Nulitate antecontract de vanzare-cumparare, lipsa achitarii datoriilor fiscale nu duce la nulitate, pronutarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic, art. 254 alin. (7) C. fisc, art. 259 alin. (6) C. fisc., art. 5 alin. (2) din Titlul X din Legea nr. 247/2005.

De la -
  Prin antecontractele încheiate de parti nu s-a înstrainat dreptul de proprietate ci s-au nascut obligatii de a face respectiv de a încheia contractele de vânzare-cumparare în forma autentica, astfel ca în mod corect prima instanta si instanta de apel retinând ca nu erau aplicabile dispozitiile art. 254 alin. (7) din C. fisc.  Prin pronuntarea unei hotarâri care tine loc de contract de vânzare-cumparare, instanta suplineste conditiile de forma cerute ad validitatem, conditii a caror neîndeplinire atrage sanctiunea nulitatii contractului.  In consecinta pronuntarea unei hotarâri judecatoresti care tine loc de contract de vânzare-cumparare nu reprezinta o modalitate de înstrainare care pentru a fi valabila ar trebui însotita de dovada de catre vânzator a achitarii datoriilor fiscale.

Analizând criticile aduse deciziei atacate, Înalta Curte constata ca acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de recurentul Municipiul Câmpia Turzii - D.G.S.E.V.I.E.S. sa fie respins, pentru urmatoarele considerente:
    Desi recurenta în sustinerea cererii sale de recurs nu a indicat motivele de nelegalitate prevazute de art. 304 C. proc. civ., pe care îsi întemeiaza aceasta cerere, din dezvoltarea criticilor formulate, Înalta Curte constata ca acestea se încadreaza în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., drept pentru care va analiza recursul exclusiv din perspectiva acestui motiv de nelegalitate.
    Modificarea sau casarea unei hotarâri poate fi solicitata potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci când hotarârea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii.
    Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurentul a pus în discutie aplicarea de catre prima instanta si instanta de apel a prevederilor art. 254 alin. (7) si art. 259 alin. (6) C. fisc.
    În conformitate cu prevederile art. 254 alin. (7) C. fisc. „înstrainarea unei cladiri, prin oricare dintre modalitatile prevazute de lege, nu poate fi efectuata pâna când titularul dreptului de proprietate asupra cladirii respective nu are stinse orice creante fiscale locale, cu exceptia obligatiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unitatii administrativ-teritoriale unde este amplasata cladirea sau al celei unde îsi are domiciliul fiscal contribuabilul în cauza, cu termene de plata scadente pâna la data de întâi a lunii urmatoare celei în care are loc înstrainarea. Atestarea achitarii obligatiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autoritatilor administratiei publice locale. Actele prin care se înstraineaza cladiri cu încalcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept".
    Conform prevederilor art. 259 alin. (61) C. fisc. aceleasi conditii trebuie îndeplinite si în cazul înstrainarii terenurilor.
    Prin urmare, prevederile legale mai sus evocate se aplica în cazul înstrainarii de imobile, terenuri si/sau cladiri.
    În speta, reclamanta solicita constatarea nulitatii conventiilor de vânzare-cumparare având ca obiect terenuri si cladiri încheiate la data de 07 noiembrie 2007, 08 noiembrie 2007 si 10 noiembrie 2007 între SC J.T.T. SA si S.O.C. si D.I.M., sub forma unor promisiuni de vânzare-cumparare (antecontracte).
    Prin urmare, prin antecontractele încheiate de parti nu s-a înstrainat dreptul de proprietate ci s-au nascut obligatii de a face respectiv de a încheia contractele de vânzare-cumparare în forma autentica, în mod corect prima instanta si instanta de apel retinând ca nu erau aplicabile dispozitiile art. 254 alin. (7) din C. fisc. Prin aceste conventii, partile si-au manifestat vointa de a vinde respectiv cumpara, în patrimoniul lor nascându-se obligatii de a face, nefiind deci acte de înstrainare în acceptiunea art. de lege mai sus mentionat.
    În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) din Titlul X din Legea nr. 247/2005, în vigoare la acea data, întrucât promitentul vânzator nu si-a respectat obligatia de a încheia contractul de vânzare-cumparare în forma autentica, promitentii cumparatori au obtinut sentinta nr. 1280 din 17 iunie 2010, hotarârea tinând loc de act de vânzare-cumparare, dispunându-se si intabularea dreptului de proprietate.
    Astfel, prin pronuntarea unei hotarâri care tine loc de contract de vânzare-cumparare, instanta suplineste conditiile de forma cerute ad validitatem, conditii a caror neîndeplinire atrage sanctiunea nulitatii contractului. Prin urmare, pronuntarea unei hotarâri judecatoresti care tine loc de contract de vânzare-cumparare nu reprezinta o modalitate de înstrainare care pentru a fi valabila ar trebui însotita de dovada de catre vânzator a achitarii datoriilor fiscale.

