Revendicare imobiliara, lipsa capacitate procesuala a parohiei greco-catolice deoarece nu exisita dovada actului prin care aceasta parohie a fost înfiintata dupa anul 1989, art. 8 alin. (2) din Legea cultelor nr. 489/2006.

 Recursul  este nefondat fata de prevederile art. 8 alin. (2) din Legea cultelor nr. 489/2006, potrivit carora „sunt persoane juridice si partile componente ale cultelor, asa cum sunt mentionate în statutele sau codurile canonice proprii, daca îndeplinesc cerintele prevazute în acestea."     Se retine ca potrivit Canonului 114 - & 1, constituirea unui ansamblu de persoane (definit în Canonul 115 - & 2) ca persoana juridica se face prin însasi dispozitia dreptului, fie printr-o concesiune speciala din partea autoritatii competente, data printr-un decret.

    Doar o parohie înfiintata în mod legitim se bucura ipso iure de personalitate juridica (Canonul 515 - & 3), înfiintare ce este de competenta episcopului diecezan, conform Canonului 515 - & 2.

    Este relevant, de asemenea, Canonul în conformitate cu care „Nici un ansamblu de persoane sau de lucruri care vrea sa dobândeasca personalitate juridica nu o poate dobândi daca statutele lui nu au fost aprobate de catre autoritatea competenta".

În aplicarea normelor anterior citate, reclamanta ar fi trebuit sa înfatiseze însusi decretul de înfiintare emis de autoritatea competenta (episcopul diecezan), pe baza statutului parohiei, aprobat ca atare, si în urma verificarii tuturor conditiilor de înfiintare, ceea ce nu s-a întâmplat.

    Asupra cauzei de fata, constata urmatoarele

    Prin sentinta civila nr. 409 din 14 noiembrie 2011, Tribunalul Brasov a anulat cererea de chemare în judecata formulata de reclamanta Parohia Greco-Catolica V.J., în contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxa V.J., admitând exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a reclamantei.

    În motivarea sentintei, prima instanta a apreciat ca, în aplicarea art. 28 din Decretul nr. 177/1948 - în vigoare pâna la abrogarea sa prin art. 51 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor - si art. 17 din acelasi decret, precum si a dispozitiilor art. 28 si 32 din Decretul nr. 31/1954, pentru reînfiintarea Parohiei Greco-Catolice V.J. si, implicit, pentru redobândirea calitatii de persoana juridica, trebuiau îndeplinite conditiile prevazute de Legea cultelor, respectiv înscrierea în registrul special al primariei, cu aratarea organelor de conducere si control si cu indicarea numerica a membrilor.

    Aceasta nu a fost îndeplinita, în conditiile în care, potrivit adreselor din 01 aprilie 2005, din 09 septembrie 2005 si din 21 iunie 2006 emise de Primaria Comunei P., dupa anul 1990 nu a fost înregistrata în evidentele acesteia Parohia Greco-Catolica V.J., cu respectarea prevederilor Legii nr. 177/1948 si altor legi emise dupa 1989, singura parohie înregistrata pentru localitatea mentionata fiind cea ortodoxa.

    De asemenea, din adresa din 14 martie 2000 emisa de Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic F., rezulta ca „pentru reactivarea unei Parohii Greco-Catolice conform normelor în vigoare, este nevoie de 21 membri, care sa semneze un proces-verbal de constituire a Parohiei (de reînfiintare), proces-verbal ce trebuie înregistrat la Primaria comunei de care apartine Parohia nou înfiintata". Un astfel de proces-verbal nu este înregistrat în evidentele Primariei Comunei P. în ceea ce priveste satul V.J., astfel cum rezulta din adresa din 19 octombrie 2010.

    Întrucât potrivit art. 8 alin. (1) si (2) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, sunt persoane juridice si partile componente ale cultelor, asa cum sunt mentionate în statutele sau codurile canonice proprii, daca îndeplinesc cerintele prevazute în acestea, ar fi trebuit îndeplinite cerintele Codului Canoanelor Bisericilor Orientale, pe baza caruia se organizeaza si functioneaza Biserica Româna Unita cu Roma - Greco-Catolica (recunoscut prin H.G. nr. 1218/2008 - Anexa nr. 2), fiind relevante canoanele 276&1, 279, 280&2, 280&3, 290&1, 515&1, pe care tribunalul le-a citat în cuprinsul sentintei.

