Evadarea ,neîntoarcerea in penitenciar dintr-o învoire nu constituie infracțiunea de evadare, art. 269 C. pen.

Potrivit  art.269 C.pen, infractiunea de evadare consta în sustragerea de la privarea de libertate la care o persoana este supusa, parasind în mod voit si ilegal locul de retinere sau detinere, deci latura obiectiva constituind o actiune.   De asemenea, conditia esentiala este ca persoana sa se afle în stare legala de retinere sau detinere - într-un penitenciar, centru de retinere, unitate militara disciplinara, sau prin scaparea de sub paza locului unde presta o anumita activitate.

    Este necesar deci ca persoana sa se afle în stare de detinere si sa se sustraga de la executare, ceea ce în speta nu s-a produs.    Inculpatul era învoit din penitenciar pentru a participa la înmormântarea mamei sale iar împrejurarea ca nu s-a întors la ora stabilita de penitenciar, prin omisiune si nu poate constitui infractiunea de evadare.

   Asupra recursului penal de fata,

    În baza lucrarilor din dosar, constata urmatoarele:

    Prin Sentinta penala nr. 382 din 27 noiembrie 2008, Tribunalul Harghita a dispus achitarea, în temeiul dispozitiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a inculpatului T.A. (fiul lui L. si J., nascut la 5 aprilie 1983 în jud. Harghita), trimis în judecata pentru savârsirea infractiunii prevazute de art. 269 alin. (1) C. pen.

    În fapt, s-a retinut ca la 28 august 2008, inculpatul aflat în Penitenciarul Miercurea Ciuc în executarea unei pedepse de 6 ani si 8 luni închisoare, a fost învoit 24 de ore pentru a participa la înmormântarea mamei sale, iar la ora 8,30 - stabilita de penitenciar, nu s-a prezentat.

    La ora 10,45 a fost depistat de politie si reîncarcerat.

    Tribunalul a dispus achitarea inculpatului, fapta nefiind prevazuta de legea penala, întrucât inculpatul nu se afla în stare legala de retinere sau detinere, iar evadarea înseamna a scapa, a fugi din penitenciar, o actiune care în speta nu s-a produs.

    Apelul declarat de parchet prin care s-a cerut condamnarea inculpatului T.A., a fost respins de Curtea de Apel Târgu Mures prin Decizia nr. 28/A din 20 februarie 2009.

    În motivele de apel, parchetul a sustinut ca latura obiectiva a infractiunii de evadare este nedefinita, aceasta constând într-o actiune a unei persoane de a se sustrage în mod voit si ilegal de la privarea de libertate, neavând relevanta daca cel condamnat executa pedeapsa, daca lucreaza sau se gaseste în alt loc decât în penitenciar.

    Curtea a motivat ca în cauza, fapta inculpatului nu s-a comis printr-o actiune, asa cum prevad dispozitiile art. 264 C. pen., iar omisiunea inculpatului de a se întoarce în penitenciar dupa înmormântarea mamei sale nu constituie infractiune.

    Recursul declarat de parchet, întemeiat pe motivul de casare prevazut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. este nefondat, se sustine ca ambele instante au comis o grava eroare de fapt, achitându-l pe inculpat, întrucât actiunea neprezentarii, de a se sustrage în mod voit si ilegal de la privarea de libertate reprezinta latura obiectiva a infractiunii.

    Argumentarea parchetului nu îsi gaseste aplicabilitate, în raport de prevederile art. 269 C. pen., care incrimineaza infractiunea de evadare.

    Potrivit acestui text, infractiunea de evadare consta în sustragerea de la privarea de libertate la care o persoana este supusa, parasind în mod voit si ilegal locul de retinere sau detinere, deci latura obiectiva constituind o actiune.

    De asemenea, conditia esentiala este ca persoana sa se afle în stare legala de retinere sau detinere - într-un penitenciar, centru de retinere, unitate militara disciplinara, sau prin scaparea de sub paza locului unde presta o anumita activitate.

    Este necesar deci ca persoana sa se afle în stare de detinere si sa se sustraga de la executare, ceea ce în speta nu s-a produs.

    Inculpatul era învoit din penitenciar pentru a participa la înmormântarea mamei sale iar împrejurarea ca nu s-a întors la ora stabilita de penitenciar, prin omisiune si nu poate constitui infractiunea de evadare.

    A interpreta astfel înseamna a accepta ca si cel a carui întrerupere a executarii pedepsei a expirat si nu se întoarce în penitenciar, sa comita infractiunea de evadare, ceea ce însa nu este prevazut de lege, conditia esentiala fiind aceea ca persoana sa se afle în stare legala, de retinere sau de lucru si sa actioneze în sensul sustragerii de la executarea unei pedepse, prin parasirea în mod voit a locului de detinere.

    Fata de aceste considerente, recursul parchetului va fi respins ca nefondat, conform dispozitiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

 Extras din Decizia nr. 3555/2009   a Sectiei  Penale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sursa scj.ro.