jurisprudenta

Art. 19 alin. 2 din OUG nr. 51/2008 prevede că instanta poate dispune, odată cu solutionarea cauzei, obligarea părtii care a beneficiar de ajutor public judiciar la restituirea în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de către stat, dacă prin comportamentul nediligent avut în timpul procesului, a cauzat pierderea procesului ori dacă prin hotărârea judecătorească s-a constatat că actiunea a fost exercitată abuziv. Prima instantă a dat o interpretare excesivă acestui text de lege, în prezenta cauză. Astfel, potrivit art. 109 alin. 1 Cod procedură civilă, oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane, trebuie să facă o cerere înaintea instantei competente. Împrejurarea că cererea de chemare în judecatăa fost respinsă ca neîntemeiată nu conduce în mod automat la concluzia că reclamantul a avut un comportament nediligent sau că actiunea a fost exercitată abuziv. O interpretare de această manieră încalcă dispoziiile a

Până la împlinirea termenului suspensiv – data obţinerii actului de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, obligaţia asumată de părţi este imprescriptibilă.Fiind un termen suspensiv de executare stipulat în beneficiul debitorilor obligaţiei de a face – promitentul vânzător – „pendente termine”, debitorul nu poate fi acţionat în judecată pentru neexecutarea prestaţiei, deoarece datoria sa nu a ajuns la scadenţă.Împrejurarea că în speţă titlul de proprietate pentru terenul agricol în suprafaţă de 17 ha. a fost obţinut după data stabilita in anteontract , nu constituie o cauză de încetare a obligaţiei asumate de promitenţii vânzători de a perfecta în viitor contractul de vânzare-cumpărare, ci eventual pune în discuţie problema răspunderii contractuale a debitorului obligaţiei pentru pagubele pricinuite cocontractantului, urmare a neexecutării culpabile a obligaţiilor asumate de fiecare semnatar al convenţiei. C ntractul de vânzare-cumpărare nr. 1994/3.09.2010 încheiat între benefi

Terenul atribuit lui GS, în perioada vieţii, deoarece era veteran de război, ca o recompensă pentru meritele sale personale, face ca acest bun sa aiba calitatea de bun propriu, iar soţia supravieţuitoare nu poate beneficia de cota de ½ aşa cum a fost trecută în certificatul de moştenitor. Ca atare s-a constatat nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor nr.32/1998 eliberat de BNP C, în referire la cota de ½ a terenului de 500 m.p. In timpul vieţii GS – veteran de război, decedat în 11.01.1998 – a primit un teren de 500 m.p situat în Constanţa, cartier Constanţa Sud, careul E4, lotul 1, în temeiul dispoziţiilor art.13 lit.”b” şi art.22 din Legea nr.44/1994. Conform certificatului de moştenitor nr.32/1998 eliberat de B.N CN, în masa succesorală s-a trecut cota de ½ din acest teren, precizându-se că, cealaltă cotă de ½ aparţine soţiei supravieţuitoare, conform art.30 din Codul familiei. Este adevărat că dispoziţiile art.22 din Legea nr.44/1994 nu conţin preved

Din analiza prevederilor art. 23 din Legea 18/1991 rezultă că, dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate în folosinţa membrilor cooperatori proprietari ai construcţiilor cu destinaţia de locuinţă, se constituie „ope legis”, faptul dovedirii dreptului asupra locuinţei fiind suficient pentru constituirea dreptului asupra terenului aferent.Inscrisul numit „declaraţie” are valoarea unui antecontract de vânzare-cumpărare, convenţia statuând şi asupra faptului că prestaţiile părţilor au fost deja executate. Chiar dacă dreptul de proprietate asupra construcţiei nu s-a transmis odată cu încheierea antecontractului, fiind necesar pentru aceasta condiţia formală a înscrisului autentic, din momentul în care Legile nr.58 şi 59/1974 au fost abrogate, iar înstrăinarea construcţiilor se poate face prin simplul acord de voinţă al părţilor, operaţiunea juridică de înstrăinare, în sens de negoţiune, a devenit perfectă ca vânzare-cumpărare. Constituirea dreptului de proprietate prin titlul

În materia uzucapiunii, art.1847 Cod civil, cere ca, pentru a se putea uzucapa, posesiunea trebuie să fie sub nume de proprietar, iar art.1855 Cod civ. Prevede că, atunci „când posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune că a conservat aceeaşi calitate, dacă nu este probă contrarie”.Posesia începută de NG, prin extinderea folosinţei, nu poate fi caracterizată ca o posesia pentru sine, sub nume de proprietar, ci o posesia exercitată pentru altul, în speţă pentru adevăratul proprietar. Nu se poate considera că autorul reclamanţilor a început o posesie pentru sine, pentru că prin simpla extindere a folosinţei asupra unui imobil despre care cunoştea că nu îi aparţine, acesta nu se putea considera titular al dreptului referitor la bunul aflat în posesie. Prin cererea introductivă, reclamanţii au solicitat să se constate dreptul de proprietate asupra imobilului din str.Brotăcei nr.2, invocând uzucapiunea scurtă, de 10 la 20 de ani şi justul titlu ca temei al dobândirii dr

P entru a nu se crea situaţii inechitabile între coindivizari, l a partajarea imobilelor, pentru a se stabili valoarea lor reală de circulaţie, este necesară efectuarea unei lucrări de specialitate care să ţină sema de criteriile ce conduc la aflarea valorii lor economice; nu este posibilă luarea în considerare a evaluării întocmită pe baza unor baremuri stabilite de organele administraţiei locale pentru că aceasta nu poate reflecta valoarea economică reală a imobilului şi are drept consecinţă crearea unei grave inechităţi între coindivizari.Nu se pot reţine concluziile expertizei contabile – prin care s-a actualizat preţul de achiziţie al imobilului cu indicele de inflaţie – deoarece prin aplicarea procesului inflaţionist pe perioada de referinţă se ajunge la creşterea arbitrară a preţului apartamentului. In cauzele de partaj pentru a nu se crea situaţii inechitabile între coindivizari, se impune determinarea valorii reale a bunurilor supuse împărţelii. La partajarea imobilelo