    Parohia legitim înfiintata (de catre episcopul eparhial) este prin dreptul însusi persoana juridica, fiind reprezentata din punct de vedere juridic de persoana parohului.

    Instanta a constatat ca nu s-a facut nici o dovada a reînfiintarii Parohiei Greco-Catolice V.J. ulterior anului 1989, când Cultul Greco-Catolic a fost recunoscut oficial, existenta personalitatii juridice fiind de altfel motivata prin existenta acestei parohii înainte de desfiintarea Cultului Greco-Catolic si prin faptul ca aceasta nu a fost desfiintata vreodata, dat fiind caracterul abuziv al Decretului nr. 358/1948.

    Din adeverinta din 10 ianuarie 2011 eliberata de Mitropolia de Alba lulia si F., rezulta ca Parohia V.J. din cadrul Vicariatului de F. este înscrisa în „Statul de Functii si Personal al Mitropoliei de Alba lulia si F.-B.". Nu s-a facut, însa, dovada actului prin care aceasta parohie a fost înfiintata dupa anul 1989, a numarului de credinciosi care o compun sau a existentei unui paroh numit pentru aceasta parohie, a înregistrarii sale în evidentele fiscale (asa cum sunt înregistrate de altfel alte parohii din cadrul Vicariatului F. - adresa din 11 iulie 2007 a Administratiei Finantelor Publice F.). Recunoasterea Cultului Greco-Catolic nu reprezinta si redobândirea neconditionata a personalitatii juridice a tuturor parohiilor existente anterior desfiintarii, necesar fiind a se îndeplini conditiile impuse de legiuitor, aspect ce rezulta chiar din adresa din 14 martie 2000 emisa de Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic F..

    Prin decizia nr. 60 din 17 mai 2012, Curtea de Apel Brasov, sectia civila si pentru cauze cu minori si de familie, de conflicte de munca si asigurari sociale, a respins exceptia autoritatii de lucru judecat si apelul declarat de apelanta reclamanta Parohia Greco-Catolica V.J. împotriva sentintei mentionate, confirmându-se legalitatea si temeinicia considerentelor primei instante pe aspectul lipsei capacitatii de folosinta a reclamantei.

    S-a aratat în plus ca adeverinta din 10 ianuarie 2011 eliberata de Mitropolia Alba Iulia si F. - B. nu face dovada reînfiintarii Parohiei Greco-Catolice V.J., în conditiile în care nu precizeaza actul de înfiintare dupa 1989, numarul de credinciosi ce compun aceasta parohie si înregistrarea sa în evidentele fiscale, iar prima instanta a retinut în mod corect ca recunoasterea Cultului Greco-Catolic nu reprezinta si redobândirea automata a personalitatii juridice a tuturor parohiilor existente anterior desfiintarii.

        Impotriva deciziei mentionate, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozitiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. si sustinând, în esenta, ca Parohia Greco-Catolica V.J. a facut dovada capacitatii sale de folosinta, în raport chiar de dispozitiile legale retinute de catre instantele de fond, care au fost, însa, gresit aplicate.

    Astfel, este incident Codul canoanelor bisericilor orientale pe baza caruia se organizeaza si functioneaza Biserica Româna Unita cu Roma Greco-Catolica (recunoscut prin H.G. nr. 1.218 din 1 octombrie 2008 privind recunoasterea Codului de Drept Canonic al Bisericii Romano-Catolice si a Codului Canoanelor Bisericilor Orientale - Anexa nr. 2), conform art. 8 din Legea nr. 489/2006, legea cultelor în vigoare.

    Pe lânga prevederile citate prin hotarârile pronuntate în cauza, recurenta a considerat ca sunt relevante si canoanele 923 - (cf 115 § 2) si 925 - (= 120 § 2), potrivit carora „O totalitate de persoane nu poate fi constituita ca persoana juridica daca nu este compusa din cel putin trei persoane fizice", respectiv „Daca supravietuieste un singur membru al unei persoane juridice si daca, conform statutelor, aceasta nu a încetat sa existe, exercitarea tuturor drepturilor acelei persoane juridice îi revin acelui membru".

