Procedura simplificata, extinderea actiunii penale cu alte acte materiale, nu este posbila dupa recunoasterea vinovatiei, art. 3201 C. proc. pen., art. 335 C. proc. pen.

Tribunalul Dâmbovita a respins în mod corect cererea de extindere a actiunii penale asupra altor acte materiale pretins comise de inculpat având în vedere faptul ca, desfasurarea judecatii în baza procedurii prevazuta de art. 320¹ C. proc. pen., presupune recunoasterea faptei în modalitatea retinuta prin actul de sesizare, iar aplicarea art. 335 alin. (1) C. proc. pen. nu poate opera în conditiile în care recunoasterea nu a existat decât cu privire la anumite fapte. Mai mult, art. 320¹ alin. (6) C. proc. pen., astfel cum este formulat, nu prevede posibilitatea aplicarii art. 335 C. proc. pen. în procedura simplificata, deoarece, în cadrul acestei proceduri, controlul judiciar se limiteaza la faptele recunoscute de catre inculpat si probele administrate în cursul urmaririi penale iar o eventuala extindere a actiunii penale la alte acte materiale ar excede procedurii prevazute de art. 320¹ C. proc. pen. Admiterea actiunii civile astfel cum a fost formulata de Agentia Nationala de Administrare Fiscala ar fi de natura sa încalce dreptul la un proces echitabil si la o reparatie echitabila în contextul în care faptele pentru care a fost trimis în judecata si care au fost în mod specific identificate si încadrate juridic prin rechizitoriu, au fost recunoscute de catre inculpat.

  

Fata de materialul probator existent la dosar si starea de fapt care, în mod corect a fost retinuta de instanta de fond si instanta de prim control judiciar, fiind incidente în cauza prevederile art. 320¹ C. proc. pen. ca urmare a recunoasterii manifestata în termenul legal de catre inculpatul A.I., Înalta Curte constata ca inculpatul A.I. a fost trimis în judecata pentru savârsirea infractiunii de evaziune fiscala prevazuta de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozitiilor art. 41 alin. (2) C. pen., în rechizitoriu retinându-se ca acesta nu a înregistrat în contabilitatea firmei SC P.I. SRL Potlogi un numar de 98 de facturi fiscale emise în perioada 1 februarie 2005-14 februarie 2005.

    Agentia Nationala de Administrare Fiscala prin Directia Generala a Finantelor Publice Dâmbovita s-a constituit parte civila pentru suma de 1.831.910,98 RON cu titlu de obligatii fiscale restante.

    Atât instanta de fond cât si instanta de apel, au apreciat just asupra cuantumului prejudiciului ce poate fi retinut în contextul actiunii civile formulate în prezentul dosar penal, având în vedere manifestarea procesuala a partii civile care nu a înteles sa formuleze obiectiuni fata de actul de sesizare si actele materiale retinute a constitui continutul infractiunii pentru care inculpatul A.I. a fost trimis în judecata.

    În fapt, astfel cum se constata din actele existente la dosar, cu referire la actul de sesizare penala, sentinta nr. 256 din 5 iunie 2009 a Tribunalului Dâmbovita, sectia comerciala de contencios administrativ si fiscal, si rapoartele de expertiza efectuate în cursul urmaririi penale si în cursul judecarii în prima instanta, suma solicitata de parte civila constituie întreg pasivul societatii stabilit prin tabelul definitiv al creantelor, în contextul finalizarii procedurii de lichidare judiciara a SC P.I. SRL Potlogi, suma pentru care a fost atrasa raspunderea administratorilor A.N.M. si A.I.

    Inculpatul A.I., prin actul de sesizare, a fost trimis în judecata pentru faptele constând în neînregistrarea în contabilitate a unui numar de 98 de facturi fiscale emise în perioada 1 februarie 2005-14 februarie 2005. La termenul din data de 6 aprilie 2012, Tribunalul Dâmbovita a respins în mod corect cererea de extindere a actiunii penale asupra altor acte materiale pretins comise de inculpat având în vedere faptul ca, desfasurarea judecatii în baza procedurii prevazuta de art. 320¹ C. proc. pen., presupune recunoasterea faptei în modalitatea retinuta prin actul de sesizare, iar aplicarea art. 335 alin. (1) C. proc. pen. nu poate opera în conditiile în care recunoasterea nu a existat decât cu privire la anumite fapte. Mai mult, art. 320¹ alin. (6) C. proc. pen., astfel cum este formulat, nu prevede posibilitatea aplicarii art. 335 C. proc. pen. în procedura simplificata, deoarece, în cadrul acestei proceduri, controlul judiciar se limiteaza la faptele recunoscute de catre inculpat si probele administrate în cursul urmaririi penale iar o eventuala extindere a actiunii penale la alte acte materiale ar excede procedurii prevazute de art. 320¹ C. proc. pen.

