Actiune în raspundere delictuala, accident de circulatie, vehicul neasigurat, criterii de evlauare daune morale. nemotivare hotarare, art.261 pct.5 C.pr.civ.

       Este adevarat ca, în cazul daunelor morale, data fiind natura prejudiciului care le genereaza, nu exista criterii precise pentru determinarea lor. Problema stabilirii despagubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economica a unor drepturi si valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinta psihica încercata de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere si evaluare complexa a aspectelor în care vatamarile produse se exteriorizeaza si care sunt supuse puterii de apreciere a instantelor de judecata.

    Prin urmare, chiar daca valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbraca forme concrete de manifestare, iar instanta are astfel posibilitatea sa aprecieze intensitatea si gravitatea lor si sa dispuna repararea prejudiciului moral produs.

    Or, instanta de apel nu a indicat care au fost, în cazul reclamantilor, drepturile nepatrimoniale lezate, aspectele în care s-au exteriorizat vatamarile produse, probele care au sustinut gravitatea prejudiciului suferit, rezumându-se sa se raporteze la plafonul legislativ, mai exact la o valoare medie stabilita jurisprudential, la jurisprudenta instantelor nationale la care face trimitere legislatia aplicabila si la gradul de rudenie.

 În conditiile în care instanta de apel are obligatia de a-si motiva hotarârea prin propriile considerente, iar nu prin raportare la considerentele sentintei a carei legalitate si temeinicie are obligatia de a le verifica, si în conditiile în care reclamantii au sustinut prin motivele de apel ca în cauza au fost administrate dovezi care au probat temeinicia pretentiilor lor sub aspectul prejudiciului material a carui acoperire au solicitat-o, fara ca instanta de apel sa analizeze aceste sustineri si sa arate de ce înlatura din materialul probator administrat dovezile indicate de reclamanti prin motivele de apel, nu se poate sustine ca decizia recurata este motivata în acord cu prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

     

   

    Asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:

    Prin cererea înregistrata la data de 27 ianuarie 2012 pe rolul Tribunalului Bucuresti, sectia a V-a civila, reclamantii A.V.M., B.I., L.F., L.G., L.N.E., L.O.I., L.T. au chemat în judecata Asociatia F.P.V.S. si au solicitat instantei ca, prin hotarârea pe care o va pronunta, sa dispuna obligarea pârâtului la plata sumelor de 1.000.000 euro, reprezentând prejudiciul moral si la 26.000 RON reprezentând prejudiciul material, produse ca urmare a accidentului de circulatie din data de 02 aprilie 2010, soldat cu decesul lui L.M., si a lui L.N.E.

    Prin sentinta civila nr. 180 din 27 ianuarie 2012, Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila, a admis în parte cererea formulata de reclamanti si a obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 de RON, cu titlu de daune morale, catre reclamantii L.G. si L.O.I. si la plata sumelor de câte 5.000 de RON catre ceilalti pârâti, cu acelasi titlu. Celelalte pretentii formulate de reclamanti au fost respinse.

    Împotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii, iar prin decizia civila nr. 361A din 19 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IV-a civila, a admis apelul formulat de reclamantii A.V.M., B.I., L.F., L.G., L.N.E., L.O.I., L.T. si a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantii L.F. si L.T., L.N.E., B.I. si A.V.M.

    A modificat în parte sentinta apelata, în sensul ca a majorat cuantumul despagubirilor morale la care a fost obligat pârâtul Asociatia F.P.V.S. catre reclamantii L.G. si L.O.I., la suma de 1.000.000 RON pentru fiecare, pastrând restul dispozitiilor sentintei atacate.

    Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a avut în vedere urmatoarele considerente:

    Conform art. 25¹ din Legea nr. 32/2000, Asociatia F.P.V.S. are ca scop despagubirea persoanelor pagubite prin accidente de vehicule, daca vehiculul care a provocat accidentul nu era asigurat, situatie de fapt care a fost stabilita si în prezenta speta.

    O.U.G. nr. 61/2005 a transpus în legislatia româna mai multe directive europene, ulterior abrogate prin Directiva nr. 2009/103/CE, care prevede în art. 29 ca trimiterile la directivele abrogate se interpreteaza ca trimitere la Directiva nr. 2009/103/CE si se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenta din anexa la actul mentionat.

    Rezulta ca legislatia româna a transpus legislatia europeana în domeniul asigurarii de raspundere civila auto cu referire speciala la protectia victimelor afectate de accidente cu vehicule pentru care nu a fost îndeplinita obligatia de asigurare, prin mai multe acte normative emise în domeniu.