  Extras din Decizia nr. 1857/2013 a Sectiei Comerciale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sursa: www.scj.ro.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Principiul simetriei formelor actelor juridice. Modificarea unei clauze esenţiale a contractului autentic de vânzare-cumpărare, printr-un act adițional, act neîncheiat în forma autentică, duce la incidenţa, în privinţa actului adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice.

De la -
Unul dintre principiile esenţiale care guvernează dreptul civil este principiul simetriei actelor juridice, cunoscut şi sub denumirea de principiul simetriei formelor (în contracte), în virtutea căruia, orice modificare adusă uneia ori alteia dintre clauzele unui act juridic civiltrebuie să îmbrace aceeaşi formă ca şi actul modificat.Astfel, dacă actul modificat era încheiat în formă autentică, orice modificare a vreuneia din clauzele actului autentic trebuie să îmbrace aceeaşi formă autentică. Din această perspectivă, Curtea constată că în mod corect şi legal s-a apreciat de către instanţa de apel asupra caracterului actului adiţional nr. 1/2009, acela de act modificator alcontractului autentic de vânzare-cumpărare, respectiv, asupra incidenţei, în privinţa acestui act adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice. Corect a reţinut, în speţă, instanţa de apel, faptul că, prin actul adiţional nr.1/09.09.2009 şi prin actul intitulat „cesiune de contract”,
Read more »

Stabilirea liniei de hotar se face pe baza folosinţei faptice a proprietăţilor învecinate , dupa caz stabilita prin voinţa comună a proprietarilor.

De la -
La stabilirea pe cale judiciară a liniei de graniţă nu este determinantă asigurarea în totul a suprafeţei de teren înscrise în cartea funciară, în titlurile de proprietate, pentru că acestea garantează existenţa dreptului, dar nu şi întinderea exactă a acestuia, deci a suprafeţei de teren la care s-ar referi. Atunci când între amplasarea unor suprafeţe de teren, determinată cu observarea liniilor de graniţă tradiţionale şi aceea care ar rezulta din respectarea exactă a suprafeţelor de teren înscrise în cartea funciară există diferenţe, trebuie să primeze acele limite ale fondurilor ce corespund folosinţei lor tradiţionale şi, după caz, stabilite prin voinţa comună a proprietarilor. Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este întemeiat în parte şi în consecinţă, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l admită în parte, pentru următoarele considerente: Sub aspect de CF terenul reclamanţilor este identificat c
Read more »

Refacerea raportului de expertiza de către acelasi expert dupa anularea raportului de expertiza pentru vicii de procedura referitoare la convocarea părţilor ,face admisbila cererea de recuzare, deoarece expertul indicase deja opinia sa în raportul anulat, art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865.

De la -
Din moment ce raportul anterior de expertiză a fost anulat prin încheierea din 14.06.2013 şi s-a dispus refacerea raportului de expertiză de către acelaşi expert, este evident că, în raport de neîndeplinirea legală a însărcinării sale până la termenul din 28.06.2013 (de pronunţare asupra recuzării) ne aflam în situaţia în care, pe aceleaşi obiective şi cu acelaşi material de analizat expertul  indicase deja opinia sa. Or, aceasta este situaţia tip a art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865, care instituie practic atât o normă de protecţie a participanţilor la litigiu, cât şi o prezumţie legală de lipsă de imparţialitate.  Obiecţiunile pot conduce doar la aplicarea art. 212 Cpc, respectiv „întregirea” (completarea) expertizei, moment în care, de cele mai multe ori, expertul nici nu antamase, sau oricum nu se pronunţase pe respectivele aspecte sau la o nouă expertiză, situaţie în care, dacă cele ce se solicită sunt identice şi nu sunt elemente noi de analiză putem fi/sau nu în situaţia art.
Read more »