Trafic de persoane, daune morale, justificare.

Evaluarea daunelor morale neputând fi facuta în aceleasi conditii ca ale celor patrimoniale, presupune stabilirea unor criterii specifice. Un asemenea criteriu ar putea fi importanta sociala a valorii lezate prin savârsirea faptei ilicite. Prejudiciul moral va fi cu atât mai mare cu cât valoarea lezata este mai importanta pentru partea vatamata. Personalitatea victimei poate fi un alt criteriu care completeaza criteriul importantei valorii lezate. În raport cu valoarea lezata se mai poate avea în vedere drept criteriu si gravitatea, precum si intensitatea durerilor fizice si psihice, provocate. Importanta vor primi si repercusiunile asupra situatiei victimei, inclusiv în plan familial si social, prin atingerile aduse onoarei si demnitatii sale. Un alt criteriu ar putea fi acela al echitatii si anume ca daunele morale sa exprime cerintele de dreptate si echitate.  Partea vatamata fiind angrenata, prin specularea vulnerabilitatii sale psihologice si financiare, în mod vadit i s-a deviat cursul firesc al vietii. Fiind astfel debusolata urmare a actiunii daunatoare îndreptata asupra sa, va avea nevoie de timp pentru a se redresa si reechilibra emotional, întrucât cu siguranta a suferit traume psihice. Este de luat în considerare dezechilibrul moral ce intervine, cu implicatii negative ce se rasfrâng în viata personala si de familie a victimelor acestui gen de fapte, care ajung sa realizeze pericolul la care s-au expus, cu accent pe aspectul general valabil ca persoanele traficate sunt reduse la conditia de '"marfa", sunt dezumanizate treptat, fiindu-le lezate sentimentele cele mai profunde, trauma suferita marcându-le întreaga evolutie viitoare. Chiar daca victima unor infractiuni de natura celor în discutie si pentru care inculpatii au fost condamnati reuseste sa „evadeze" din lumea traficului, impactul social devine mai puternic: aceasta se poate lovi de reactia de respingere a societatii, de stigmatizare, nu mai are aceleasi abilitati sociale, educative, ca a celorlalte persoane, iar impactul psihologic este un prag greu de trecut; sentimentele de rusine si vinovatie conduc la lipsa încrederii, conduc la ganduri negative si chiar la tentative de sinucidere.

Verificând hotarârea atacata, prin prisma criticilor invocate, care vizeaza solutionarea laturii civile, Înalta Curte constata ca partea vatamata D.A.M. a formulat înca din faza de urmarire penala, pretentii civile reprezentând despagubiri morale în cuantum de 110.000 euro, respectiv, solicitând 80.000 euro de la T.S.C. si câte 10.000 euro de la ceilalti inculpati, instanta de fond, raportat la suferintele îndurate de aceasta parte vatamata i-a acordat despagubiri sub forma daunelor morale în cuantum de 5.000 de euro. 

În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecatorul fiind singurul care în raport de consecintele pe orice plan, suferite de partea vatamata trebuie sa aprecieze o anumita suma globala care sa compenseze prejudiciul moral cauzat. Pe de alta parte, aceasta compensatie materiala trebuie sa fie echitabila si proportionala cu întinderea pagubei suferite.

    Institutia daunelor morale constituie si o reprobare morala a faptei ilicite fata de care cel ce a savârsit-o trebuie sa raspunda atât pe plan social, prin executarea sanctiunii penale, cât si pe plan individual, prin repararea prejudiciului existent în patrimoniul partii vatamate si în domeniul vietii sufletesti.

    Prejudiciile ce pot fi aduse prin comiterea unei infractiuni sunt departe de a fi limitate doar la leziuni fizice, fiind extinse de la tangibil la intangibil, de la obiecte pur corporale la interese si valori necorporale. În infractiunile de trafic de persoane/minori notiunea de vatamare de natura penala trebuie sa fie stabilita cu preponderenta în termeni de necorporabilitate, cum ar fi prejudiciul adus autonomiei femeilor, prestigiului etc. Prejudiciul este considerat astfel o negatie, o depreciere si o lipsa a conditiilor naturale. De aceea s-a apreciat ca prejudiciul semnifica pierderea unei valori, punctul central al unei valori sau al unei deprecieri nefiind numai obiectul în sine ci si aprecierea si atitudinea altora fata de acesta. În determinarea cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale, pentru prejudiciile cauzate unei persoane în cadrul desfasurarii procesului penal, a retinut prima instanta, trebuie sa se aiba în vedere principiul echitatii si stabilirea unui just echilibru între prejudiciul suferit si reparatia acordata.

    Scopul acordarii daunelor morale consta în realizarea, în primul rând, a unei satisfactii morale pentru suferinte de acelasi ordin, iar nu a unei satisfactii patrimoniale. Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizeaza în echitate si pastrând principiul proportionalitatii si justului echilibru între natura valorilor lezate si sumele acordate.

    Durerile fizice si psihice reprezinta cele mai frecvente, mai obisnuite si mai firesti, dar în acelasi timp si cele mai grave dintre urmarile negative ale infractiunilor ce lezeaza valorile sociale ocrotite de lege, fiind consacrate sub denumirea de pretium doloris. Caracterul inestimabil al prejudiciului moral nu poate suprima protectia victimei, iar prestatia cuvenita acesteia nu constituie atât un echivalent, cât un lucru subrogat, o compensatie acordata în urma unei operatii complexe si delicate de apreciere multilaterala a aspectelor în care se exteriorizeaza vatamarile si suferintele cauzate.

