Tâlharie urmata de moartea victimei, achitare, apreciere a probelor, art.211 C.pen, art. 63 alin. (2) C. proc. pen art. 75 C. proc. pen.

Instanta de recurs, în baza propriei evaluari a probelor administrate constata ca - dupa cum corect s-a retinut si în considerentele hotarârilor criticate - probele au conturat o situatie de fapt neclara, existând inadvertente si contradictii ce nu au putut fi elucidate pentru a se stabili vinovatia inculpatului în comiterea infractiunilor pentru care a fost trimis în judecata.

    Se constata, astfel, ca declaratiile martorului A.M. sunt contradictorii si nu se coroboreaza cu celelalte probe, creând dubii cu privire la credibilitatea si/sau sinceritatea martorului, care a oscilat între oferirea de date privind comiterea infractiunilor de catre inculpat si recunoasterea comiterii, de catre el însusi, a unor acte ce au condus la uciderea victimei.

    De asemenea, declaratiile partii vatamate R.Z. nu au fost sustinute de alte probe, neavând un caracter cert si indubitabil spre a se putea concluziona ca inculpatul este autorul infractiunii de tâlharie în forma continuata.

    Asa fiind, fata de imposibilitatea stabilirii neechivoce a starii de fapt si identitatii persoanei vinovata de comiterea infractiunilor imputate inculpatului, în mod legal si temeinic, contrar sustinerilor parchetului, instantele au dispus achitarea inculpatului în temeiul dispozitiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen..

   

    În baza lucrarilor din dosar, constata urmatoarele:

    Prin sentinta penala nr. 223 din 21 aprilie 2011 pronuntata în Dosarul nr. 3760/99/2010 de Tribunalul Iasi, s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrarii juridice a faptelor pentru care inculpatul S.N. a fost trimis în judecata, respectiv, din infractiunile prevazute de art. 211 alin. (1) si alin. (2) lit. b) si c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. si art. 211 alin. (1) si (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infractiunile prevazute de art. 211 alin. (1) si alin. (2) lit. b) si c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 40 C. pen. si cea prevazuta de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) si c) si alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 40 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

    În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.N., domiciliat în Iasi, jud. Iasi, pentru savârsirea infractiunii de tâlharie în forma continuata prevazuta de art. 211 alin. (1) si alin. (2) lit. b) si c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 40 C. pen.

    În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.N., pentru savârsirea infractiunii de tâlharie urmata de moartea victimei prevazuta de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) si c) si alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 40 C. pen.

    În baza art. 350 C. proc. pen. s-a revocat masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea dispusa fata de inculpat prin încheierea de sedinta din data de 17 februarie 2011 a Tribunalului Iasi.

    S-a luat act ca inculpatul a fost retinut si arestat preventiv în cauza în perioada 24 noiembrie 2009, ora 16:00 - 23 februarie 2011.

    În baza art. 14 si art. 346 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ., cu referire la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, au fost respinse ca nefondate pretentiile civile formulate de partea civila Spitalul Clinic de Urgenta „N.O.” Iasi.

    S-a luat act ca partile vatamate R.Z. si C.M., persoane fara adapost, nu au formulat pretentii civile în cauza.

    În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de solutionarea cauzei au ramas în sarcina statului.

    Pentru a dispune astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:

    Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Tribunalul Iasi din data de 01 aprilie 2010 a fost trimis în judecata, în stare de arest preventiv, inculpatul S.N., pentru savârsirea infractiunilor de tâlharie prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. si tâlharie urmata de moartea victimei prevazuta de art. 211 alin. (1), alin. (3) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

