Restituire pret, calitate procesuala a Ministerului Finantelor, desființarea contractului consta și în lipsa de efecte ca urmare a admiterii acțiunii in revendicare, art.50, art.50/1 din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce priveste critica referitoare la lipsa calitatii procesuale pasive a pârâtei, se constata ca, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, restituirea pretului se face de catre Ministerul Finantelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.     Prin urmare, raspunderea Ministerului Finantelor Publice în raportul juridic dedus judecatii este o raspundere legala, iar nu contractuala, asa cum sustine. Pentru ca o persoana sa primeasca despagubiri în temeiul art. 50 sau 50¹ din Legea nr. 10/2001, republicata, nu este imperios necesar sa existe o hotarâre judecatoreasca irevocabila prin care sa se fi constatat nulitatea contractului de vânzare-cumparare.

    Aceasta pentru ca art. 50¹ din Legea nr. 10/2001, republicata stabileste ca au dreptul la despagubiri persoanele ale caror contracte de vânzare cumparare au fost desfiintate, iar art. 20 alin. (2) din lege defineste notiunea de contracte de vânzare-cumparare desfiintate ca fiind contractele anulate ca urmare a unei actiuni în anulare sau cele ramase fara efecte, ca urmare a unei actiuni în revendicare. Este adevarat ca instanta de apel a facut referiri si la buna credinta a reclamantei, în calitate de cumparatoare a imobilului, dar motivul pentru care a constatat ca sunt aplicabile dispozitiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 s-a întemeiat pe faptul ca legalitatea contractului de vânzare-cumparare nu a fost contestata în termenul prevazut de lege, astfel încât acesta se bucura de prezumtia ca a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 10/2001.

        Asupra recursului civil de fata,

    Analizând actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

    Prin sentinta nr. 1976 din 22 decembrie 2010, Tribunalul Bucuresti, sectia a IV a civila, a admis în parte actiunea formulata de reclamanta O.S. în contradictoriu cu pârâtii Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice, Municipiul Bucuresti, prin primar general si Ministerul Finantelor Publice.

    A admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor Municipiul Bucuresti, prin primar general si Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice si a respins, în consecinta, actiunea fata de acesti pârâti.

    A obligat pârâtul Ministerul Finantelor Publice sa plateasca reclamantei suma de 218.352 RON, reprezentând valoarea de piata a apartamentului, situat în Bucuresti, sector 1.

    Pentru a hotarî astfel, tribunalul a retinut ca, dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, calitatea procesuala pasiva apartine Ministerului Finantelor Publice, atât în situatia contractelor de vânzare-cumparare încheiate cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995, cât si în situatia celor încheiate cu eludarea legii.

    În ceea ce priveste fondul raportului juridic dedus judecatii, tribunalul a retinut ca, prin sentinta civila nr. 16767 din 9 noiembrie 2006, irevocabila prin decizia nr. 718R din 11 mai 2007 a Tribunalului Bucuresti, Judecatoria sectorului 1 Bucuresti a obligat reclamanta din prezenta cauza sa lase în deplina proprietate si posesie fostilor proprietari apartamentul, situat în Bucuresti, dobândit în baza contractului de vânzare-cumparare din 1997.

    Având în vedere ca reclamanta a pierdut dreptul de proprietate ca urmare a admiterii actiunii în revendicare si ca nu s-a cerut constatarea nulitatii contractului de vânzare-cumparare, buna credinta si validitatea contractului sunt prezumate, cu atât mai mult cu cât termenul de prescriptie pentru formularea actiunii în nulitate absoluta a expirat.

    Prin urmare, în cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 50¹ alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar reclamanta are dreptul la acordarea pretului de piata al imobilului.

    Prin decizia nr. 616A din 21 iunie 2011, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a III a civila si pentru cauze cu minori si de familie, a admis apelul declarat de Ministerul Finantelor Publice, a anulat sentinta apelata si a trimis cauza spre judecare instantei competente - Judecatoria sectorului 5 Bucuresti.

    Instanta de apel a constatat ca tribunalul, fara a lua în calcul valoarea rezultata din expertiza, raportat la dispozitiile art. 112 pct. 3 si art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ., s-a declarat în mod gresit competent sa solutioneze pricina în prima instanta.

    Prin decizia nr. 4401 din 14 iunie 2012, Înalta Curte de Casatie si Justitie, sectia I civila a admis recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei, pe care a casat-o si a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucuresti.

    Instanta suprema a constatat ca valoarea obiectului litigiului se stabileste de catre reclamanta care, prin cererea de chemare în judecata, a evaluat pretentiile sale la suma de 150.000 euro, motiv pentru care solutia anularii sentintei este nelegala.

    Dupa rejudecare, prin decizia nr. 402A din 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a III a civila si pentru cauze cu minori si de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Ministerul Finantelor Publice.

    Instanta de rejudecare în apel a retinut, în esenta, ca desi actiunea promovata de reclamanta este o actiune în raspundere contractuala, aceasta se judeca în raport de normele legii speciale, care se aplica cu prioritate fata de dreptul comun.

    Prin urmare, în mod corect prima instanta a stabilit ca actiunea este supusa regimului juridic special al art. 50 si 50¹ din Legea nr. 10/2001, modificata si completata.

