Reparare prejudiciu eroare judiciara, existenta unei arestari nelegale se evalueaza prin prisma solutiei finale, art. 505 alin. (2) C. proc., art. 5 parag. 5 din Conventie.

Instanta de apel a interpretat în mod just dispozitiile art. 505 alin. (2) C. proc. pen. si art. 998-999 C. civ., stabilind ca se impun acordarea de daune morale în cuantum de 200.000 RON pentru perioada arestarii, 11 noiembrie 2003-21 septembrie 2004, si 50.000 RON  rezultate din restrângerea libertatilor în mod nelegal prin masura de a nu parasi tara.     Dreptul la despagubiri în situatia lipsirii nelegale de libertate este garantat, de asemenea, de art. 5 parag. 5 din Conventie, care conditioneaza acordarea de despagubiri doar de existenta unei arestari nelegale, fara a fi necesara o hotarâre judecatoreasca anterioara prin care sa se constate nelegalitatea retinerii sau arestarii.     În cauza, caracterul nelegal al privarii de libertate a reclamantului si a restrângerii libertatii acestuia, se evalueaza prin prisma solutiei finale pronuntate în cauza penala în care s-au luat aceste masuri, solutionata prin hotarârea de casare a hotarârii de condamnare, restituirea cauzei la procuror pentru reluarea cercetarilor, în care s-a dispus scoaterea reclamantului de sub urmarire penala.

 Prin sentinta penala nr. 211 din 20 iunie 2002 a Judecatoriei Zarnesti, reclamantul a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art. 215 alin. (1) C. pen., la 4 ani închisoare pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art. 215 alin. (1) si (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 4 ani închisoare pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. si la doi ani închisoare pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

    În baza art. 85 C. pen. s-a anulat suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 2 ani aplicata reclamantului prin sentinta penala nr. 945/1999 a Judecatoriei Brasov. Aceste pedepse au fost contopite în cea mai grea dintre ele, potrivit art. 33 lit. a) si art. 34 lit. b) C. pen., aplicându-se pedeapsa de 4 ani închisoare la care s-a adaugat un spor de 1 an închisoare. În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 s-a revocat gratierea pedepsei de 2 ani închisoare aplicata prin sentinta penala nr. 945/1999 a Judecatoriei Brasov si s-a dispus ca aceasta sa se execute alaturi de cea de mai sus, astfel ca, în final, a rezultat o pedeapsa de 7 ani închisoare.

    Prin decizia penala nr. 24 din 13 ianuarie 2003, Tribunalul Brasov, a respins ca nefondat apelul declarat împotriva acestei sentinte.

    Împotriva acestei decizii a declarat recurs peste termen reclamantul din prezenta cauza, aratând ca nu a fost prezent la instanta de fond si la cea de apel, întrucât a fost plecat justificat din tara.

    Prin decizia penala nr. 817 din 20 septembrie 2004, Curtea de Apel Brasov, a admis recursul astfel declarat, a casat decizia recurata, a desfiintat sentinta pronuntata de prima instanta si a retinut cauza spre rejudecare.

    Prin decizia penala nr. 661 din 7 noiembrie 2005, Curtea de Apel Brasov, a dispus restituirea la Parchetul de pe lânga Tribunalul Brasov a cauzei penale privind pe reclamantul din prezenta cauza, pentru completarea urmaririi penale si a mentinut masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara.

    În motivarea solutiei sale, Curtea de Apel Brasov a retinut ca nu este imputabil organelor de urmarire penala faptul ca urmarirea penala este incompleta, întrucât, versiunea reclamantului a fost cunoscuta doar în fata instantei de recurs si a facut necesara administrarea de probe pentru verificarea temeiniciei ei. S-a retinut, de asemenea, ca reclamantul a fost cautat în mod repetat în faza urmaririi penale însa nu a fost gasit si a fost dat în urmarire generala.

    Prin Încheierea Camerei de Consiliu din data de 27 martie 2006, Judecatoria Zarnesti a constatat ca a încetat de drept masura preventiva ce a fost luata fata de reclamant.

    Prin Rezolutia din data de 08 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Zarnesti s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a reclamantul pentru savârsirea infractiunilor prevazute de art. 215alin. (1) C. pen. (3 fapte) si de art. 215 alin. (1) si (2) (1 fapta) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestor infractiuni.

…..  În ceea ce priveste prejudiciul moral reclamat, Tribunalul a retinut ca, din materialul probator administrat în cauza, a rezultat ca, condamnarea penala a reclamantului si privarea de libertate a acestuia în intervalul de timp cuprins între 11 noiembrie 2003-21 septembrie 2004, au produs acestei parti suferinte fizice si psihice si i-au afectat si pe membrii familiei sale, astfel ca, tinând seama de criteriile instituite de art. 505 alin (2) C. proc. pen., a apreciat suma de 50.000 RON ca fiind îndestulatoare ca si compensatie materiala pentru prejudiciul moral încercat.

    

           

Instanta de apel a interpretat în mod just dispozitiile art. 505 alin. (2) C. proc. pen. si art. 998-999 C. civ., stabilind ca se impun acordarea de daune morale în cuantum de 200.000 RON pentru perioada arestarii si 50.000 RON pentru rezultate din restrângerea libertatilor în mod nelegal prin masura de a nu parasi tara.