    În aceste conditii, cuantumul prejudiciului trebuie raportat la faptele retinute în rechizitoriu si pentru care inculpatul a fost trimis în judecata.

    Prin fapta nu se poate întelege simpla referire la o anumita fapta mentionata în succesiunea activitatilor inculpatului, ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinte juridice si anume de a învesti instanta, o atare conditie neputând fi îndeplinita decât în cazul în care fapta aratata prin rechizitoriu este însotita de precizarea încadrarii ei juridice si de dispozitia de trimitere în judecata pentru acea fapta.

    Art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 se refera la omisiunea, în tot sau în parte, a evidentierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Conform Legii nr. 82/1991 republicata cu modificarile si completarile ulterioare, înregistrarile contabile se realizeaza în baza documentelor justificative. Omisiunea înregistrarii în contabilitate a documentelor justificative nu poate fi constata la modul general, ci, în baza expertizei contabile, trebuie identificate operatiunile care nu au fost înregistrate si pornind de la aceste constatari sa se retina cuantumul unui eventual prejudiciu.

    Atât instanta de fond cât si cea de prim control judiciar au retinut în mod corect faptul ca prin actul de sesizare, inculpatul a fost trimis în judecata pentru neînregistrarea în contabilitate a unui numar de 98 de facturi fiscale iar referirile generale la alte activitati ce nu au fost înregistrate în contabilitate, fara a exista o particularizare specifica a actelor materiale de retinut în sarcina inculpatului, nu poate constitui temei pentru retinerea acestora ca acte materiale ale infractiunii de evaziune fiscala cu atât mai mult cu cât judecata s-a realizat în baza procedurii simplificate prevazute de art. 320¹ C. proc. pen.

    Pe de alta parte se retine ca, suma invocata de Agentia Nationala de Administrare Fiscala a fost deja constatata printr-o hotarâre judecatoreasca astfel ca, obligarea inculpatului la plata acestei sume în prezentul dosar, excede cadrului procesual cu care a fost investita instanta de judecata. Agentia Nationala de Administrare Fiscala are la dispozitie pârghiile procesuale prevazute de legislatia civila pentru a putea recupera prejudiciul constatat deja prin hotarâre judecatoreasca.

    Raspunderea civila a inculpatului este guvernata de principiul repararii integrale a prejudiciului produs prin infractiune. Raspunderea civila poate fi atrasa în limita consecintelor pagubitoare ale faptelor autorului si în raport de faptele retinute în sarcina sa si pentru care a fost trimis în judecata.

    Prin actul de sesizare, inculpatul A.I. a fost trimis în judecata doar pentru neînregistrarea în contabilitate a 98 de facturi. În atari conditii, prejudiciul cauzat bugetului de stat va fi calculat în raport de consecintele produse de neînregistrarea acestor facturi si nu în raport de alte fapte pretins savârsite de inculpat si care nu au facut obiectul actului de sesizare.

    Admiterea actiunii civile astfel cum a fost formulata de Agentia Nationala de Administrare Fiscala ar fi de natura sa încalce dreptul la un proces echitabil si la o reparatie echitabila în contextul în care faptele pentru care a fost trimis în judecata si care au fost în mod specific identificate si încadrate juridic prin rechizitoriu, au fost recunoscute de catre inculpat.

    Asa fiind, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de partea civila Agentia Nationala de Administrare Fiscala prin Directia Generala a Finantelor Publice Dâmbovita împotriva deciziei penale nr. 131 din 12 septembrie 2012 a Curtii de Apel Ploiesti, sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie, si va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare catre stat, conform art. 192 alin. (2)C. proc. pen.

Extras din Decizia nr. 71/2013, a Sectiei Penale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sursa scj.ro.