    În actul de sesizare a instantei de judecata s-a retinut ca în noaptea de 21 din 22 noiembrie 2009, în jurul orelor 22:30-23:00, inculpatul S.N. a venit, însotit de un alt tânar, la locul în care partile vatamate R.Z. si C.M. dormeau împreuna cu martorul A.M., respectiv în cartierul D.. Aici inculpatul a început sa le vorbeasca urât si sa le ameninte pe cele trei persoane fara locuinta, solicitându-le banii pe care-i aveau asupra lor. Fiindu-i frica, partea vatamata R.Z. i-a dat inculpatului suma de 3 RON, iar C.M. suma de 6 RON. Întrucât martorul A.M. nu avea bani asupra lui inculpatul l-a amenintat atât pe el cât si pe cele doua parti vatamate ca, daca pâna în seara urmatoare nu îi mai fac rost de suma de 60 RON îi va bate pâna îi va omorî. Apoi inculpatul si însotitorul sau s-au îndepartat de grupul celor trei. În urma lui, martorul A.M. si partea vatamata C.M. au început sa consume vin în timp ce martora R.Z. s-a culcat. În acest timp, inculpatul s-a deplasat pe spatiul verde unde asezat pe o plapuma dormea victima V.V. si a început sa-l loveasca cerându-i, totodata, banii pe care îi avea asupra lui. Întrucât scena se derula foarte aproape de locul unde se gasea martorul A.M., respectiv la distanta de 5-6 metri, acesta din urma a putut vedea cum inculpatul l-a lovit de mai multe ori cu picioarele pe V.V., mai exact cu talpa adidasilor cu care inculpatul era încaltat cu precadere în zona capului si pieptului, trântindu-l pe spate. A cautat apoi sub salteaua pe care dormea victima si si-a însusit suma de 11 RON. Cum inculpatul stia ca fusese vazut de catre martor a mers apoi la acesta si l-a amenintat din nou ca, daca va spune ceva la politie, îi va omorî pentru ca lui oricum nu îi este frica si a mai facut puscarie. Pentru a fi mai convingator inculpatul l-a amenintat pe martor cu un cutit cu buton, moment în care martorul avea sa vada asupra inculpatului bancnota de 100 de mii ROL pe care o sustrasese de la victima V.V.. Fiindu-i frica de inculpat, martorul nu a avut curajul sa mearga la locul unde ramasese victima V.V. însa starea acesteia a fost sesizata de catre alti martori ce treceau prin zona si care au anuntat salvarea. Victima a decedat însa în mai putin de 24 de ore, medicii legisti constatând ca moartea victimei s-a datorat comei cerebrale consecutive hemoragiei subarahnoidiene în pânza, contuziei grave cerebrale, complicata în evolutie cu bronhopneumonie hipostatica. Cadavrul mai prezenta un infiltrat cervical anterior, consecutiv cel mai probabil comprimarii formatiunilor gâtului cu mâna si care nu a avut rol tanatogenerator, necesitând în caz de supravietuire 8-10 zile de îngrijiri medicale. Cu privire la aceasta din urma constatare s-a retinut ca, la un moment dat, martorul A.M. a vazut cum inculpatul s-a aplecat asupra victimei, acesta fiind cel mai probabil si momentul sugrumarii.

    Pe parcursul urmaririi penale s-a întocmit proces-verbal de cercetare a locului faptei si plansa foto, proces-verbal de recunoastere dupa fotografii, au fost audiati partea vatamata R.Z., martorii A.M., M.G., G.M., C.C. si C.P., precum si inculpatul S.N., si s-a întocmit proces-verbal referitor la imposibilitatea audierii partii vatamate C.M.. De asemenea, a fost întocmit raport medico-legal de necropsie si planse foto referitor la victima V.V..

    Pe parcursul cercetarii judecatoresti instanta a procedat la aducerea la cunostinta inculpatului a drepturilor procesuale si a acuzarii, ocazie cu care acesta a declarat ca nu doreste sa fie audiat cu privire la faptele de care este acuzat si a solicitat Primariei Comunei Rediu desemnarea unui curator pentru partea vatamata C.M..

    În aparare, inculpatul S.N., prin aparator ales, a solicitat instantei administrarea probei testimoniale cu audierea martorilor S.G., A.A., B.E., P.F. si A.C.A., precum si a martorului A.C. despre care s-a sustinut ca ar fi martor ocular, a probei cu înscrisuri si a probei cu înregistrari audio video.

    Instanta a încuviintat ca fiind pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei proba testimoniala, dispunând audierea martorilor S.G., A.C. si A.C.A. si proba cu înscrisuri, respingând cererea referitoare la probele audio video cu privire la care nu s-a precizat teza probatorie si unde se afla pentru a fi solicitate. La termenul din data de 31 martie 2011 instanta a respins cererea de audiere si a martorilor A.A., B.E. si P.F. întrucât teza probatorie propusa era aceeasi cu cea referitoare la audierea martorilor S.G. si A.C.A., deja audiati.

    Instanta a procedat la audierea martorului C.A., precum si a martorilor A.C., M.G., C.P., G.M., C.C. si S.G. si a dispus efectuarea unui referat de evaluare cu privire la inculpat, referat întocmit de Serviciul de Probatiune de pe lânga Tribunalul Iasi.

    În ciuda numeroaselor demersuri facute de instanta de judecata nu au putut fi identificate si audiate partile vatamate R.Z. si C.M., si nici martorul A.M., acesta din urma decedând la data de 26 ianuarie 2011.

    Pe tot parcursul procedurii inculpatul S.N. s-a prevalat de dreptul la tacere.

    La termenul din data de 17 februarie 2011 instanta, din oficiu, a pus în discutia contradictorie a partilor schimbarea încadrarii juridice a faptelor retinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu.

    Referitor la schimbarea de încadrare juridica pusa în discutie, instanta a retinut ca din analiza descrierii faptei realizata de procuror în actul de sesizare a instantei de judecata rezulta dincolo de orice dubiu ca la trimiterea în judecata a inculpatului S.N., sub aspectul savârsirii infractiunii de tâlharie s-a avut în vedere faptul ca în noaptea de 21 din 22 noiembrie 2009 acesta a deposedat, prin folosirea amenintarii, pe partile vatamate R.Z. si C.M. de sumele de 3 si respectiv 6 RON. Or, în conditiile în care s-a retinut ca prin activitatea infractionala desfasurata de inculpat au fost amenintate doua parti vatamate si au fost afectate patrimoniile apartinând ambelor, este evident ca infractiunea de tâlharie retinuta nu poate îmbraca forma simpla, fiind vorba de doua acte materiale ce intra în continutul aceleiasi infractiuni, instanta fiind sesizata cu întreaga situatie de fapt, situatie de fapt careia însa procurorul i-a dat o încadrare juridica gresita.