    Instanta de apel a mai retinut ca, în cauza, sunt aplicabile dispozitiile art. 50¹ din Legea nr. 10/2001, deoarece reclamanta se afla în situatia proprietarului al carui contract de vânzare cumparare a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, în conditiile în care, în termenul prevazut limitativ de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nu a fost promovata nici o actiune care sa fi fost finalizata printr-o hotarâre judecatoreasca de constatare a nulitatii contractului pentru motivul încheierii sale cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

    În lipsa oricarei dovezi contrarii care sa decurga din dezlegarea obligatorie, definitiva si irevocabila a unei hotarâri judecatoresti de constatare a nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare ori de admitere a actiunii în revendicare împotriva reclamantei pe considerente care ar avea în vedere eventuala nelegalitate a titlului sau de proprietate, reclamanta este prezumata a fi cumparatoare de buna credinta si în conditii de legalitate.

    împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Ministerul Finantelor Publice, reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti.

    Invocând dispozitiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurentul a aratat ca hotarârea atacata este nelegala, deoarece Ministerul Finantelor Publice nu are calitate procesuala pasiva.

    Astfel, în conditiile în care nu a fost parte în contractul de vânzare-cumparare, raspunderea nu poate apartine Ministerului Finantelor Publice, ci Municipiului Bucuresti, în calitate de vânzator.

    În acest sens, trebuie avute în vedere dispozitiile art. 1336 si urm. C. civ., cu atât mai mult cu cât contractul de vânzare-cumparare nu a fost anulat printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila.

    Aceasta dispozitie de drept comun nu poate fi înlaturata prin nici o dispozitie speciala contrara.

    Art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu este o norma cu caracter procesual si, prin urmare, nu poate conferi calitate procesuala pasiva Ministerului Finantelor Publice.

    În plus, dispozitiile Legii nr. 10/2001, reglementeaza în mod expres si limitativ situatiile în care Ministerul Finantelor Publice poate fi obligat la restituirea pretului, doar atunci când contractele au fost desfiintate prin hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile, ceea ce nu este cazul în speta.

    Recurentul a mai aratat ca hotarârea este nelegala si în ceea ce priveste plata pretului de piata, pentru ca existenta sau inexistenta bunei credinte nu constituie unicul criteriu de analiza a respectarii sau eludarii Legii nr. 112/1995.

    La dosar nu exista nici o hotarâre judecatoreasca prin care sa se constate ca au fost respectate dispozitiile Legii nr. 112/1995, iar deposedarea reclamantei de imobil s-a realizat în urma unei actiuni în revendicare, contractul de vânzare cumparare nefîind anulat.

    Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozitiile art 304 pct. 9 din C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arata în continuare:

    În ceea ce priveste critica referitoare la lipsa calitatii procesuale pasive a pârâtei, se constata ca, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, restituirea pretului se face de catre Ministerul Finantelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

    Si Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 cuprind dispozitii lipsite de echivoc în acest sens, aratând ca restituirea pretului actualizat sau, dupa caz, a pretului de piata se face de catre Ministerul Finantelor Publice, prin directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti, în temeiul hotarârilor judecatoresti, ramase definitive si irevocabile, prin care s-a dispus restituirea pretului actualizat platit de chirias, în cazul desfiintarii contractelor încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, sau, dupa caz, a pretului de piata al imobilelor, în cazul desfiintarii contractelor încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare.

    Prin urmare, raspunderea Ministerului Finantelor Publice în raportul juridic dedus judecatii este o raspundere legala, iar nu contractuala, asa cum sustine.

    De aceea, nu sunt aplicabile dispozitiile de drept comun privind evictiunea, întrucât temeiul juridic al pretentiilor se regaseste în dispozitiile legii speciale care cuprinde reglementari specifice, de natura a înlatura norma generala.

    Nici criticile referitoare la inexistenta unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile prin care sa se fi constatat nulitatea contractului de vânzare cumparare nu sunt fondate.

    Pentru ca o persoana sa primeasca despagubiri în temeiul art. 50 sau 50¹ din Legea nr. 10/2001, republicata, nu este imperios necesar sa existe o hotarâre judecatoreasca irevocabila prin care sa se fi constatat nulitatea contractului de vânzare-cumparare.

    Aceasta pentru ca art. 50¹ din Legea nr. 10/2001, republicata stabileste ca au dreptul la despagubiri persoanele ale caror contracte de vânzare cumparare au fost desfiintate, iar art. 20 alin. (2) din lege defineste notiunea de contracte de vânzare-cumparare desfiintate ca fiind contractele anulate ca urmare a unei actiuni în anulare sau cele ramase fara efecte, ca urmare a unei actiuni în revendicare.

    Or, în prezenta cauza, contractul de vânzare-cumparare prin care reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului a ramas fara efect, ca urmare a compararii titlurilor si admiterii actiunii în revendicare.

    Nefondate sunt si criticile referitoare la faptul ca instanta de apel a analizat legalitatea încheierii contractului de vânzare-cumparare a reclamantei doar prin raportare la buna credinta a acesteia.

    Este adevarat ca instanta de apel a facut referiri si la buna credinta a reclamantei, în calitate de cumparatoare a imobilului, dar motivul pentru care a constatat ca sunt aplicabile dispozitiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 s-a întemeiat pe faptul ca legalitatea contractului de vânzare-cumparare nu a fost contestata în termenul prevazut de lege, astfel încât acesta se bucura de prezumtia ca a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 10/2001.

    Fata de cele aratate, recursul declarat de pârât este nefondat si, pe cale de consecinta, va fi respins ca atare.

Extras din Decizia nr. 2939/2013 a Secției Civila a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sursa scj.ro.