si concretizeaza prezumtia de nevinovatie si existenta unui proces echitabil se impune o singura solutie aceea a achitarii inculpatilor, cum dealtfel, corect au procedat prima instanta si instanta de apel, cu ocazia rejudecarii cauzei.

    Cât priveste pedeapsa aplicata inculpatului K.A.Z.R. se constata ca aceasta respecta - atât în cuantum cât si modalitate de executare criteriile înscrise în art. 72 C. pen.

    Inculpatul este infractor primar si drogurile gasite asupra sa erau destinate consumului propriu, nu erau droguri de mare risc (respectiv cannabis si opiu) si nu justifica nici majorarea pedepsei, nici schimbarea modalitatii de executare a pedepsei existând premise ca realizarea cerintelor art. 52 C. pen. se pot îndeplini fara o efectiva executare a pedepsei în acest caz.

    Drept urmarea tuturor considerentelor prezentate, criticile formulate sunt nefondate si cum nu se constata nici alte motive de casare, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de procuror.

    În baza art. 192 alin. (6) C. proc. pen. se va dispune plata onorariilor pentru avocatii desemnati din oficiu inculpatilor din fondul Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti iar pentru serviciile de specialitate prestate de interpretii de limba araba si persana din fondul Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

Text extras din: Decizie nr. 3239/2009 a secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sursa scj.ro.