Infestare cu virusul HIV, prescriptia începe sa curga de la momente succesive diferite, pe masura ce fiecare paguba este cunoscuta efectiv
Consecinta
infestarii cu virusul HIV se concretizeaza nu numai într-un prejudiciu
determinabil si imediat evaluabil, dar si într-un prejudiciu succesiv, ca
urmare a caracterului ireversibil al bolii, dat fiind ca boala evolueaza, iar
consecintele daunatoare se produc continuu si într-o perioada variabila de
timp. Astfel ca nu se poate aprecia la data aflarii diagnosticului care este
prejudiciul concret si întinderea acestuia, întrucât evolutia bolii, reactia la
tratament, nevoile materiale ale bolnavului nu pot fi cuantificate la acel
moment, iar agravarea starii de sanatate având drept consecinta sporirea
treptata a prejudiciului, echivaleaza cu aparitia unui nou prejudiciu cu
caracter de certitudine. Situatia este aceeasi în cazul prejudiciului moral, care nu s-a
produs în integralitate la data aflarii diagnosticului, ci ulterior pe
parcursul evolutiei bolii.
Obiectul
actiunii deduse judecatii îl constituie obligarea pârâtilor Ministerul Apararii
Nationale si Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice la plata daunelor
materiale si morale, pe temeiul raspunderii civile delictuale, ca urmarea
infestarii reclamantului cu virusul HIV. Maladia provocata de acest virus
cunoaste mai multe etape evolutive, în prima etapa a infestarii si ulterior, în
primele luni pâna la câtiva ani, multi dintre bolnavi pastrându-si capacitatile
fiziologice si functionale si putându-si continua activitatea profesionala. Pe
parcursul evolutiei bolii, de la momentul cunoasterii starii de seropozivitate,
persoana în cauza trece prin inevitabile schimbari în plan moral (relatia
bolnavului cu sinele, cât si cu cei din jur, excluderea familiala si sociala)
si din punct de vedere economic (pierderea treptata a capacitatii de munca,
reducerea veniturilor, cresterea graduala a cheltuielilor medicale). Daca la
momentul aflarii diagnosticului, pacientul încearca în principal un prejudiciu
de ordin moral, manifestarile clinice ulterioare ale bolii determina agravarea
treptata a acestui prejudiciu, precum si aparitia celui material, care, de
asemenea, sporeste pe masura ce bolnavul trece în fazele superioare ale bolii.
În realitate, bolnavul nu poate aprecia la momentul aflarii diagnosticului care
este prejudiciul concret si întinderea acestuia, agravarea starii de sanatate
având drept consecinta sporirea treptata a prejudiciului, care echivaleaza cu
aparitia unui nou prejudiciu cu caracter de certitudine. Este adevarat ca,
potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termenul general de
prescriptie de 3 ani pentru prejudiciul invocat curge de la data la care cel
pagubit a cunoscut paguba si pe cel care raspunde de ea. În speta, consecinta
infestarii cu virusul HIV s-a concretizat nu numai într-un prejudiciu
determinabil si imediat evaluabil, dar si într-un prejudiciu succesiv, care
este consecinta caracterului ireversibil al bolii, dat fiind ca boala
evolueaza, iar consecintele daunatoare se produc continuu si într-o perioada
variabila de timp. Nu se poate sustine ca reclamantul ar fi trebuit sa cunoasca
la data aflarii diagnosticului care va fi întinderea prejudiciului, întrucât
evolutia bolii, reactia pacientului la tratament, nevoile sale materiale si
consecintele pe plan moral nu puteau fi cuantificate la acel moment. În aceasta
situatie, prescriptia începe sa curga de la momente succesive diferite, pe
masura ce fiecare paguba este cunoscuta efectiv.
Reclamantul a solicitat daune morale si materiale indicând o suma globala. În
raport de sustinerile reclamantului si probele administrate instanta trebuia sa
stabileasca în concret în ce consta prejudiciul material si moral invocat, pe
ultimii 3 ani anteriori promovarii actiunii, fata de faptul ca starea de boala
este de natura sa genereze prejudicii succesive în timp. În raport de
specificul situatiei de fapt descrise în actiune, instanta trebuia sa
administreze probele necesare pentru a se stabili când au fost efectuate
cheltuielile pentru tratament, regim alimentar, conditii de locuit, îngrijiri,
sedinte de psihoterapie, actiunea neputând fi respinsa ca prescrisa daca
acestea au fost efectuate în cei trei ani anteriori promovarii actiunii.
Situatia este aceeasi în cazul prejudiciului moral, care nu s-a produs în
integralitate la data aflarii diagnosticului.
Din motivarea actiunii rezulta ca prejudiciul moral se datoreaza excluderii din
societate, situatie care nu s-a petrecut în ziua aflarii diagnosticului, ci
ulterior pe parcursul evolutiei bolii, inclusiv în ultimii 3 ani anteriori
înregistrarii actiunii pe rolul instantei. În consecinta, în rejudecare
instanta trebuie sa stabileasca daca, din totalul pagubei materiale si morale
invocate prin actiune, cel putin o parte se localizeaza, ca moment al
producerii, în intervalul termenului general de prescriptie, iar în caz
afirmativ, pentru prejudiciul astfel localizat, urmeaza a se analiza
îndeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale, ce constituie aspecte
de fond ale pricinii.
Fata de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., a admis recursul
declarat de reclamant, a casat decizia recurata, iar în temeiul art. 297 din acelasi cod, a admis apelul
declarat, a desfiintat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul
Bucuresti.
Text
extras din: Decizie
nr. 289/2012 a ICCJ, sursa.scj.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu