Infestare cu virusul HIV, prescriptia începe sa curga de la momente succesive diferite, pe masura ce fiecare paguba este cunoscuta efectiv

Consecinta infestarii cu virusul HIV se concretizeaza nu numai într-un prejudiciu determinabil si imediat evaluabil, dar si într-un prejudiciu succesiv, ca urmare a caracterului ireversibil al bolii, dat fiind ca boala evolueaza, iar consecintele daunatoare se produc continuu si într-o perioada variabila de timp. Astfel ca nu se poate aprecia la data aflarii diagnosticului care este prejudiciul concret si întinderea acestuia, întrucât evolutia bolii, reactia la tratament, nevoile materiale ale bolnavului nu pot fi cuantificate la acel moment, iar agravarea starii de sanatate având drept consecinta sporirea treptata a prejudiciului, echivaleaza cu aparitia unui nou prejudiciu cu caracter de certitudine. Situatia este aceeasi  în cazul prejudiciului moral, care nu s-a produs în integralitate la data aflarii diagnosticului, ci ulterior pe parcursul evolutiei bolii.

   

Obiectul actiunii deduse judecatii îl constituie obligarea pârâtilor Ministerul Apararii Nationale si Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice la plata daunelor materiale si morale, pe temeiul raspunderii civile delictuale, ca urmarea infestarii reclamantului cu virusul HIV. Maladia provocata de acest virus cunoaste mai multe etape evolutive, în prima etapa a infestarii si ulterior, în primele luni pâna la câtiva ani, multi dintre bolnavi pastrându-si capacitatile fiziologice si functionale si putându-si continua activitatea profesionala. Pe parcursul evolutiei bolii, de la momentul cunoasterii starii de seropozivitate, persoana în cauza trece prin inevitabile schimbari în plan moral (relatia bolnavului cu sinele, cât si cu cei din jur, excluderea familiala si sociala) si din punct de vedere economic (pierderea treptata a capacitatii de munca, reducerea veniturilor, cresterea graduala a cheltuielilor medicale). Daca la momentul aflarii diagnosticului, pacientul încearca în principal un prejudiciu de ordin moral, manifestarile clinice ulterioare ale bolii determina agravarea treptata a acestui prejudiciu, precum si aparitia celui material, care, de asemenea, sporeste pe masura ce bolnavul trece în fazele superioare ale bolii. În realitate, bolnavul nu poate aprecia la momentul aflarii diagnosticului care este prejudiciul concret si întinderea acestuia, agravarea starii de sanatate având drept consecinta sporirea treptata a prejudiciului, care echivaleaza cu aparitia unui nou prejudiciu cu caracter de certitudine. Este adevarat ca, potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescriptie de 3 ani pentru prejudiciul invocat curge de la data la care cel pagubit a cunoscut paguba si pe cel care raspunde de ea. În speta, consecinta infestarii cu virusul HIV s-a concretizat nu numai într-un prejudiciu determinabil si imediat evaluabil, dar si într-un prejudiciu succesiv, care este consecinta caracterului ireversibil al bolii, dat fiind ca boala evolueaza, iar consecintele daunatoare se produc continuu si într-o perioada variabila de timp. Nu se poate sustine ca reclamantul ar fi trebuit sa cunoasca la data aflarii diagnosticului care va fi întinderea prejudiciului, întrucât evolutia bolii, reactia pacientului la tratament, nevoile sale materiale si consecintele pe plan moral nu puteau fi cuantificate la acel moment. În aceasta situatie, prescriptia începe sa curga de la momente succesive diferite, pe masura ce fiecare paguba este cunoscuta efectiv.

    Reclamantul a solicitat daune morale si materiale indicând o suma globala. În raport de sustinerile reclamantului si probele administrate instanta trebuia sa stabileasca în concret în ce consta prejudiciul material si moral invocat, pe ultimii 3 ani anteriori promovarii actiunii, fata de faptul ca starea de boala este de natura sa genereze prejudicii succesive în timp. În raport de specificul situatiei de fapt descrise în actiune, instanta trebuia sa administreze probele necesare pentru a se stabili când au fost efectuate cheltuielile pentru tratament, regim alimentar, conditii de locuit, îngrijiri, sedinte de psihoterapie, actiunea neputând fi respinsa ca prescrisa daca acestea au fost efectuate în cei trei ani anteriori promovarii actiunii. Situatia este aceeasi în cazul prejudiciului moral, care nu s-a produs în integralitate la data aflarii diagnosticului.

    Din motivarea actiunii rezulta ca prejudiciul moral se datoreaza excluderii din societate, situatie care nu s-a petrecut în ziua aflarii diagnosticului, ci ulterior pe parcursul evolutiei bolii, inclusiv în ultimii 3 ani anteriori înregistrarii actiunii pe rolul instantei. În consecinta, în rejudecare instanta trebuie sa stabileasca daca, din totalul pagubei materiale si morale invocate prin actiune, cel putin o parte se localizeaza, ca moment al producerii, în intervalul termenului general de prescriptie, iar în caz afirmativ, pentru prejudiciul astfel localizat, urmeaza a se analiza îndeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale, ce constituie aspecte de fond ale pricinii.

    Fata de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., a admis recursul declarat de reclamant, a casat decizia recurata, iar în temeiul art. 297 din acelasi cod, a admis apelul declarat, a desfiintat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucuresti.

Text extras din: Decizie nr. 289/2012 a ICCJ, sursa.scj.ro