Pretentii, titlu executoriu emis de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, respingerea cererii de despagubire formulata pe dreptul comun, Legea nr. 10/2001.

Reclamantul detine un titlu executoriu, respectiv decizia din 22 mai 2008, emisa de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor într-o procedura speciala prevazuta de Legea nr. 10/2001, modificata prin Legea nr. 247/2005, titlu care poate fi valorificat în conditiile normelor speciale prevazute în legile mentionate.    Cu privire la acest aspect, trebuie subliniat ca parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibila cu limitarile acceptate de Curtea Europeana ale dreptului de acces la o instanta aspect reamintit în recenta cauza pilot Maria Atanasiu si altii împotriva României.

    De altfel, problema de drept ce face obiectul prezentului litigiu, a fost definitiv transata prin decizia din 14 noiembrie 2011, data de Înalta Curte de Casatie si Justitie, în compunerea prevazuta de art. 330⁶alin. (1) din C. proc. civ., care a statuat ca primirea unor astfel de cereri ar echivala cu deschiderea unei cai paralele legii speciale deja existente, fara nicio garantie a oferirii remediului cel mai adecvat.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru urmatoarele considerente:

    În motivarea recursului, reclamantul a sustinut ca decizia Curtii de Apel Bucuresti este data cu aplicarea gresita a legii, criticile formulate sub acest aspect încadrându-se în motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate din aceasta perspectiva.

    Problema de fond a spetei se rezuma la ideea ca recurentul reclamant detine un titlu executoriu, respectiv decizia din 22 mai 2008, emisa de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor într-o procedura speciala prevazuta de Legea nr. 10/2001, modificata prin Legea nr. 247/2005, titlu care poate fi valorificat în conditiile normelor speciale prevazute în legile mentionate.

    Drept urmare, problema de drept în discutie este analiza posibilitatii de a cere despagubiri în justitie pe calea dreptului comun, în alte conditii si în baza altor temeiuri de drept decât cele deschise de legea speciala.

    Astfel, prin decizia în interesul Legii nr 33/9.06.2008, publicata în M. Of. nr 108/23.02.2009, Înalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva în favoarea legii speciale, chiar daca acesta nu este prevazut expres în legea speciala si ca, în cazul în care sunt sesizate neconcordante între legea speciala respectiv Legea nr. 10/2001 si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, aceasta din urma are prioritate.

    Prin urmare, câta vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege speciala, care prevede în ce conditii persoana îndreptatita beneficiaza de masuri reparatorii prin echivalent constând în despagubiri, nu se poate sustine, fara a încalca principiul specialia generalibus derogant, ca dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea speciala.

    Subsumata acestor idei care vizeaza problema de fond a spetei, sustinerile recurentului reclamant ca motivarea instantei de apel o contrazice pe cea a instantei de fond nu sunt de natura a conduce la modificarea hotarârii, solutia de respingerea a actiunii fiind argumentata de instanta de apel prin substituirea motivarii primei instante cu motivarea proprie.

    De asemenea, în cauza, nu se poate sustine ca instanta de apel nu s-a pronuntat asupra aplicarii dispozitiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, contrar sustinerilor recurentului reclamant, aceste prevederi au fost analizate în raport de legislatia nationala si cauzele pronuntate împotriva României în materie, la care atât prima instanta cât si instanta de apel au facut trimitere.

    Totodata, în speta, nu se poate pretinde ca s-ar încalca exigentele art. 1 din Protocolul aditional nr 1 la Conventie si ca ar exista neconcordanta între Conventie si dreptul intern. Aceasta, deoarece jurisprudenta Curtii Europene lasa la latitudinea statelor semnatare ale Conventiei adoptarea masurilor legislative pe care le gaseste de cuviinta pentru restituirea proprietatilor preluate de stat sau acordarea de despagubiri

    Astfel, în cauza Paduraru împotriva României, s-a retinut ca art. 1 din Protocolul nr 1 aditional la Conventie nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege conditiile în care accepta sa restituie bunurile preluate înainte de ratificarea Conventiei

    Daca Conventia nu impune statelor obligatia de a restitui bunurile confiscate, odata ce a fost adoptata o solutie de catre stat, ea trebuie implementata cu o claritate si coerenta rezonabile, pentru a evita, pe cât posibil, insecuritatea juridica si incertitudinea pentru subiectii de drept la care se refera masurile de aplicare a acestei solutii

    Incertitudinea - fie legislativa, administrativa sau provenind din practicile aplicate de autoritati - este un factor important, ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia pozitia statului, care are datoria de a se dota cu un arsenal juridic adecvat si suficient pentru a respecta asigurarea obligatiilor pozitive ce îi revin

    Or, în aceasta materie, statul a decis ca restituirea în natura si acordarea masurilor reparatorii au loc în conditiile impuse de Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 247/2005.

    Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificari de substanta Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce priveste natura masurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptatite si procedura de stabilire si acordare a acestora.

    Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, masurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de catre entitatea învestita potrivit prezentei legi cu solutionarea notificarii, cu acordul persoanei îndreptatite, sau despagubiri acordate în conditiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

    Stabilirea cuantumului despagubirilor potrivit alin. (6) si alin. (7) al textului de lege invocat, se face de catre evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnata de Comisia Centrala care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despagubire.

    În ceea ce priveste cuantumul despagubirilor acordate, acestea pot face obiectul de analiza al instantei de contencios administrativ, doar dupa ce au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, astfel cum este cazul în speta de fata.

    Cu privire la acest aspect, trebuie subliniat ca parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibila cu limitarile acceptate de Curtea Europeana ale dreptului de acces la o instanta aspect reamintit în recenta cauza pilot Maria Atanasiu si altii împotriva României.

    De altfel, problema de drept ce face obiectul prezentului litigiu, a fost definitiv transata prin decizia din 14 noiembrie 2011, data de Înalta Curte de Casatie si Justitie, în compunerea prevazuta de art. 330⁶alin. (1) din C. proc. civ., care a statuat ca primirea unor astfel de cereri ar echivala cu deschiderea unei cai paralele legii speciale deja existente, fara nicio garantie a oferirii remediului cel mai adecvat.

    Astfel, se arata, controlul de conventionalitate al sistemului national existent, de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent, a fost deja realizat de CEDO prin hotarârea pilot pronuntata în cauza Maria Atanasiu si altii împotriva României, care a stabilit în sarcina Statului Român obligatia de a pune la punct, într-un termen determinat, un mecanism care sa garanteze protectia efectiva a drepturilor enuntate de art. 6, parag. 1 din Conventie si art. 1 din Primul Protocol aditional.

    Prin urmare, exigentele coerentei si certitudinii statuate de Curtea Europeana în jurisprudenta sa în ceea ce priveste adoptarea masurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv impun autoritatilor statale inclusiv celor judiciare, sa respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natura sau aplicarea de masuri reparatorii.

    Cu atât mai mult nu se poate vorbi de o încalcare a jurisprudentei Curtii Europene dupa pronuntarea hotarârii pilot în cauza Maria Atanasiu împotriva României, din moment ce Statul Român a fost obligat, ca în termen de 18 luni de la data ramânerii definitive a hotarârii instantei europene, sa ia masurile care sa garanteze protectia efectiva a drepturilor enuntate de art. 6 par 1 si art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de fata, conform principiilor consacrate de Conventie.

    Chiar daca, asa cum a retinut Curtea Europeana în numeroase cauze, România nu a facut dovada eficientei functionarii mecanismului de acordare de despagubiri, cel putin un astfel de mecanism exista si, asa cum tot Curtea europeana a aratat, în ultima vreme s-au înregistrat evolutii în ceea ce priveste plata sumelor datorate

    Or, obligarea directa a Statului Român la despagubiri reprezinta nu doar o schimbare a debitorului obligatiei de plata, dar si schimbarea mecanismului de achitare a despagubirilor stabilite

    Punerea în executare a hotarârilor prin care Statul, prin Ministerul Finantelor Publice, este debitor se face, de aceasta data, de la bugetul de stat, cu conditia ca acesta sa prevada sumele alocate cu titlu de executare a debitelor stabilite prin hotarâri judecatoresti.

    Desigur, instantele de judecata nu pot sa aiba viziunea de ansamblu a legiuitorului si sa realizeze studii de impact privind implicatiile financiare asupra bugetului alocat cu titlu de plata a despagubirilor si nici nu pot institui mecanisme de eficientizare a acestor plati

    Pe cale de consecinta, nu exista nicio garantie ca obligarea Statului Român, prin ea însasi, ar accelera si eficientiza sistemul de acordare de despagubiri.

    Având în vedere aceste considerente, urmeaza ca, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., sa fie respins recursul ca nefondat.

  

  Text extras din Decizia nr. 2712/2013 a Secţiei Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sursa www.scj.ro.