    Pe de alta parte, infractiunea de tâlharie urmata de moartea victimei (constând în aceea ca la aceeasi data inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu piciorul victimei V.V., caruia i-a sustras suma de 11 RON) a fost încadrata de procuror doar în dispozitiile art. 211 alin. (1) si alin. (3) C. pen. Or, asa cum s-a constatat din expunerea detaliata a situatiei de fapt retinute de procuror, presupusa agresiune ar fi fost comisa de inculpat în noaptea de 21 din 22 noiembrie 2009, în timp ce victima V.V. dormea. În acelasi timp, din declaratiile martorilor rezulta ca victima obisnuia sa doarma în gradina unui bloc, spatiu public cum rezulta si din relatarile martorului C.C., proprietarii de apartamente având drept de proprietate doar asupra terenului de sub bloc. În aceste conditii era evident ca referitor la aceasta infractiune, astfel cum este descrisa în actul de sesizare a instantei de judecata, operau si agravantele prevazute de alin. (2) lit. b) si c) ale art. 211 C. pen., respectiv savârsirea infractiunii în timpul noptii si în loc public.

    Prima instanta a mai constatat ca procurorul a retinut gresit incidenta dispozitiilor privind starea de recidiva, condamnarea avuta în vedere fiind dispusa în timpul minoritatii inculpatului, în speta fiind incidente dispozitiile art. 40 C. pen. deoarece faptele ce fac obiectul actului de sesizare se pretinde ca au fost comise la data de 21/22 noiembrie 2009, deci înainte de considerarea ca executata a pedepsei anterioare.

    Fata de considerentele anterior expuse, instanta, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrarii juridice a faptelor pentru care inculpatul S.N. a fost trimis în judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Tribunalul Iasi, respectiv, din infractiunile prevazute de art. 211 alin. (1) si alin. (2) lit. b) si c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. si art. 211 alin. (1) si alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infractiunile prevazute de art. 211 alin. (1) si alin. (2) lit. b) si c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 40 C. pen. si de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) si c) si alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 40 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen..

    Analizând probatoriile administrate în faza urmaririi penale si a cercetarii judecatoresti, instanta a retinut ca vinovatia inculpatului S.N. în comiterea faptelor descrise în actul de sesizare a instantei nu poate fi retinuta dincolo de orice dubiu.

    S-a aratat ca desi la debutul urmaririi penale au existat indicii temeinice referitoare la posibila comitere de catre inculpatul S.N. a infractiunilor pentru care era cercetat, acestea nu au fost confirmate pe parcursul cercetarii judecatoresti.

    S-a retinut ca urmarirea penala si acuzatia adusa inculpatului S.N. de catre procurori au avut la baza declaratia partii vatamate R.Z. si a martorului A.M., persoane care nu au putut fi audiate nemijlocit de catre instanta de judecata, partea vatamata fiind de negasit, la fel si martorul (timp de mai bine de 1 an) pâna la decesul acestuia, intervenit la data de 26 ianuarie 2011.

    Desi instanta a retinut ca a facut toate demersurile posibile pentru gasirea si audierea celor doua persoane, a dispune condamnarea inculpatului doar pe baza declaratiilor date de cei doi în cursul urmaririi penale ar însemna încalcarea dispozitiilor art. 6 din CEDO privind dreptul inculpatului la un proces echitabil, aceasta întrucât inculpatul nu a avut posibilitatea pe parcursul procedurii sa interogheze martorul si partea vatamata si sa examineze prin observatii sau întrebari declaratiile acestora (a se vedea CEDO, cauzele Constantin si Stoian împotriva României si Caka împotriva Albaniei). Întrucât înca de la debutul urmaririi penale se cunostea faptul ca cele doua persoane sunt persoane fara adapost, era de datoria acuzarii sa asigure cazarea acestora în unitati speciale (camine) pentru a se asigura interogarea lor de catre instanta de judecata.

    S-a mai mentionat ca declaratiile date de partea vatamata R.Z. si de martorul A.M. în cursul urmaririi penale sufera de numeroase inadvertente si contradictii.

    Astfel, în prima declaratie data în fata organelor de politie partea vatamata R.Z. arata ca fiind amenintata cu bataia de inculpatul S.N. a dat acestuia 3 RON. Ulterior, într-o declaratie mai detaliata data în fata procurorului aceeasi parte vatamata a aratat ca a fost amenintata de un tânar, despre care a aflat de la martorul A.M. ca se numeste S.N., ca o bate pâna o omoara daca nu-i da bani, context în care aceasta a dat tânarului respectiv 3 RON iar numita C.M. 4 RON. Acest tânar era însotit de un altul, de 14-15 ani, mai mic de statura, care însa nu a intervenit cu nimic în evenimente. A sustinut partea vatamata ca dupa ce a luat banii si le-a spus ca pâna seara urmatoare sa-i mai faca rost de 60 RON, S.N. si celalalt tânar au plecat spre strada principala, ea, martorul A.M. si numita C.M. culcându-se. Partea vatamata a mai aratat ca dupa un timp a fost trezita de martorul A.M. care i-a spus ca S.N. l-a batut pe un cetatean care dormea pe o saltea într-un parculet din apropriere, moment în care se alertasera si oamenii de la bloc. Rezulta astfel din declaratia partii vatamate ca martorul A.M. i-a spus despre faptul ca inculpatul l-ar fi batut pe V.V. cam la acelasi moment cu alertarea Salvarii si ca, oricum partea vatamata nu a vazut momentul presupusei loviri a victimei V.V. de catre inculpat.