…    Recursurile declarate de Ministerul Public- Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Brasov si Statul Român - prin Ministerul Finantelor Publice prin D.G.F.P. Brasov vizeaza în principal, gresita interpretare a dispozitiilor art. 504 si 505 C. proc. pen. si a art. 998-999 C. civ. considerându-se ca reclamantul nu este îndreptatit la a primi despagubiri pentru perioada de privare de libertate si de restrângere a dreptului de a nu parasi tara.

    Criticile formulate nu sunt fondate, instanta de apel interpretând în mod just dispozitiile art. 504 si 505 C. proc. pen.

    Astfel, potrivit art. 504 alin. (2) si alin. (3) C. proc. pen., are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de încetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta în art. 10 alin. (1) lit. j) ori prin hotarâre a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarâre definitiva de achitare sau prin hotarâre definitiva de încetare a procesului penal pentru cauza prevazuta în art. 10 alin. (1) lit. j).

    Din momentul în care România a devenit parte contractanta a Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertarilor Fundamentale, textele de lege care vizeaza drepturi si garantii care fac obiectul de reglementare al acestei conventii se interpreteaza în conformitate cu dispozitiile acesteia, potrivit principiului preeminentei dreptului international, consacrat de dispozitiile art. 11 si ale art. 20 din Constitutia României.

    Or, dreptul la libertate si siguranta este garantat de art. 5 din Conventie, care în parag. 1 lit. c) prevede ca nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia cazului în care a fost arestat sau retinut în vederea aducerii în fata autoritatii judiciare competente, sau când exista motive verosimile de a banui ca a savârsit o infractiune sau când exista motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica sa savârseasca o infractiune sau sa fuga dupa savârsirea acesteia.

    Dreptul la despagubiri în situatia lipsirii nelegale de libertate este garantat, de asemenea, de art. 5 parag. 5 din Conventie, care conditioneaza acordarea de despagubiri doar de existenta unei arestari nelegale, fara a fi necesara o hotarâre judecatoreasca anterioara prin care sa se constate nelegalitatea retinerii sau arestarii.

    În cauza, caracterul nelegal al privarii de libertate a reclamantului si a restrângerii libertatii acestuia, se evalueaza prin prisma solutiei finale pronuntate în cauza penala în care s-au luat aceste masuri, solutionata prin hotarârea de casare a hotarârii de condamnare, restituirea cauzei la procuror pentru reluarea cercetarilor, în care s-a dispus scoaterea reclamantului de sub urmarire penala.

    Asadar, chiar daca la momentul luarii acestor masuri, întemeiate pe dispozitiile procesual penale incidente, existau temeiurile/indiciile care justificau adoptarea privarii de libertate - în privinta punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii, urmare a ramânerii definitive a hotarârii penale de condamnare, respectiv indiciile care sa justifice masura interzicerii de a parasi tara - finalizarea procedurii penale a condus la concluzia lipsei vinovatiei penale a reclamantului în savârsirea faptelor retinute ca infractiuni.

    Or, tocmai reliefarea unor asemenea împrejurari, deschid dreptul persoanei la reclamarea prejudiciului suferit ca urmare a privarii si restrângerii de libertate.

    Este important de subliniat faptul ca arestarea reclamantului a fost dispusa si s-a derulat în conditiile vechilor reglementari C. proc. pen. privind masura arestarii preventive, care nu erau conforme exigentelorart. 5 din Conventie, aspect ce a determinat si o prima condamnare a României la CEDO în cauza Pantea împotriva României (hotarârea din 3 iunie 2003).

    În ceea ce priveste critica formulata de acesti recurenti cu privire la cuantumul sumei acordate cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit, se constata ca într-adevar, art. 505 alin. (1) C. proc. pen. stabileste criteriile în functie de care se determina acordarea despagubirilor pentru prejudiciul suferit dar nu stabileste si criterii de cuantificare a acestuia.

    Acest lucru este pe deplin justificat de faptul ca prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte, din moment ce el difera de la persoana la persoana, în functie de circumstantele concrete ale fiecarui caz.

    Nici Curtea Europeana, atunci când acorda despagubiri morale nu opereaza cu criterii de evaluare prestabilite, ci judeca în echitate.

    Or, judecând în echitate, se constata ca suma acordata reclamantului cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit este suficienta pentru a oferi o reparatie completa pentru atingerea adusa onoarei, reputatiei si persoanei reclamantului, atât în ceea ce priveste viata sa privata cât si cea sociala.

    Fata de cele expuse mai sus, recursurile declarate sunt nefondate si, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., se vor respinge recursurile declarate de reclamantul M.G., de pârâta D.G.F.P. a Judetului Brasov reprezentanta a Ministerului Finantelor Publice pentru Statul Român si de Ministerul Public - Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Brasov împotriva deciziei civile nr. 117Ap din 25 septembrie 2012 a Curtii de Apel Brasov, sectia civila si pentru cauze cu minori si de familie, de conflicte de munca si asigurari sociale.

    

Extras din Decizia nr. 2976/2013, a Sectiei Civile a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sursa scj.ro.