    În acest sens, trebuie mentionat ca nu exista nici un statut sau Cod canonic Greco-Catolic, care sa fi recunoscut sau sa recunoasca încetarea existentei cultului greco-catolic.

    S-a mai sustinut ca, în mod gresit, instanta de apel a facut aplicarea Decretului nr. 177/1948, care, la data formularii cererii de chemare în judecata, 16 februarie 2011, era abrogat (la 11 ianuarie 2007, prinart. 51 din Legea nr. 489/2006). Or, dispozitiile unei legi sunt aplicabile numai în perioada de valabilitate a acesteia, astfel încât, în mod nelegal, au fost aplicate dispozitiile vechii legi a cultelor, în loc sa aplice legea noua, în vigoare la data actiunii introductive si care nu impune cerinte de înregistrare nici la primarie si nici la fisc.

    Calitatea reclamantei de persoana juridica, atât în drept, cât si în fapt, este atestata si de adeverinta din 10 ianuarie 2011 eliberata de Mitropolia de Alba Iulia si F., din care rezulta ca Parohia Greco-Catolica V.J. din cadrul Vicariatului de F. este înscrisa în „Statul de Functii si Personal al Mitropoliei de Alba Iulia si F.-B. a Bisericii Române Unita cu Roma Greco-Catolica.

    Recurenta a mai sustinut ca prima instanta si instanta de apel nu au manifestat un rol activ în judecarea obiectiva a cauzei, atitudine explicabila prin faptul ca judecatorii sunt de credinta ortodoxa, care actioneaza în sensul neretrocedarii bunurilor furate de la Biserica Româna Unita cu Roma Greco-Catolica.

    Examinând decizia recurata prin prisma criticilor formulate si a actelor dosarului, Înalta Curte constata ca recursul nu este fondat

    Mentinând solutia primei instante de anulare a cererii de chemare în judecata pentru lipsa capacitatii procesuale de folosinta a reclamantei, instanta de apel a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale ce prevad conditiile pentru existenta reclamantei ca persoana juridica, a caror îndeplinire nu a fost probata în cauza.

    Sustinerile recurentei, în sensul ca doar Legea cultelor nr. 489/2006 este relevanta în speta, nu tin cont de principiul tempus regit actum ce guverneaza aplicarea legii în timp, în raport de faptul juridic analizat, anume înfiintarea persoanei juridice, care s-ar fi realizat potrivit legii în vigoare la acel moment.

    În aplicarea acestui principiu, reclamanta ar fi trebuit, asadar, sa probeze ca a fost înfiintata ca persoana juridica în conformitate cu exigentele formale prescrise de legea în vigoare la momentul înfiintarii persoanei juridice.

    Întrucât recunoasterea oficiala a Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolica) a intervenit prin Decretul-Lege nr. 126/1990, reclamanta ar fi trebuit sa dovedeasca faptul ca, dupa acel moment, Parohia Greco-Catolica V.J. s-a constituit ca persoana juridica, cu respectarea legii în vigoare.

    Dupa cum s-a aratat, în mod corect, prin ambele hotarâri de fond pronuntate în cauza, pâna la data adoptarii Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, si-a produs efectele Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, care cuprindea norme referitoare la personalitatea juridica a partilor componente locale ale cultelor religioase recunoscute, inclusiv parohii.

    În acest sens, decretul trimitea la legea persoanelor juridice, este adevarat, numai în privinta numarului legal de membri, nu si al formalitatilor de înregistrare sau de înscriere prevazute de art. 28 din Decretul nr. 31/1954 (astfel cum au interpretat instantele de fond în cauza).

    Decretul prevedea, totusi, o formalitate de înscriere a parohiei în registrul special al primariei, cu aratarea nominala a organelor de conducere si control si cu indicarea numerica a membrilor care fac parte din ele (art. 17), formalitate de a carei îndeplinire legiuitorul lega însasi existenta valabila a parohiei ca persoana juridica, însa nu a fost probata în cauza.

    Drept urmare, pentru perioada 1990-2006, nu s-a dovedit dobândirea statutului de persoana juridica de catre reclamanta.

    În ceea ce priveste exigentele formale prevazute de legile ulterioare anului 2006, se constata ca recurenta nu contesta rationamentul juridic ce a fost conceput prin hotarârea primei instante si confirmat prin decizia recurata, întemeiat pe prevederile art. 8 alin. (2) din Legea cultelor nr. 489/2006, potrivit carora „sunt persoane juridice si partile componente ale cultelor, asa cum sunt mentionate în statutele sau codurile canonice proprii, daca îndeplinesc cerintele prevazute în acestea."

    Pe acest temei, sunt relevante, într-adevar, dispozitiile H.G. nr. 1218 din 1 octombrie 2008 privind recunoasterea Codului de Drept Canonic al Bisericii Romano-Catolice si a Codului Canoanelor Bisericilor Orientale, publicata în M. Of. nr. 798/27.11.2008.

    Se retine ca potrivit Canonului 114 - & 1, constituirea unui ansamblu de persoane (definit în Canonul 115 - & 2) ca persoana juridica se face prin însasi dispozitia dreptului, fie printr-o concesiune speciala din partea autoritatii competente, data printr-un decret.

    Doar o parohie înfiintata în mod legitim se bucura ipso iure de personalitate juridica (Canonul 515 - & 3), înfiintare ce este de competenta episcopului diecezan, conform Canonului 515 - & 2.

    Este relevant, de asemenea, Canonul în conformitate cu care „Nici un ansamblu de persoane sau de lucruri care vrea sa dobândeasca personalitate juridica nu o poate dobândi daca statutele lui nu au fost aprobate de catre autoritatea competenta".

    Prin motivele de recurs, nu se contesta aplicarea normelor retinute de catre instantele de fond, dar se sustine ca numarul minim necesar pentru constituirea unei persoane juridice este de 3 membri, astfel cum prevede Canonul 923.

    Instanta de judecata nu poate face ea însasi verificari cu privire la îndeplinirea ori neîndeplinirea de catre reclamanta a numarului minim de membri necesar înfiintarii sale ca persoana juridica, aceasta atributie revenindu-i autoritatii competente a dispune constituirea persoanei juridice.

    În aplicarea normelor anterior citate, reclamanta ar fi trebuit sa înfatiseze însusi decretul de înfiintare emis de autoritatea competenta (episcopul diecezan), pe baza statutului parohiei, aprobat ca atare, si în urma verificarii tuturor conditiilor de înfiintare, ceea ce nu s-a întâmplat.

    În acelasi timp, recurenta face referire la Canonul potrivit caruia „Daca supravietuieste un singur membru al unei persoane juridice si daca, conform statutelor, aceasta nu a încetat sa existe, exercitarea tuturor drepturilor acelei persoane juridice îi revin acelui membru".

    Aceasta norma nu este relevanta în cauza, întrucât se refera la modul de exercitare, într-o ipoteza particulara, a drepturilor unei persoane juridice care nu si-a încetat existenta.

    Or, premisa de aplicare a acestei norme nu este îndeplinita, din moment ce Parohia Greco-Catolica V.J. si-a încetat existenta în virtutea Decretului nr. 358/1948, prin care s-a aratat ca „în urma revenirii comunitatilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român si în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizatiile centrale si statutare ale acestui cult (...) înceteaza de a mai exista".

    În aceste conditii, reclamanta ar fi trebuit sa probeze ca, începând cu anul 1990, a redevenit persoana juridica, dovada ce nu a fost realizata.

    Recurenta nu arata în concret în ce consta lipsa de rol activ a instantelor de fond în cauza, invocata prin motivele de recurs si, de altfel, solutia adoptata reflecta neîndeplinirea de catre reclamanta însasi propriilor obligatii procesuale legate de dovedirea pretentiilor si apararilor în proces, în conformitate cu art. 129 alin. (1) C. proc. civ.

    Or, partea nu se poate prevala de propria culpa procesuala pentru a pretinde neîndeplinirea de catre instanta de judecata a obligatiilor ce-i revin acesteia în proces, respectiv absenta unui rol activ.

    Pentru aceste argumente si în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmeaza a fi respins ca nefondat.

   Extras din Decizia nr. 3059/2013 a Sectia Civila a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sursa scj.ro.