    Prima instanta a constatat ca aceste sustineri nu se coroboreaza în totalitate cu cele ale martorului A.M., declaratiile acestui martor fiind contradictorii si între ele si prin raportare la declaratiile partii vatamate R.Z..

    Astfel, în declaratia data în fata organelor de politie la data de 23 noiembrie 2009 martorul a aratat ca în seara de 21 noiembrie 2009 pe la orele 23:00 inculpatul S.N. (cunoscut de martor drept G.N.) a venit în zona în care el si cele doua parti vatamate dormeau, însotit de „un tânar mai mic”, si a întrebat pe martor pe care dintre cele doua femei i-o da, inculpatul le-a cerut bani si, de frica, partea vatamata R.Z. i-a dat 3 RON, iar C.M. 6 RON, dupa care, împreuna cu celalalt tânar, s-au deplasat la locul unde dormea victima V.V.. Inculpatul l-a trezit din somn pe V.V. si a început sa-l loveasca cu picioarele si sa-i ceara bani. Inculpatul a luat de lânga V.V. doua bancnote de 1 RON dupa care l-a lovit din nou cu picioarele peste corp iar de sub cap a luat o bancnota de 10 RON. A sustinut martorul ca toate acestea au fost vazute de el si de catre C.M. (persoana în imposibilitate psihica de a depune marturie, cum arata procurorul în procesul-verbal întocmit), întrucât R.Z. adormise, si ca inculpatul i-a amenintat cu un cutit cu buton ca îi va bate, daca spun ceva la politie.

    Instanta a apreciat aceasta declaratie ca putin credibila în conditiile în care martorul a sustinut ca dupa ce, de frica, a dat banii pe care-i avea inculpatului partea vatamata R.Z. a si adormit, aceasta fiind singura persoana care i-ar fi putut sustine versiunea. De altfel, chiar partea vatamata a aratat ca s-au culcat toti trei, dar dupa ce a vazut pe inculpat si pe celalalt tânar ca au plecat din zona, spre strada principala. Pe de alta parte acelasi martor a sustinut ca pe timp de noapte si de la o distanta de 20 de metri (distanta dintre locul unde se afla martorul si locul unde dormea victima este precizata în declaratia aceluiasi martor) a vazut cum inculpatul a luat victimei 12 RON în bancnote de 1 RON si 10 RON.

    S-a mai constatat ca în declaratia data cu o zi anterior, acelasi martor a relatat evenimentele într-o alta cronologie, aratând ca inculpatul era însotit de un tânar cam de aceeasi înaltime si i-ar fi spus ca pâna a doua zi sa-i dea suma de 60 de RON, dupa care a mers la locul unde dormea V.V. si l-a trezit din somn lovindu-l cu picioarele. În plus, martorul a sustinut ca inculpatul i-a cerut lui Viziteu bani si acesta i-a spus ca nu are (singura declaratie în care martorul sustine ca inculpatul a vorbit cu victima), motiv pentru care inculpatul i-a bagat mâna în buzunarele de la pantaloni de unde i-a luat doua bancnote de 1 RON, dupa care a început sa-l loveasca cu picioarele „unde apuca, inclusiv cu calcâiul de sus în jos în cap si în piept”. Din învalmaseala, de sub capul victimei a iesit suma de 10 RON care a fost luata tot de inculpat; ulterior, inculpatul a venit la el si l-a amenintat cu un cutit sa nu spuna nimic organelor de politie. Tot în aceasta declaratie martorul a aratat ca si tânarul ce însotea pe inculpat ar fi lovit pe victima, fara sa ia vreo suma de bani, si ca dupa plecarea celor doi si martorul a plecat de la fata locului, revenind în zona pe la orele 04:00, aspecte ce nu au mai fost sustinute în nici una dintre declaratiile date ulterior.

    În declaratia din data de 25 noiembrie 2009 martorul a declarat total diferit, aratând ca inculpatul S.N. a venit în zona si i-a cerut o tigara, martorul spunându-i ca nu are. Atunci inculpatul s-a dus la victima V.V. pe care l-a lovit o singura data cu piciorul în zona fesei, fara sa-i ia vreo suma de bani; inculpatul nu a luat bani nici de la partile vatamate R.Z. sau C.M. si dupa momentul anterior descris a plecat de la fata locului. Ulterior, martorul s-a deplasat catre V.V. pe care l-a lovit cu talpa piciorului de trei ori în zona fetei, cel mai probabil din cauza ca era sub influenta bauturilor alcoolice, ca si cele doua femei care erau cu el; martorul a mai aratat ca apoi s-a culcat, trezindu-se dimineata, în jurul orelor 08:00 fiind chemata Salvarea de catre vecini, si ca aceste aspecte au fost povestite si fratelui sau anterior prezentarii martorului în fata organelor judiciare.

    Aceasta declaratie în care se recunoaste drept autor al omorului caruia i-a fost victima V.V. a fost retractata de martor în aceeasi zi printr-o declaratie data în fata procurorului, motivând ca a recunoscut ca el este autorului omorului întrucât asa i-ar fi cerut rudele inculpatului, prezente la sediul parchetului anterior luarii declaratiei martorului.

    În aceasta declaratie martorul a sustinut din nou ca inculpatul S.N. a venit în zona însotit de un alt tânar, însa aduce si elemente de noutate fata de declaratiile anterioare. Astfel, martorul a sustinut ca inculpatul a cerut bani de la el, amenintându-i cu moartea atât pe martor, cât si pe partile vatamate C.M. si R.Z.. În urma amenintarii, partea vatamata R.Z. a dat inculpatului suma de 6 RON (o bancnota de 5 RON si una de 1 RON), ca si partea vatamata C.M.. Ulterior, inculpatul s-a deplasat spre parcul unde dormea victima V.V., în timp ce partea vatamata R.Z. s-a culcat, iar partea vatamata C.M. si martorul consumau vin. Martorul a declarat ca a vazut cum inculpatul S.N. a lovit pe victima cu talpa piciorului în zona fetei si a capului; victima V.V. s-a ridicat în sezut (element de noutate ce a aparut în declaratiile martorului - persoana nestiutoare de carte - dupa ce organelor de urmarire penala le-au fost comunicate concluziile provizorii ale necropsiei de catre I.M.L., concluzii în care se arata ca „leziunile s-au putut produce prin lovire urmata de cadere cu impact cranian dr.”), dar nu a spus nimic, cazând ulterior din nou pe spate. Martorul a declarat si faptul ca inculpatul s-a aplecat si a luat ceva de pe jos, probabil bani (desi anterior sustinuse ca a vazut si valoarea bancnotelor sustrase de inculpat), si ca între locul unde era el si cel unde dormea victima erau cam 5-6 metri; tânarul ce-l însotea pe inculpat nu mai era la fata locului, plecând anterior spre strada mare. De asemenea, martorul a aratat ca a fost amenintat de inculpat sa nu declare nimic organelor de politie, dar, desi anterior sustinuse ca inculpatul l-a amenintat aratându-i un cutit cu buton, acum sustine ca inculpatul i-a aratat o bancnota de 10 RON si ca amenintarea cu cutitul a fost adresata atât martorului, cât si celor doua parti vatamate la momentul imediat ulterior luarii banilor de la acestea, desi partea vatamata R.Z. nu a amintit nimic despre vreun cutit în declaratia data.

    Fata de existenta acestor numeroase contradictii între declaratiile martorului A.M. prima instanta a apreciat ca acestea nu pot constitui temei al condamnarii inculpatului S.N., declaratia martorului fiind neveridica si din perspectiva faptului ca apare mai reala declaratia acestuia în care se recunoaste autor al agresiunii comise asupra victimei V.V., aceasta declaratie fiind sustinuta de declaratia data de martorul C.A., atât în faza de urmarire penala, cât si în fata instantei de judecata. În plus, s-a argumentat ca motivarea data de martorul A.M. pentru revenirea asupra acestei recunoasteri (ca la data de 25 noiembrie 2009 ar fi fost influentat de rudele inculpatului, prezente la sediul parchetului) nu poate fi reala în conditiile în care în declaratia de recunoastere martorul a precizat expres ca a povestit si fratelui sau, C.A., ceea ce facuse, dupa care a venit la Iasi pentru a recunoaste în fata organelor de urmarire penala, aspect sustinut de însasi declaratia martorului C.A., or, daca A.M. ar fi declarat la acel moment cum l-au învatat rudele inculpatului anterior intrarii la audieri, se pune întrebarea de ce a relatat aceleasi aspecte fratelui sau în ziua anterioara.

    S-a apreciat ca posibilitatea ca martorul A.M. sa fie autorul agresiunii asupra victimei V.V. este sustinuta si de declaratiile martorilor A.C. si S.G.. Primul martor a relatat ca în seara de 21 noiembrie 2009 (pe 22 noiembrie 2009 s-a aflat de decesul victimei) a vazut cum V.V. era agresat de martor si de partile vatamate, pe motiv ca victima s-ar fi dat la cele doua femei (dosar instanta), iar cel de-al doilea a relatat ca în aceeasi noapte a asistat la un conflict dintre V.V. si A.M., conflict în care victima V.V., culcat fiind, era lovit cu picioarele de A.M., si a carui aplanare a încercat-o inculpatul S.N..

    În aceste conditii, instanta a retinut ca exista un dubiu cu privire la vinovatia inculpatului S.N. în comiterea faptelor, dubiu care nu poate profita decât acestuia. Acest dubiu vizeaza nu doar infractiunea de tâlharie urmata de moartea victimei (agresiunea a carei victima a fost V.V. putând sa fi fost comisa de o alta persoana), dar si infractiunea de tâlharie în forma continuata presupus a fi fost comisa asupra partilor vatamate R.Z. si C.M..

