Trafic de droguri, aderare la grup infractional, canabis, individualizarea pedepsei, lipsa de la proces, suspendare sub supraveghere, art.7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 861 C. pen.

Este adevarat ca inculpatii au organizat sau aderat la grupul infractional format, au introdus sau ajutat la introducerea rezinei de cannabis în tara, sau au traficat acest drog de risc; dar, supraestimând pericolul acestor fapte, prin stabilirea unor pedepse cu executare în detentie ar însemna ignorarea unor elemente care caracterizeaza favorabil pe faptuitori si care, în aceste conditii, ar imprima un caracter excesiv pedepselor.
    Inculpatii sunt persoane tinere cu o conduita procesuala sincera, fara antecedente penale, iar din referatele de evaluare ale Serviciului de Probatiune pentru fiecare inculpat rezulta informatii pozitive, în sensul ca, acestia prezinta perspective de reintegrare si au constientizat comportamentul infractional si consecintele sale. În privinta inculpatului G.A. rezulta ca acesta este stabilit si casatorit în Spania, are un copil minor si este încadrat în activitati utile.
    Cât priveste împrejurarea ca acesta nu s-a prezentat la procese pentru a se apara, acest fapt nu poate constitui, prin el însusi, un motiv de agravare a tratamentului juridic, atâta timp cât, potrivit art. 291 alin. (2) C. proc. pen., prezentarea la judecata este un drept al inculpatului si nu o obligatie.
    În aceste conditii se poate aprecia ca tratamentul sanctionator aplicat inculpatilor respecta atât dispozitiile art. 72 C. pen., cât si pe cele ale art. 52 C. pen., sub acest aspect, neconstatându-se motive de casare.

    Asupra recursurilor penale de fata,
    Din actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:prima instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt:
    În cursul anului 2003, inculpatul O.M.C. împreuna cu inculpatul G.A. au mers în Spania. La sfârsitul anului 2004, inculpatul O.M.C. a revenit în tara, iar în 2007 a venit în vacanta în România si G.A. Acesta din urma a constatat ca în Spania drogurile de mare risc se procura usor si la preturi mai mici decât cele practicate în România, cât si faptul ca în Craiova este o piata de desfacere buna, situatie în care a luat hotarârea de a se implica în traficul cu substante stupefiante.
    În acest sens, a luat legatura cu coinculpatul O.M.C. caruia i-a propus aceasta afacere si cum O. nu avea valuta necesara, i-a propus coinculpatului G. sa intre în afacere si V.H.M. despre care stia ca are bani.
    V., calculând un profit de 500 euro la 100 gr de rezina de canabis comercializata, a acceptat propunerea, precizând ca intra în afacere pe banii lui.
    În urma celor convenite si dupa ce primea valuta necesara, inculpatul G.A. livra pe adresa inculpatului O.M.C. anumite cantitati de rezina de cannabis, între 80 - 100 gr., ascunse în pachet de dulciuri, prin intermediul firmei de curierat A. Dupa primirea drogurilor, acestea erau portionate în cantitati de câte 2 grame, cu ajutorul unui cântar electronic si apoi ambalate cu folie de staniol, pentru a fi vândute cu 2.000.000 lei (ROL).
    A rezultat din probatoriu ca începând cu luna septembrie 2007, inculpatul G.A. a efectuat 6 astfel de livrari, în total, aproximativ 400 gr. rezina de cannabis, ultima livrare de 100 gr. fiind facuta la data de 15 februarie 2008, pe numele inculpatului V.H.M..
    Din cele declarate de inculpati a rezultat ca ultima cantitate de rezina de cannabis, primita la 15 februarie 2008 a fost portionata în câte 2 gr. la domiciliul inculpatului O. în ziua de 17 februarie 2008, când acesta din urma a retinut 30 de pachetele, restul de 20 livrându-le coinculpatului V.H.M..
    În seara de 17 februarie 2008, acelasi inculpat a vândut martorului T.L.S. 2 pachetele cannabis, loc în care a fost prins în flagrant, iar cu ocazia perchezitiei corporale, s-au gasit asupra inculpatului suma de 400 RON cât si doua pachetele continând rezina de cannabis (în cantitate de 1,41 gr si respectiv, 0,71 gr.).
    În dimineata de 7 februarie 2008, inculpatul O.M.C. a vândut colaboratorului autorizat în cauza "A.M." un pachetel de 2,08 gr. rezina de cannabis. În seara zilei de 18 februarie 2008, acelasi inculpat O.M.C. a vândut martorului T.L.S., în doua rânduri, 8 grame rezina de cannabis pentru care a primit suma de 400 RON cât si unei persoane numita "A." 6 grame de cannabis, pentru care a primit 300 RON.
    În ziua de 19 februarie 2008, inculpatul O.M.C. a vândut colaboratorului sub acoperire "A.M." 2 grame rezina de cannabis pentru care a primit 100 RON.
    La perchezitia domiciliara efectuata la locuinta inculpatului O.M.C., în ziua de 19 februarie 2008, s-au gasit alte 22 pachetele de 2 gr. cannabis, iar la locuinta prietenei sale B.O. înca 14 pachetele cu rezina de cannabis.
    Împotriva acestei hotarâri au declarat apel cei trei inculpati sub aspectul de nelegalitate si netemeinicie.
    Prin Decizia penala nr. 140 din 28 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de inculpati, a desfiintat sentinta sub aspectul modalitatii de individualizare a pedepselor; au fost înlaturate dispozitiile art. 71, 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a si lit. b) C. pen., precum si pedepsele complementare, potrivit art. 76 alin. (3) C. pen., aplicate inculpatilor constând în interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si lit. b) C. pen., timp de câte 2 ani.
    În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executarii sub supraveghere a pedepselor de câte 3 ani închisoare aplicate fiecarui inculpat, stabilind în baza art. 862 C. pen. un termen de încercare de 6 ani.
    S-a dispus, în temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatii sa se supuna masurilor de supraveghere indicate în minuta si dispozitiv.
    S-a facut aplicarea art. 864 si 71 alin. (5) C. pen.
    S-a dispus punerea, de îndata, în libertate a inculpatilor si s-a dedus din pedepsele aplicate arestarea preventiva, începând cu 19 februarie 2008 la zi.
    Au fost mentinute în rest dispozitiile hotarârilor atacate.
    În termen legal, împotriva acestor hotarâri au declarat recurs Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Craiova .
    Prin motivele scrise, procurorul a criticat decizia instantei de apel sub aspectul netemeiniciei, cu privire la modalitatea de executare a pedepselor dispuse pentru cei trei inculpati; aceasta individualizare a pedepsei ignora modalitatea de concepere si executare a infractiunilor, faptul ca inculpatii, printr-o întelegere prealabila, au introdus în tara mari cantitati de drog de risc, pe parcursul anilor 2007, 2008, pâna când au fost identificati de autoritatile judiciare; sub acest aspect s-a solicitat mentinerea hotarârii pronuntate de instanta de fond fiind invocat cazul de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
    
