DECIZIA Nr.198 din 7 aprilie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.114 alin.(4) din Codul de procedură penală

De la -

 Procesul-verbal de constatare constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală, iar nu mijloc de probă...Curtea Constituțională apreciază că procesul-verbal întocmit în condițiile prevăzute de art.61 din Codul de procedură penală poate constitui „mărturie în acuzare”, organele enumerate în cuprinsul normei căpătând calitatea de „martori” în sensul Convenției. ( art.61 C.pr.pen, art.198 alin 2 C.pr.pen., art.114 alin.(4) C.pr.pen.)

Curtea constată că, potrivit art.61 alin.(1) din Codul de procedură penală, ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate: organele inspecțiilor de stat, ale altor organe de stat, precum și ale autorităților publice, instituțiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile care constituie încălcări ale dispozițiilor și obligațiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii; organele de control și cele de conducere ale autorităților administrației publice, ale altor autorități publice, instituții publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de către cei aflați în subordinea ori sub controlul lor; organele de ordine publică și siguranță națională, pentru infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege. Astfel, dispozițiile art.61 din Codul de procedură penală stabilesc în sarcina mai multor organe obligația de a întocmi procese-verbale de constatare ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Curtea observă că, potrivit alin.(5) al art.61, procesul-verbal încheiat de aceste organe constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ. Totodată, art.198 alin.(2) din Codul de procedură penală dispune în sensul că procesele-verbale întocmite de organele prevăzute la art.61 alin.(1) lit.a)—c) constituie acte de sesizare a organului de urmărire penală și nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal.

Curtea constată că, spre deosebire de vechea reglementare reprezentată de dispoziţiile art. 214 alin. (5) din Codul de procedură penală din 1968, în noua reglementare legiuitorul a făcut o serie de modificări, procesul-verbal de constatare constituind act de sesizare a organelor de urmărire penală, iar nu mijloc de probă. Curtea observă că, referitor la vechea reglementare, referindu-se la practica în materie, doctrina a reliefat că procesele-verbale serveau la stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpaţilor şi constituiau mijloace de probă, atâta vreme cât acestea consemnau elemente de fapt, de natură a servi la constatarea existenţei sau inexistenţei unor infracţiuni şi la identificarea făptuitorilor, constatate direct şi în prezenţa martorilor, şi nu erau administrate cu încălcarea legii. Doctrina a apreciat că aceste procese-verbale ridicau probleme din perspectiva respectării principiului contradictorialităţii, considerând că legiuitorul ar trebui să analizeze, în cadrul viitoarelor sale intervenţii în această materie, posibilitatea chemării ca martori a persoanelor care, neavând calitatea de organe de cercetare penală, încheie procese-verbale în faza premergătoare procesului penal .

Astfel, aplicând jurisprudența de principiu în materie a instanței de la Strasbourg, Curtea Constituțională apreciază că procesul-verbal întocmit în condițiile prevăzute de art.61 din Codul de procedură penală poate constitui „mărturie în acuzare”, organele enumerate în cuprinsul normei căpătând calitatea de „martori” în sensul Convenției.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că posibilitatea conferită de textul criticat, de a fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art.61 din Codul de procedură penală, se constituie într-o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil, iar nu într-o încălcare a acestuia.
 CURTEA CONSTITUȚIONALĂ.....           Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florin Urluescu în Dosarul nr.1.572/216/2015 al Judecătoriei Curtea de Argeș și constată că dispozițiile art.114 alin.(4) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

(Decizia nr. 198/2016, publicată  M. Of. nr. 496/4.07.2016).

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Principiul simetriei formelor actelor juridice. Modificarea unei clauze esenţiale a contractului autentic de vânzare-cumpărare, printr-un act adițional, act neîncheiat în forma autentică, duce la incidenţa, în privinţa actului adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice.

De la -
Unul dintre principiile esenţiale care guvernează dreptul civil este principiul simetriei actelor juridice, cunoscut şi sub denumirea de principiul simetriei formelor (în contracte), în virtutea căruia, orice modificare adusă uneia ori alteia dintre clauzele unui act juridic civiltrebuie să îmbrace aceeaşi formă ca şi actul modificat.Astfel, dacă actul modificat era încheiat în formă autentică, orice modificare a vreuneia din clauzele actului autentic trebuie să îmbrace aceeaşi formă autentică. Din această perspectivă, Curtea constată că în mod corect şi legal s-a apreciat de către instanţa de apel asupra caracterului actului adiţional nr. 1/2009, acela de act modificator alcontractului autentic de vânzare-cumpărare, respectiv, asupra incidenţei, în privinţa acestui act adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice. Corect a reţinut, în speţă, instanţa de apel, faptul că, prin actul adiţional nr.1/09.09.2009 şi prin actul intitulat „cesiune de contract”,
Read more »

Stabilirea liniei de hotar se face pe baza folosinţei faptice a proprietăţilor învecinate , dupa caz stabilita prin voinţa comună a proprietarilor.

De la -
La stabilirea pe cale judiciară a liniei de graniţă nu este determinantă asigurarea în totul a suprafeţei de teren înscrise în cartea funciară, în titlurile de proprietate, pentru că acestea garantează existenţa dreptului, dar nu şi întinderea exactă a acestuia, deci a suprafeţei de teren la care s-ar referi. Atunci când între amplasarea unor suprafeţe de teren, determinată cu observarea liniilor de graniţă tradiţionale şi aceea care ar rezulta din respectarea exactă a suprafeţelor de teren înscrise în cartea funciară există diferenţe, trebuie să primeze acele limite ale fondurilor ce corespund folosinţei lor tradiţionale şi, după caz, stabilite prin voinţa comună a proprietarilor. Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este întemeiat în parte şi în consecinţă, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l admită în parte, pentru următoarele considerente: Sub aspect de CF terenul reclamanţilor este identificat c
Read more »

Refacerea raportului de expertiza de către acelasi expert dupa anularea raportului de expertiza pentru vicii de procedura referitoare la convocarea părţilor ,face admisbila cererea de recuzare, deoarece expertul indicase deja opinia sa în raportul anulat, art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865.

De la -
Din moment ce raportul anterior de expertiză a fost anulat prin încheierea din 14.06.2013 şi s-a dispus refacerea raportului de expertiză de către acelaşi expert, este evident că, în raport de neîndeplinirea legală a însărcinării sale până la termenul din 28.06.2013 (de pronunţare asupra recuzării) ne aflam în situaţia în care, pe aceleaşi obiective şi cu acelaşi material de analizat expertul  indicase deja opinia sa. Or, aceasta este situaţia tip a art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865, care instituie practic atât o normă de protecţie a participanţilor la litigiu, cât şi o prezumţie legală de lipsă de imparţialitate.  Obiecţiunile pot conduce doar la aplicarea art. 212 Cpc, respectiv „întregirea” (completarea) expertizei, moment în care, de cele mai multe ori, expertul nici nu antamase, sau oricum nu se pronunţase pe respectivele aspecte sau la o nouă expertiză, situaţie în care, dacă cele ce se solicită sunt identice şi nu sunt elemente noi de analiză putem fi/sau nu în situaţia art.
Read more »