    Pentru motivele expuse a fost apreciata declaratia martorului A.M. ca lipsita de veridicitate, mai aproape de adevar fiind declaratia acestuia în care se recunoaste autor al agresiunii comise asupra numitului V.V., declaratie în care a precizat ca inculpatul S.N. nu a cerut nici o suma de bani de la el, sau de la partile vatamate si nici nu i-a amenintat în acest scop.

    S-a argumentat ca, înlaturarea declaratiei martorului A.M. nu poate avea loc decât în integralitatea ei, întrucât este afectata de contradictii cu privire la toata activitatea infractionala presupus comisa de inculpat, astfel ca declaratia partii vatamate R.Z. nu se mai coroboreaza cu un alt mijloc de proba administrat în cauza pentru a putea sta la baza condamnarii inculpatului pentru comiterea infractiunii de tâlharie, conditie impusa de dispozitiile art. 75 C. proc. pen., mai ales în conditiile în care aceasta parte vatamata s-a sustras de la obligatia de a-si sustine reclamatia în fata instantei de judecata, iar, dintre ceilalti martori audiati în cauza nici unul nu cunoaste aspecte privind sumele de bani presupus sustrase de inculpat de la cele doua parti vatamate, sume care nu au fost gasite (si nici cautate) asupra acestuia, procesul verbal de cercetare a locului faptei fiind întocmit de organele de urmarire penala cu încalcarea prevederilor art. 92 C. proc. pen. (un singur martor asistent, A.M., care trebuia sa fie suspect în cauza).

    S-a aratat ca desi este adevarat ca inculpatul S.N. a mai fost anterior condamnat definitiv pentru comiterea unei infractiuni de tâlharie si persoanele cu antecedente penale beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, prezumtie care nu a fost rasturnata în cauza.

    Prima instanta a concluzionat ca la pronuntarea unei condamnari instanta trebuie sa-si întemeieze convingerea vinovatiei inculpatului pe baza de probe sigure, certe, si întrucât în cauza probele în acuzare nu au caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incorecte, lasând loc unei nesigurante în privinta vinovatiei inculpatului, s-a impus a se da eficienta regulii potrivit careia „orice îndoiala este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).

    Fata de motivele anterior aratate, instanta a dispus achitarea inculpatului S.N. sub aspectul comiterii ambelor infractiuni cu privire la care s-a dispus trimiterea sa în judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Tribunalul Iasi.

    Având în vedere solutia dispusa cu privire la acuzatiile aduse inculpatului S.N., instanta, în baza art. 350 C. proc. pen., a revocat masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea dispusa fata de inculpat prin încheierea de sedinta din data de 17 februarie 2011 a Tribunalului Iasi, luând act ca inculpatul a fost retinut si arestat preventiv în cauza în perioada 24 noiembrie 2009, ora 16:00, - 23 februarie 2011.

    Întrucât în latura penala a cauzei s-a concluzionat de catre instanta ca inculpatul nu se face vinovat de comiterea agresiunii care a condus la moartea victimei V.V., instanta a respins ca nefondate pretentiile civile formulate în cauza de partea civila Spitalul Clinic de Urgenta „N.O.” Iasi.

    Împotriva acestei sentinte a declarat apel Parchetul de pe lânga Tribunalul Iasi pentru motive de netemeinicie, sub aspectul aprecierii eronate a probelor administrate în cursul procesului penal, ce a condus la pronuntarea unei solutii gresite de achitare a inculpatului de catre instanta de fond si pe considerentul ca în cauza nu a fost dovedita situatia de fapt retinuta în actul de inculpare, vinovatia inculpatului rezultând indubitabil din probele legal administrate în cursul urmaririi penale.

    Prin decizia nr. 71/2012 din 5 aprilie 2012, pronuntata de Curtea de Apel Iasi, sectia penala si pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lânga Tribunalul Iasi.

    Inculpatul s-a prevalat de dreptul de a nu da declaratii.

    În contextul devolutiv al apelului si limitelor acestei cai de atac, instanta de apel, pentru lamurirea unor împrejurari ce tin de modul în care s-au derulat în concret actiunile si în vederea respectarii principiului contradictorialitatii si egalitatii armelor, în respectarea jurisprudentei constante CEDO, si pentru a statua cu valoare de certitudine în ce împrejurari victima a fost agresata, a procedat la extinderea probatoriului prin reaudierea martorilor A.C. si M.G. si solicitarea unor precizari la raportul medico-legal de necropsie referitoare la posibilitatea de deplasare a victimei V.V. între momentul agresiunii si momentul când a intervenit decesul, respectiv, aprecierea asupra intervalului de timp scurs între momentul aplicarii loviturilor si instalarea leziunilor cerebrale si, de asemenea, intervalul de timp scurs între instalarea leziunilor cerebrale si momentul când a intervenit decesul.

    Prin suplimentul la raportul la raportul medico-legal de necropsie a victimei V.V. s-a precizat ca leziunile pe care le-a prezentat victima (traumatism cranio-cerebral cu hemoragie subarohnoidiana în pânza, contuzie grava cerebrala complicata cu evolutie de bronhopneumonie hipostatica) au caracter recent, putând data de circa 1-2 zile anterior datei decesului, timpul scurs între agresiune si instalarea leziunilor cerebrale, care au dus la deces putând fi cuprins între câteva ore si 1-2 zile, interval de timp favorizat de numerosi factori endo sau exogeni (stare de nutritie, stare metabolica a organismului, frig, umezeala, etc.).