    Directiva nr. 2009/103/CE prevede obligatia statelor de a stabili o suma minima pentru vatamari corporale si pagube materiale, fara a se referi la despagubiri morale (art. 9 din directiva), dar Anexa la Ordinul nr. 21/2009 emis de Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, reprezentând normele privind asigurarea obligatorie de raspundere civila, prevede expres, în plus fata de directiva mentionata, (ce stabileste standarde minime) obligatia de despagubire în caz de deces pentru daunele morale, în conformitate cu legislatia si jurisprudenta din România (cap. II, art. 49) si prevede, de asemenea, si sumele maxime admise pentru prejudiciul cumulat.

    Având în vedere temeiul legal mentionat si jurisprudenta din România, suma stabilita de instanta de fond cu titlu de despagubiri morale pentru sotia si copilul persoanei decedate, pentru pierderea dubla suferita de ambele persoane reclamante, este situata sub nivelul mediu al despagubirilor morale stabilite de jurisprudenta în cazuri similare, astfel ca, va dispune majorarea acestei sume pentru ca aceasta sa se aproprie de valoarea medie cuantificata în jurisprudenta ca fiind îndestulatoare pentru prejudiciile afective de natura celor suferite de reclamanti.

    În contextul legal si jurisdictional mentionat, cererile de apel ale celorlalte rude ale defunctilor pentru majorarea daunelor morale deja stabilite de instanta de fond nu sunt întemeiate, deoarece aceste suferinte sunt sensibil diminuate, în raport de gradul al II-lea de rudenie si în continuare, ajungând treptat la nivelul unei suferinte colective difuze, dar certe, pentru accidentul de circulatie având consecinte atât de tragice.

    Instanta a mai retinut ca, prin art. 24 lit. b) din Normele privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, pentru prejudiciul fara caracter patrimonial, s-a stabilit o limita de despagubire pentru un singur accident auto la un nivel de 2.500.000 de euro pentru anul 2010, dar a apreciat ca suma de bani (400.000 euro) solicitata de apropiatii victimelor (sotie si copil) depaseste venitul mediu pe care l-ar putea obtine într-o viata doi cetateni români, ceea ce ar reprezenta o renta viagera si nu o recunoastere si recompensare a unei suferinte psihice.

    Sub aspectul daunelor materiale constând în cheltuieli de înmormântare si ritualuri religioase, instanta de apel a aratat ca sustine în totalitate motivarea instantei de fond, având în vedere cerinta legala a existentei unor documente justificative art. 49 pct. 2 lit. a) si b) din Normele privind asigurarea obligatorie emise prin Ordinul nr. 21/2009 al Presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.

    Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat si motivat recurs reclamantii A.V.M., B.I., L.F., L.G., L.N.E., L.O.I., L.T. si pârâta Asociatia F.P.V.S.

    1. Prin recursul declarat, reclamantii A.V.M., B.I., L.F., L.G., L.N.E., L.O.I., L.T. formuleaza urmatoarele critici de nelegalitate:

    a. Hotarârea nu cuprinde motivele pe care se sprijina (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)

    Desi prin criticile formulate, reclamantii au invocat faptul ca sentinta primei instante este nelegala si sub aspectul respingerii cererii de acordare a daunelor morale pentru parintii, fratele si surorile defunctului L.M., instanta de apel nu a analizat acest motiv de apel.

    Prin cererea de chemare în judecata, reclamantii au solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale pentru suferintele produse acestora în urma decesului celor doua rude - L.M. si L.N.E. -, iar tribunalul, în mod nelegal, a acordat reclamantilor daune morale doar pentru prejudiciul suferit de acestia ca urmare a decesului minorului L.N.E.

    Prin motivele de apel, reclamantii au criticat acest aspect, aratând ca instanta de fond a încalcat atât principiile care guverneaza raspunderea civila delictuala si repararea prejudiciului, cât si prevederile Directivei 2009/103/CE si ale art. 27 din Normele aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 21/2009.

    Instanta de apel nu a analizat si nu a raspuns în niciun fel acestui motiv de apel.

    b. Hotarârea recurata a fost data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

    Prin decizia atacata, instanta de apel a încalcat si aplicat gresit dispozitiile legale si principiile care reglementeaza raspunderea civila delictuala si repararea prejudiciului, precum si prevederile Directivei 2009/103/CE si cele din Normele aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 21/2009.

