Încheiere ulterioară, înlăturarea unor circumstanţe atenuante, neîncadrarea în omisiuni vadite, art.195, 196 C. proc. pen.

    Doctrina şi jurisprudenţa sunt constante în sensul că reţinerea sau înlăturarea unor circumstanţe atenuante ori agravante constituie obiect al deliberării completului de judecată şi al adoptării soluţiei prin minuta întocmită imediat după deliberare în cauza dedusă judecăţii, iar nu o simplă "omisiune vădită" ori o simplă "eroare materială" în sensul celor prevăzute de art. 195 şi 196 C. proc. pen. 

    În prezenta cauză, redactarea ulterioară a deciziei, în integralitatea ei, prin inserarea în partea expozitivă a "motivării" aspectelor referitoare la înlăturarea circumstanţelor atenuante nu înlătură nelegalitatea hotărârii judecătoreşti (deciziei) constând în contrazicerea dintre motivarea şi dispozitivul acesteia, respectiv neînţelegerea dispozitivului. 

   

    Prin Decizia penală nr. 62 A din data de 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului şi a admis apelul Ministerului Public. 

    În consecinţă, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa numai sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, în sensul că a fost majorată pedeapsa de la 3 ani închisoare, la 5 ani închisoare. 

    Prin aceeaşi decizie, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă din pedeapsă durata măsurilor preventive privative de libertate la zi. 

    Împotriva deciziei instanţei de apel, MINISTERUL PUBLIC şi inculpatul D.G. au declarat prezentele recursuri, motivele fiind precizate în înscrisul depus la dosar de către Ministerul Public, expuse cu ocazia dezbaterilor de procurorul de şedinţă, iar cele ale apărării inculpatului fiind menţionate în partea introductivă a deciziei. 

    Ambele recursuri vor fi admise însă, prioritar, pentru motivele de procedură ce se vor arăta (vizând nelegalitatea hotărârii atacate). 

    Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., este pedepsită cu închisoare de la 5 la 15 ani. 

    Instanţa de apel, nefiind de acord cu critica Ministerului Public referitoare la încadrarea juridică a faptei, a admis totuşi apelul procurorului sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepsei, majorând pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani închisoare, la 5 ani închisoare. 

    Pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată ele instanţa de apel, conform minutei întocmite după deliberare, este egală cu minimul special al textului incriminator al faptei. 

    În consecinţă, se poate deduce că, la deliberare, instanţa de apel a dispus înlăturarea celor 3 circumstanţe atenuante reţinute de prima instanţei în favoarea inculpatului, respectiv, cea prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., şi cele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen., deoarece, în caz contrar, pedeapsa ar fi trebuit obligatoriu redusă sub 5 ani închisoare ca efect al dispoziţiilor art. 76 C. pen. Această dispoziţie de înlăturare a celor 3 circumstanţe atenuante este însă, formal, în contradicţie cu cea de-a 4 dispoziţie în care se arată, că "Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelată", dispoziţie de natură să sugereze că au fost menţinute cele 3 circumstanţe atenuante reţinute de prima instanţă în favoarea inculpatului. 

    Or, în apelul Ministerului Public, astfel cum reiese din motivarea în scris nu s-a contestat, de exemplu, existenţa împrejurării regăsită în art. 73 lit. b) din C. pen., solicitându-se schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) din C. pen., cu reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) din C. pen. 

    Ulterior deliberării şi pronunţării minutei deciziei, instanţa de apel, la data de 05 mai 2010, a întocmit o încheiere, prin care - cu motivarea "înlăturării unor omisiuni vădite" - a dispus "..înlăturarea circumstanţelor atenuante prev. de art. 73 lit. a) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen. reţinute de instanţa de fond în favoarea inculpatului". 

    În primul rând, această încheiere ulterioară este contrară dispoziţiilor procesual-penale, neîncadrându-se în niciuna dintre situaţiile prevăzute de art. 195 - 196 C. proc. pen. 

    În al doilea rând, instanţa de apel a înlăturat, conform dispozitivului încheierii, circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen. (circumstanţă care nici nu a fost reţinută de prima instanţă în prezenta cauză, în realitate fiind cea prevăzută de art. 73 lit. b) din C. pen.). De altfel, în partea expozitivă a aceleiaşi încheieri - semnată de membrii completului de judecată - se face referire când la art. 73 lit. b) C. pen., când la art. 73 lit. a) C. pen. 

    Doctrina şi jurisprudenţa sunt constante în sensul că reţinerea sau înlăturarea unor circumstanţe atenuante ori agravante constituie obiect al deliberării completului de judecată şi al adoptării soluţiei prin minuta întocmită imediat după deliberare în cauza dedusă judecăţii, iar nu o simplă "omisiune vădită" ori o simplă "eroare materială" în sensul celor prevăzute de art. 195 şi 196 C. proc. pen. 

    În prezenta cauză, redactarea ulterioară a deciziei, în integralitatea ei, prin inserarea în partea expozitivă a "motivării" aspectelor referitoare la înlăturarea circumstanţelor atenuante nu înlătură nelegalitatea hotărârii judecătoreşti (deciziei) constând în contrazicerea dintre motivarea şi dispozitivul acesteia, respectiv neînţelegerea dispozitivului. 

    În consecinţă, Înalta Curte constată incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen. (critica Ministerului Public, sub acest aspect, fiind greşit circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17¹ C. proc. pen.), ceea ce atrage, potrivit art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., soluţia casării deciziei şi trimiterii cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara. 

    Întrucât casarea deciziei este consecinţa incidenţei prioritare a unui caz ele casare de ordin formal (procedural), celelalte motive substanţiale de recurs ale Ministerului Public şi ale inculpatului (astfel cum au fost menţionate în înscrisurile depuse, şi cum au fost susţinute cu ocazia dezbaterilor în recurs) nu vor mai fi examinate, acestea urmând să fie însă avute în vedere de către Curtea de Apel Timişoara cu ocazia rejudecării cauzei. 

    Potrivit art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-şi reia cursul este încheierea din 29 martie 2010. 

   

   Extras din Decizia nr. 2732/2010 a Secţia Penală a ICCJ, sursa www.scj.ro.