    Examinând hotarârea atacata pe baza actelor si lucrarilor dosarului si probelor administrate în faza apelului, prin prisma criticilor invocate, dar si sub toate aspectele de fapt si de drept, în conformitate cu prevederile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanta de apel a constatat ca a respectat principiul nemijlocirii judecatii, consacrat în art. 289 C. proc. pen. procedând la readministrarea probelor din cursul urmaririi penale, pentru a lua cunostinta direct de relatarile martorilor si partilor vatamate în conditii de oralitate si contradictorialitate.

    Astfel, prima instanta a procedat la audierea martorilor C.A., A.C., M.G., C.P., G.M., C.C. si S.G. si a dispus efectuarea unui referat de evaluare cu privire la inculpat.

    În ciuda demersurilor legale efectuate de prima instanta, nu au putut fi identificate si audiate partile vatamate R.Z. si C.M. si nici martorul A.V., acesta din urma decedând la data de 26 ianuarie 2011.

    Nici în fata instantei de apel nu au putut fi audiate partile vatamate R.Z. si C.M..

    Pe tot parcursul procedurii în fata instantei de fond si de apel, inculpatul S.N. s-a prevalat de dreptul la tacere.

    Din analiza descrierii faptelor realizata de procuror în actul de sesizare a instantei a rezultat ca la trimiterea în judecata a inculpatului S.N. sub aspectul savârsirii celor doua infractiunii de tâlharie, în concurs real, s-a avut în vedere faptul ca în noaptea de 21-22 noiembrie 2009 acesta a deposedat, prin folosirea amenintarii, pe partile vatamate R.Z. si C.M. de sumele de 3 RON si respectiv 6 RON, si, la aceeasi data, a aplicat mai multe lovituri cu piciorul victimei V.V., în timp ce dormea, careia i-a sustras suma de 11 RON, victima decedând însa, în mai putin de 24 de ore.

    Întreaga urmarire penala si acuzatia formulata împotriva inculpatului au avut la baza declaratiile partilor vatamate R.Z. si a martorului A.M., care dormeau împreuna cu partea vatamata C.M. - oameni ai strazii - pe spatiul verde din municipiul Iasi.

    Pentru a se ajunge la concluzia condamnarii legea prevede ca probele administrate sa fie în masura sa rastoarne prezumtia de nevinovatie instituita în favoarea inculpatului si sa nu lase nici un dubiu cu privire la autorul faptei si vinovatia acestuia, or, în cauza, aceste exigente nu sunt realizate.

    Prima instanta, dând eficienta dispozitiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, amplul proces de evaluare a realitatii obiective, prin prisma elementelor de ordin obiectiv, concretizate în probele administrate, conducând la formarea convingerii instantei de fond asupra inexistentei vinovatiei inculpatului S.N., în savârsirea infractiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecata.

    Instanta de apel a constatat ca prima instanta, pe baza probelor administrate în cursul urmaririi penale, dar si a celor administrate în mod nemijlocit în faza cercetarii judecatoresti, a stabilit în mod corect ca elementele de fapt probate, sunt insuficiente pentru a constitui temeiurile unei condamnari, în cauza conturându-se o serie de inadvertente, nelamuriri, iar o semnificatie extrem de importanta prezinta faptul ca evaluarea declaratiilor martorilor audiati în cauza, în urma efectuarii operatiunii de sinteza, nu permite constatarea unei situatii de fapt complete, în derularea actiunilor.

    Astfel, probele administrate în faza cercetarii judecatoresti în apel nu au fost de natura sa conduca la stabilirea unei alte realitati obiective, nefiind rasturnata prezumtia de nevinovatie a inculpatului S.N. în savârsirea infractiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecata.

    Martorul A.M., în declaratiile date în cursul urmaririi penale a prezentat variante diferite ale modului în care s-au derulat evenimentele în noaptea de 21-22 noiembrie 2009, iar martorul C.A. a precizat ca ulterior datei de 21-22 noiembrie 2009 fratele sau, A.M., era foarte afectat de ceea ce facuse, spunându-i ca el este cel care l-a omorât pe V.V..

    De asemenea, martorul A.C. a relatat faptul ca a vazut ca în seara respectiva A.M. îl lovea pe V.V., confirmând si existenta unei situatii conflictuale de notorietate în zona, între cei doi.

    Plasarea în timp a incidentului, orele (22⁰⁰-23⁰⁰) a fost contrazisa de declaratia martorului C.C. în contextul în care, în intervalul orar 22⁰⁰-00⁰⁰ a iesit de mai multe ori în balcon, însa, nimic deosebit nu i-a atras atentia, iar în jurul orei 00⁰⁰ victima nu se mai afla în locul obisnuit pe salteaua din spatele blocului.