    Critica procurorului vizând individualizarea pedepselor aplicate celor trei inculpati, cu referire la modalitatea de executare a pedepselor este nefondata
    Astfel, o justa individualizare a pedepsei, în raport de criteriile prevazute de art. 72 C. pen. cât si de practica judiciara în materie, presupune pedepse în cuantum si modalitate de executare adecvate pericolului social al faptelor dar si proportionale datelor ce caracterizeaza pe faptuitori.
    Este de necontestat ca faptele comise sunt grave, sunt frecvente si se circumscriu, pe de o parte, persoanelor tinere consumatoare de droguri, usor de corupt si manipulat, pe de alta parte, celor care încearca obtinerea unor venituri fara efort, dar în conditii de mare risc.
    Dar, justa individualizare a pedepselor nu presupune o supraestimare a pericolului social al faptei în detrimentul acelor împrejurari ce caracterizeaza pe faptuitori.
    În aceste context, este adevarat ca inculpatii au organizat sau aderat la grupul infractional format, au introdus sau ajutat la introducerea rezinei de cannabis în tara, sau au traficat acest drog de risc; dar, supraestimând pericolul acestor fapte, prin stabilirea unor pedepse cu executare în detentie ar însemna ignorarea unor elemente care caracterizeaza favorabil pe faptuitori si care, în aceste conditii, ar imprima un caracter excesiv pedepselor.
    Inculpatii sunt persoane tinere cu o conduita procesuala sincera, fara antecedente penale, iar din referatele de evaluare ale Serviciului de Probatiune pentru fiecare inculpat rezulta informatii pozitive, în sensul ca, acestia prezinta perspective de reintegrare si au constientizat comportamentul infractional si consecintele sale. În privinta inculpatului G.A. rezulta ca acesta este stabilit si casatorit în Spania, are un copil minor si este încadrat în activitati utile.
    Cât priveste împrejurarea ca acesta nu s-a prezentat la procese pentru a se apara, acest fapt nu poate constitui, prin el însusi, un motiv de agravare a tratamentului juridic, atâta timp cât, potrivit art. 291 alin. (2) C. proc. pen., prezentarea la judecata este un drept al inculpatului si nu o obligatie.
    În aceste conditii se poate aprecia ca tratamentul sanctionator aplicat inculpatilor respecta atât dispozitiile art. 72 C. pen., cât si pe cele ale art. 52 C. pen., sub acest aspect, neconstatându-se motive de casare.
    Desigur, în contextul în care inculpatii vor persevera în savârsirea de infractiuni ignorând clementa acestui act de justitie, vor suporta rigorile legii, care sunt aspre, în asemenea situatii.
    Asa fiind, pentru totalitatea considerentelor expuse, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge  recursul declarat de procuror.
    .
    

 Extras din Decizia nr. 3730/2009 a  Secției Penale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sursa:scj.ro.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Principiul simetriei formelor actelor juridice. Modificarea unei clauze esenţiale a contractului autentic de vânzare-cumpărare, printr-un act adițional, act neîncheiat în forma autentică, duce la incidenţa, în privinţa actului adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice.

Stabilirea liniei de hotar se face pe baza folosinţei faptice a proprietăţilor învecinate , dupa caz stabilita prin voinţa comună a proprietarilor.

Refacerea raportului de expertiza de către acelasi expert dupa anularea raportului de expertiza pentru vicii de procedura referitoare la convocarea părţilor ,face admisbila cererea de recuzare, deoarece expertul indicase deja opinia sa în raportul anulat, art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865.