Infractiuni de coruptie,cerere de liberare provizorie sub control judiciar admisa la 13 luni de la arestare, art. 160/2 C. proc. pen.

Prin Decizia nr. 17/2011, publicata în M. Of. la 14 decembrie 2011, pronuntata într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca gravitatea unei acuzatii nu este prin sine însasi un motiv pertinent si suficient pentru a justifica privarea de libertate, decât daca se bazeaza pe date concrete, de natura sa demonstreze ca eliberarea persoanei detinute preventiv ar crea un pericol real pentru ordinea publica, iar dupa trecerea unei perioade de timp de la data luarii masurii respective detentia provizorie nu mai poate fi mentinuta exclusiv în considerarea naturii infractiunilor si a impactului lor asupra ordinii publice. Se constata ca nu exista nicio dovada ca în prezent ordinea publica ar fi efectiv amenintata prin lasarea inculpatilor M.A. si M.A.A. în libertate, necunoscuti cu antecedente penale, cu vârste cuprinse între 42 si 63 de ani si familii organizate, sanatatea, vârsta, antecedentele penale, constituind criterii ce trebuie avute în vedere la alegerea masurii ce urmeaza a fi luata fata de o persoana, astfel cum impun prevederile art. 136 alin. (8) C. proc. pen. Aceasta, cu atât mai mult cu cât inculpatii sunt arestati preventiv de 1 an si 1 luna, iar prin trecerea acestui interval de timp finalitatea masurii preventive s-a estompat, iar în prezent pericolul concret pentru ordinea publica nu mai este real si actual, nefiind de natura a genera un impact negativ asupra relatiilor sociale.

 Din examinarea actelor dosarului a rezultat că inculpatul M.A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.; fals intelectual, în forma participaţiei improprii (instigare mediată), prevăzută şi pedepsită de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (de corupţie), prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, infracţiuni pentru care este prevăzută închisoarea ce nu depăşeşte 18 ani, acestea făcând parte dintre cele pentru care este admisibilă liberarea sub control judiciar.

    Inculpatul M.A.A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută şi pedepsită de art. trafic de influenţă, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; fals intelectual, în forma participaţiei improprii (instigare mediată) prevăzut şi pedepsit de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (de corupţie), prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, infracţiuni pentru care este prevăzută închisoarea ce nu depăşeşte 18 ani, acestea făcând parte dintre cele pentru care este admisibilă liberarea sub control judiciar.

 Examinând încheierea atacata, prin prisma motivelor invocate si din oficiu cauza, conform dispozitiilor art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casatie si Justitie constata ca recursul Parchetului este fondat numai cu privire la inculpatul S.O.

    Referitor la inculpatii M.A. si M.A.A., se retine ca în raport cu dispozitiile art. 160² alin. (2) C. proc. pen. si prevederile deciziei nr. 17 din 17 octombrie 2011, pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, într-un recurs în interesul legii, corect s-au apreciat întemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpati, dispunându-se liberarea provizorie sub control judiciar a acestora, în temeiul dispozitiilor art. 160^8a alin. (2) C. proc. pen., de catre prima instanta.

    În conformitate cu prevederile art. 160² C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infractiunilor savârsite din culpa, precum si în cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depaseste 18 ani.

    La alin. (2) al aceluiasi articol se prevede ca liberarea provizorie sub control judiciar nu se acorda în cazul în care exista date din care rezulta necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat sa savârseasca alte infractiuni sau ca acesta va încerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte.

    Prin decizia nr. 17/2011, publicata în M. Of. la 14 decembrie 2011, pronuntata într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca dupa constatarea îndeplinirii cerintelor de admisibilitate prevazute la art. 160⁶ C. proc. pen., a conditiei prevazute la alin. (1) al art. 160² C. proc. pen., precum si a subzistentei temeiurilor care au stat la baza luarii masurii preventive judecatorul va verifica, în cadrul examenului de temeinicie a cererii, în functie de împrejurarile concrete ale cauzei, daca exista sau nu date din care sa rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat sa savârseasca alte infractiuni ori ca acesta va încerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte, respectiv în ce masura buna desfasurare a procesului penal este ori nu împiedicata de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cautiune a învinuitului ori a inculpatului.

    Prin aceeasi decizie, s-a statuat ca, gravitatea unei acuzatii nu este prin sine însasi un motiv pertinent si suficient pentru a justifica privarea de libertate, decât daca se bazeaza pe date concrete, de natura sa demonstreze ca eliberarea persoanei detinute preventiv ar crea un pericol real pentru ordinea publica, iar dupa trecerea unei perioade de timp de la data luarii masurii respective detentia provizorie nu mai poate fi mentinuta exclusiv în considerarea naturii infractiunilor si a impactului lor asupra ordinii publice.

    Raportând cele enuntate la cauza dedusa judecatii, corect s-a apreciat ca nu exista nici un fel de date, indicii, probe din care sa rezulte necesitatea de a-i împiedica pe inculpatii M.A. si M.A.A. sa savârseasca alte infractiuni, ori ca acestia vor încerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti, ca vor altera sau distruge mijloace de proba.

    În acest sens, trebuie avut în vedere ca au fost audiati toti inculpatii dar si martorii din rechizitoriu, inclusiv cei propusi în aparare, instanta de fond dispunând amânarea cauzei la 7 februarie 2013 pentru realizarea expertizei tehnice asupra interceptarilor din data de 18 septembrie 2011 si 19 septembrie 2011 si ascultarea a doi martori, în apararea inculpatilor.

    Se constata ca nu exista nicio dovada ca în prezent ordinea publica ar fi efectiv amenintata prin lasarea inculpatilor M.A. si M.A.A. în libertate, necunoscuti cu antecedente penale, cu vârste cuprinse între 42 si 63 de ani si familii organizate, sanatatea, vârsta, antecedentele penale, constituind criterii ce trebuie avute în vedere la alegerea masurii ce urmeaza a fi luata fata de o persoana, astfel cum impun prevederile art. 136 alin. (8) C. proc. pen.

    În acord cu decizia nr. 17/2011, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, se apreciaza ca gravitatea faptelor presupus a fi comise de inculpati si limitele de pedeapsa prevazute de lege pentru aceste infractiuni nu pot constitui temeiuri singulare de apreciere asupra pericolului concret pentru ordinea publica, atâta vreme cât nu se identifica fapte concrete de tulburare a ordinii publice, prin lasarea în libertate a inculpatilor.

    Aceasta, cu atât mai mult cu cât inculpatii sunt arestati preventiv de 1 an si 1 luna, iar prin trecerea acestui interval de timp finalitatea masurii preventive s-a estompat, iar în prezent pericolul concret pentru ordinea publica nu mai este real si actual, nefiind de natura a genera un impact negativ asupra relatiilor sociale.

    Art. 5 parag. 3 din Conventie impune instantelor nationale, atunci când acestea se confrunta cu necesitatea prelungirii unei masuri de arestare preventiva sa ia în considerare masurile alternative prevazute de legislatia nationala; apoi ca orice privare de libertate a unui acuzat chiar si pentru o perioada scurta de timp sa fie justificata convingator de autoritati, iar argumentele pro si contra repunerii în libertate sa nu fie generale si abstracte.

    În cauza Calmanovici împotriva României, Curtea europeana a statuat ca autoritatile nu au oferit motive „relevante si suficiente" pentru a justifica necesitatea mentinerii inculpatului în arest preventiv timp de aproximativ 3 luni si jumatate (2 august 2002-19 noiembrie 2002), având în vedere ca nu au prezentat fapte concrete în raport cu riscurile asumate în caz de punere în libertate a persoanei în cauza si nu au tinut seama de posibilitatea aplicarii de masuri alternative pentru detentie. Prin urmare, a constatat încalcarea art. 5 parag. 3 din Conventie.

    În acelasi sens, Curtea europeana s-a pronuntat si în cauzele Tarau (nr. 3584/02 din 24 februarie 2009), Mihuta (nr. 13.275/03 din 31 martie 2009), Scundeanu (nr. 10.193/02 din 2 februarie 2010), Jiga (nr. 14.352/04 din 16 martie 2010), pronuntate împotriva României. S-a motivat de fiecare data ca instantele interne au refuzat sa analizeze argumentele prezentate de partea interesata cu privire la profilul sau personal si la situatia sa familiala, nemotivând suficient respingerile cererilor de punere în libertate ale inculpatilor si nu au oferit nici o explicatie pentru a justifica cum ar fi putut punerea în libertate a inculpatului sa aiba un impact negativ asupra societatii sau cum ar fi împiedicat ancheta.

    Ca atare, masura liberarii provizorii sub control judiciar a inculpatilor M.A. si M.A.A. dispusa de prima instanta este admisibila pentru ca infractiunile pentru care inculpatii au fost arestati preventiv si trimisi în judecata sunt sanctionati cu pedepse care nu depasesc 18 ani închisoare, cât si întemeiata, în acord cu decizia nr. 17/2011, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie si art. 5 parag. 3 din Conventie.

    Masura dispusa, argumentata judicios, complet si complex de prima instanta este suficienta pentru buna desfasurare a procesului penal, fiind o masura alternativa detentiei preventive restrictiva dar neprivativa de libertate, în cadrul obligatiilor prev. de art. 160² alin. (3) C. proc. pen., fiind instituite suficiente obligatii în sarcina inculpatilor de natura sa garanteze buna desfasurare a procesului penal si sanctiunea neîndeplinirii acestor obligatii care este aceea a luarii din nou a masurii arestarii preventive.

    Pentru aceste considerente, critica Parchetului vizând netemeinicia solutiei dispuse de prima instanta este nefondata.

Extras din Decizia nr. 111/2013 Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sursa scj.ro