    De asemenea, instanta de fond a examinat cauza si în raport de dispozitiile art. 75 C. proc. pen., declaratiile date de partea vatamata R.Z. în cursul urmaririi penale, pe care s-a sprijinit acuzarea, fiind singulare în contextul probelor administrate, si nefurnizând alte elemente de ordin probator care sa le sustina, ele cuprind numeroase inadvertente si contradictii referitoare la cronologia evenimentelor relatate, chiar si reveniri si elemente de noutate fata de declaratiile initiale, lipsindu-le de veridicitate.

    Asadar, în mod justificat prima instanta a constatat ca, prin continutul sau, ansamblul probator existent în cauza nu are caracter cert si decisiv în înlaturarea prezumtiei de nevinovatie consacrata de lege în favoarea inculpatului si, întrucât în cauza probele în acuzare contin informatii îndoielnice cu privire la vinovatia inculpatului, instanta nu-si poate forma o convingere care sa se constituie într-o certitudine, astfel ca, se impune a se da eficienta regulii potrivit careia „orice îndoiala este în favoarea inculpatului” ("in dubio pro reo", iar câta vreme nu s-au stabilit cu certitudine temeiurile raspunderii penale, angajarea acesteia nu poate avea loc, solutia de achitare a inculpatului S.N. dispusa de prima instanta fiind legala si temeinica.

    Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Iasi, criticând-o, astfel dupa cum rezulta din cuprinsul motivelor scrise de recurs si din concluziile procurorului de sedinta pentru gresita achitare a inculpatului în baza unei eronate interpretari a probelor, neobservarea faptului ca starea de fapt avuta în vedere în rechizitoriu s-a bazat pe probe ce s-au coroborat; în drept a fost invocat cazul de casare prevazut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen..

    Analizând recursul prin prisma criticilor formulate si din oficiu, potrivit dispozitiilor art. 385¹⁵ alin. (3) C. proc. pen., se constata ca recursul este nefondat si va fi respins, pentru considerentele ce urmeaza.

    Dupa cum rezulta din analiza hotarârilor anterior pronuntate instantele au concluzionat legal, temeinic si riguros motivat ca, în speta, probele administrate nu sunt apte a rasturna prezumtia de nevinovatie ce opereaza în favoarea inculpatului.

    Din analiza si evaluarea probelor administrate si, în parte, readministrate în conditii de oralitate, nemijlocire si contradictorialitate în fata primei instante si a celei de apel s-a retinut just ca acestea cuprind contradictii esentiale si ca în majoritatea lor nu se coroboreaza spre a demonstra, mai presus de orice dubiu, vinovatia inculpatului în comiterea infractiunilor pentru care a fost trimis în judecata.

    Solutia de achitare dispusa de prima instanta si mentinuta de instanta de apel a oferit o corecta interpretare si aplicare dispozitiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 1 alin. (1) si art. 3 C. proc. pen.. Astfel, formarea convingerii instantei reprezinta rezultatul unui proces de apreciere individuale si în ansamblu a tuturor probelor, instanta acordând relevanta si fundamentându-si solutia pe probele ce se coroboreaza, conducând spre concluzii identice sau similare asupra starii de fapt si vinovatiei inculpatului si înlaturând probele care nu se coroboreaza.

    În cauza dedusa judecatii probele administrate nu au fost apte a forma convingerea instantei în sensul ca inculpatul este vinovat de comiterea infractiunilor ce i-au fost imputate, existând serioase dubii ce au facut imposibila dispunerea unei solutii de condamnare.

    Instanta de recurs, în baza propriei evaluari a probelor administrate constata ca - dupa cum corect s-a retinut si în considerentele hotarârilor criticate - probele au conturat o situatie de fapt neclara, existând inadvertente si contradictii ce nu au putut fi elucidate pentru a se stabili vinovatia inculpatului în comiterea infractiunilor pentru care a fost trimis în judecata.

    Se constata, astfel, ca declaratiile martorului A.M. sunt contradictorii si nu se coroboreaza cu celelalte probe, creând dubii cu privire la credibilitatea si/sau sinceritatea martorului, care a oscilat între oferirea de date privind comiterea infractiunilor de catre inculpat si recunoasterea comiterii, de catre el însusi, a unor acte ce au condus la uciderea victimei.

    De asemenea, declaratiile partii vatamate R.Z. nu au fost sustinute de alte probe, neavând un caracter cert si indubitabil spre a se putea concluziona ca inculpatul este autorul infractiunii de tâlharie în forma continuata.

    Asa fiind, fata de imposibilitatea stabilirii neechivoce a starii de fapt si identitatii persoanei vinovata de comiterea infractiunilor imputate inculpatului, în mod legal si temeinic, contrar sustinerilor parchetului, instantele au dispus achitarea inculpatului în temeiul dispozitiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen..

    Se constata, de asemenea, ca instanta de apel, exercitându-si rolul activ în aflarea adevarului si lamurirea cauzei sub toate aspectele, a reaudiat martorii A.C. si M.G., solicitând, de asemenea, precizari la raportul medico-legal de necropsie, hotarârea pronuntata fiind legala, temeinica, just si complet motivata, criticile invocate în recurs neputând fi primite.

    Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozitiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat de Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Iasi va fi respins, ca nefondat.

 Extras din Decizia nr. 3904/2012 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sursa scj.ro.