    Evaluarea daunelor morale neputând fi facuta în aceleasi conditii ca ale celor patrimoniale, presupune stabilirea unor criterii specifice. Un asemenea criteriu ar putea fi importanta sociala a valorii lezate prin savârsirea faptei ilicite. În acest caz, valoarea poate avea atât un continut subiectiv (implicând o pretuire din partea persoanei lezate) dar si un aspect obiectiv, fiind expresia unei cerinte obiective a realitatii. Prejudiciul moral va fi cu atât mai mare cu cât valoarea lezata este mai importanta pentru partea vatamata. Personalitatea victimei poate fi un alt criteriu care completeaza criteriul importantei valorii lezate. În raport cu valoarea lezata se mai poate avea în vedere drept criteriu si gravitatea, precum si intensitatea durerilor fizice si psihice, provocate. Importanta vor primi si repercusiunile asupra situatiei victimei, inclusiv în plan familial si social, prin atingerile aduse onoarei si demnitatii sale. Un alt criteriu ar putea fi acela al echitatii si anume ca daunele morale sa exprime cerintele de dreptate si echitate.

    Prin urmare, în ceea ce priveste pretentiile, reprezentând daune morale, formulate de partea civila D.A.M., instanta de fond a apreciat ca acestea sunt în totalitate întemeiate. Se atribuie-însusirea de a prezenta o valoare oricarui bun, interes care satisface o trebuinta individuala sau sociala, ca urmare a concordantei dintre calitatile acestor bunuri, interese si nevoile individuale sau ale grupului social într-o etapa determinata a existentei lor. Valoarea reprezinta, prin urmare, nu o calitate intrinseca a bunului sau intereselor ci o evaluare din exterior a acestora, este expresia pretuirii pe care o acordam, bunului, interesului în raport cu trebuintele noastre. Exista, deci, o corespondenta inalienabila între însusirile unui fapt valoric si trebuintele sau idealurile umane.

    Partea vatamata fiind angrenata, prin specularea vulnerabilitatii sale psihologice si financiare, în mod vadit i s-a deviat cursul firesc al vietii. Fiind astfel debusolata urmare a actiunii daunatoare îndreptata asupra sa, va avea nevoie de timp pentru a se redresa si reechilibra emotional, întrucât cu siguranta a suferit traume psihice.

    Aceste fapte, de trafic de persoane, sunt asezate nu întâmplator în „fruntea" infractiunilor de crima organizata, deoarece sunt forme brutale de încalcare a valorilor sociale ocrotite de lege, consecintele comiterii acestora sunt de o mare gravitate, fiind de luat în considerare dezechilibrul moral ce intervine, cu implicatii negative ce se rasfrâng în viata personala si de familie a victimelor acestui gen de fapte, care ajung sa realizeze pericolul la care s-au expus, cu accent pe aspectul general valabil ca persoanele traficate sunt reduse la conditia de '"marfa", sunt dezumanizate treptat, fiindu-le lezate sentimentele cele mai profunde, trauma suferita marcându-le întreaga evolutie viitoare.

    Chiar daca victima unor infractiuni de natura celor în discutie si pentru care inculpatii au fost condamnati reuseste sa „evadeze" din lumea traficului, impactul social devine mai puternic: aceasta se poate lovi de reactia de respingere a societatii, de stigmatizare, nu mai are aceleasi abilitati sociale, educative, ca a celorlalte persoane, iar impactul psihologic este un prag greu de trecut; sentimentele de rusine si vinovatie conduc la lipsa încrederii, conduc la ganduri negative si chiar la tentative de sinucidere.

   

    Întrucât în stabilirea daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, cuantumul acestora a ramas la latitudinea primei instante si s-a apreciat astfel suma de 5.000 euro ca fiind rezonabila fata de suferinta partii vatamate, subliniindu-se în acelasi context ca si solutia de condamnare pronuntata în planul actiunii penale asigura victimei satisfactia echitabila, directa si imediata, de ordin moral, pentru nedreptatea suferita, justitia fiind înfaptuita prin întrepatrunderea celor doua modalitati.

    Conceptul de „daune morale" nu poate fi definit fara a aminti notiunea de raspundere civila, care reprezinta acea forma a raspunderii juridice care da nastere unui raport juridic constitutiv de drepturi si obligatii, în temeiul carora o persoana este îndatorata sa repare prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa, iar aceasta din urma are dreptul sa pretinda repararea prejudiciului.

    Temeiul raspunderii civile a inculpatilor pentru prejudiciul cauzat în urma savârsirii infractiunii comise în dauna celei în discutie îl constituie temeiul general al raspunderii civile delictuale, astfel cum este reglementat în art. 998 C. civ., care prevede ca "orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara ". În afara de raspunderea pentru fapta proprie, C. civ. mai consacra în art. 1003 si caracterul solidar al raspunderii persoanelor carora le este imputabila cauza prejudiciului dispozitii ce opereaza în speta.

    Existând un raport de cauzalitate între activitatea delictuala a inculpatului si prejudiciul nepatrimonial încercat de partea civila, Înalta Curte apreciaza ca solutia pronuntata este corespunzatoare principiului raspunderii civile delictuale stabilit prin dreptul intern si exigentelor art. 3 din Protocolul nr. 7 CEDO, cuantumul sumei fiind de natura sa mai atenueze din suferintele partii vatamate.

Extras din Decizia nr.996/2013 a  Sectiei Penale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sursa scj.ro.