    În situatia în care, din toate probele administrate, a rezultat culpa exclusiva a defunctului C.G. în producerea accidentului si a consecintelor acestuia, respingerea în totalitate a cererii de reparare a prejudiciului nepatrimonial provocat reclamantilor de moartea lui L.M. si reducerea substantiala si nejustificata a daunele morale acordate pentru suferintele provocate de moartea minorului L.N.E. sunt rezultatul încalcarii si aplicarii gresite a dispozitiilor art. 998-999 C. civ. si ale principiilor care guverneaza raspunderea civila delictuala si repararea prejudiciului.

    Instanta de apel a încalcat si dispozitiile parag. 23 din preambul si ale art. 13 alin. (3) Directiva 2009/103/CE, act normativ de directa aplicare în toate statele Uniunii Europene, care era în vigoare la data accidentului si care au fost transpuse si în legislatia nationala.

    Un alt principiu care guverneaza raspunderea civila delictuala si repararea prejudiciului si care rezulta din interpretarea dispozitiilor art. 998-999 C. civ., dar care a fost încalcat de instanta de apel, este acela potrivit cu care cuantumul despagubirilor nu se stabileste în functie de starea materiala a victimei sau de cea a persoanei responsabile.

    Acordarea unor despagubiri morale diminuate motivat de faptul ca intimatul nu raspunde pentru fapta proprie sau în calitate de asigurator, ori stabilite în raport de veniturile obtinute de victima, este nelegal si discriminatoriu pentru victimele accidentelor de circulatie produse de vehicule neasigurate, situatie pe care legiuitorul a urmarit sa o previna.

    2. Pârâta Asociatia F.P.V.S. formuleaza urmatoarele critici de nelegalitate:

    Instanta de apel a motivat decizia de a majora cuantumul daunelor morale acordate reclamantilor L.G. si L.O.I. prin raportare la limitele prevazute de directivele europene în domeniu, preluate de legislatia din România.

    Însa, atunci când decide sa majoreze despagubirile, instanta are obligatia de a-si fundamenta hotarârea, iar nu de a face aprecieri cu caracter general.

    Pentru stabilirea cuantumului daunelor morale care urmeaza a fi acordate reclamantilor, pârâta a indicat o serie de criterii, pe care instanta de apel le-a ignorat complet: circumstantele concrete ale producerii accidentului, natura relatiilor de familie existente între membrii acesteia, gradul de culpa în producerea evenimentului cauzator de prejudicii, jurisprudenta instantelor din România.

    Instanta de apel nu a aratat care sunt probele pe care îsi întemeiaza hotarârea si instrumentele care au determinat-o sa acorde sumele mentionate în decizie.

    Desi recursul declarat de pârâta nu cuprinde o încadrare în drept a criticilor formulate, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constata ca motivele de recurs contin critici care pot fi circumscrise dispozitiilor art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ.

    Analizând decizia recurata în baza criticilor întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se regasesc în ambele recursuri formulate, Înalta Curte porneste de la premisa ca dispozitiile acestui caz de modificare a hotarârii trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

    Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. reglementeaza obligatia de a arata, în considerentele hotarârii, motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si motivele pentru care au fost înlaturate cererile partilor. În aplicarea acestor dispozitii legale, instanta este obligata sa motiveze solutia pronuntata sub aspectul fiecarui capat de cerere.

    Tot astfel, din perspectiva art. 261 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 295 C. proc. civ., este nelegala nepronuntarea instantei de apel asupra uneia din criticile formulate prin motivele de apel.

    Verificând decizia recurata, Înalta Curte constata ca instanta de apel a majorat cuantumul despagubirilor acordate pentru prejudiciul moral suferit de apelantii L.G. si L.O.I. de la valoarea de 50.000 RON stabilita de prima instanta, la suma de 100.000 RON, iar considerentele prin care a si-a justificat solutia pronuntata au vizat legislatia aplicabila si jurisprudenta instantelor din România, curte de apel aratând ca majorarea sumelor acordate are ca scop aproprierea acestor valori de valoarea medie cuantificata în jurisprudenta ca fiind îndestulatoare pentru prejudiciile afective suferite de reclamanti.

    În ceea ce priveste cererile celorlalti reclamanti, formulate sub aspectul despagubirilor pentru prejudiciul moral produs, curtea de apel a considerat ca suferintele acestora sunt sensibil diminuate, ajungând la nivelul unei suferinte colective difuze, dat fiind faptul ca acestia fac parte din rudele de gradul al II-lea.

    Tot astfel, în privinta prejudiciului material solicitat a fi reparat, instanta de apel a aratat ca sustine motivarea primei instante, data fiind lipsa documentelor justificative impuse de art. 49 din Normele emise prin Ordinul nr. 21/2009 al Presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.

    Înalta Curte constata ca prin considerentele deciziei pronuntate, curtea de apel nu realizeaza o analiza a motivelor de apel formulate în cauza de reclamanti, desi avea obligatia de a cenzura legalitatea si temeinicia hotarârii pronuntate de tribunal în limitele devolutiunii stabilite prin motivele de apel.

    Astfel, în ceea ce priveste cuantumul despagubirilor acordate pentru prejudiciul moral, singurele criterii indicate de instanta de apel au fost plafonul legislativ, jurisprudenta instantelor nationale la care face trimitere legislatia aplicabila si gradul de rudenie.

    Fara a contesta incidenta normelor legale mentionate de instanta de apel, Înalta Curte apreciaza ca insuficiente criterii indicate, cu atât mai mult cu cât, prin motivele de apel, reclamantii au formulat critici legate de modul în care tribunalul a aplicat anumite principii în materie si au indicat criterii în masura sa determine, alaturi de cele retinute de instanta de apel, cuantumul daunelor morale solicitate.

    Este adevarat ca, în cazul daunelor morale, data fiind natura prejudiciului care le genereaza, nu exista criterii precise pentru determinarea lor. Problema stabilirii despagubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economica a unor drepturi si valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinta psihica încercata de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere si evaluare complexa a aspectelor în care vatamarile produse se exteriorizeaza si care sunt supuse puterii de apreciere a instantelor de judecata.

    Prin urmare, chiar daca valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbraca forme concrete de manifestare, iar instanta are astfel posibilitatea sa aprecieze intensitatea si gravitatea lor si sa dispuna repararea prejudiciului moral produs.

    Or, instanta de apel nu a indicat care au fost, în cazul reclamantilor, drepturile nepatrimoniale lezate, aspectele în care s-au exteriorizat vatamarile produse, probele care au sustinut gravitatea prejudiciului suferit, rezumându-se sa se raporteze la plafonul legislativ, mai exact la o valoare medie stabilita jurisprudential, la jurisprudenta instantelor nationale la care face trimitere legislatia aplicabila si la gradul de rudenie.

    În plus, reclamantii L.F., L.T., L.N.E., B.I. si A.V.M. au criticat sentinta primei instante si sub aspectul respingerii cererii lor de a primi despagubiri pentru prejudiciul moral încercat ca urmare a decesului lui L.M., sustinând argumentat ca au suferit un prejudiciu moral prin moartea fiului, respectiv a fratelui lor, care nu poate fi negat de situatia de fapt retinuta de prima instanta.

    Instanta de apel nu a raspuns în nici un fel acestor motive de apel, pastrând solutia primei instante în ceea ce priveste cuantumul despagubirilor pentru prejudiciul moral acordat acestor reclamanti, solutie care a avut în vedere numai prejudiciul moral încercat prin moartea minorului L.N.E.

    Tot astfel, în ceea ce priveste despagubirile solicitate pentru prejudiciul material constând în cheltuieli de înmormântare si ritualuri religioase, instanta de apel si-a fundamentat hotarârea de respingere a apelului formulat sub acest aspect de reclamanti prin trimitere la considerentele primei instante si prin lipsa unor documente justificative.

    În conditiile în care instanta de apel are obligatia de a-si motiva hotarârea prin propriile considerente, iar nu prin raportare la considerentele sentintei a carei legalitate si temeinicie are obligatia de a le verifica, si în conditiile în care reclamantii au sustinut prin motivele de apel ca în cauza au fost administrate dovezi care au probat temeinicia pretentiilor lor sub aspectul prejudiciului material a carui acoperire au solicitat-o, fara ca instanta de apel sa analizeze aceste sustineri si sa arate de ce înlatura din materialul probator administrat dovezile indicate de reclamanti prin motivele de apel, nu se poate sustine ca decizia recurata este motivata în acord cu prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

    Omisiunea instantei de apel de a arata, în acord cu exigenteleart. 261 pct. 5 C. proc. civ., care sunt considerentele pentru care a apreciat ca se impune modificarea sentintei apelate în sensul celor mentionate prin dispozitivul deciziei recurate, echivaleaza cu o necercetare a fondului, care face imposibila pentru instanta de recurs exercitarea controlului judiciar.

    Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (3) si (5), Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamant si de pârât, va casa decizia atacata si va trimite cauza aceleiasi curti de apel, spre rejudecarea apelului.

    Fata de considerentele expuse, pentru care Înalta Curte a apreciat ca nemotivarea hotarârii apelate împiedica exercitarea controlului de legalitate, celelalte critici formulate prin motivele de recurs nu vor mai fi analizate.

 Decizia  nr. 3024/2013 a Sectiei Civile a Înaltei Curti de Casatie si Justitie sursa: scj.ro.