Încheiere ulterioară, înlăturarea unor circumstanţe atenuante, neîncadrarea în omisiuni vadite, art.195, 196 C. proc. pen.
Doctrina şi jurisprudenţa sunt
constante în sensul că reţinerea sau înlăturarea unor circumstanţe atenuante
ori agravante constituie obiect al deliberării completului de judecată şi al
adoptării soluţiei prin minuta întocmită imediat după deliberare în cauza
dedusă judecăţii, iar nu o simplă "omisiune vădită" ori o simplă
"eroare materială" în sensul celor prevăzute de art.
195 şi 196 C. proc. pen.
În prezenta
cauză, redactarea ulterioară a deciziei, în integralitatea ei, prin inserarea
în partea expozitivă a "motivării" aspectelor referitoare la
înlăturarea circumstanţelor atenuante nu înlătură nelegalitatea hotărârii
judecătoreşti (deciziei) constând în contrazicerea dintre motivarea şi
dispozitivul acesteia, respectiv neînţelegerea dispozitivului.
Prin Decizia
penală nr. 62 A din data de 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală,
a respins ca nefondat apelul inculpatului şi a admis apelul Ministerului
Public.
În
consecinţă, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa numai sub aspectul
individualizării pedepsei aplicată inculpatului pentru infracţiunea de loviri
sau vătămări cauzatoare de moarte, în sensul că a fost majorată pedeapsa de la
3 ani închisoare, la 5 ani închisoare.
Prin aceeaşi
decizie, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, a fost menţinută
starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă din pedeapsă durata măsurilor
preventive privative de libertate la zi.
Împotriva
deciziei instanţei de apel, MINISTERUL PUBLIC şi inculpatul D.G. au declarat
prezentele recursuri, motivele fiind precizate în înscrisul depus la dosar de
către Ministerul Public, expuse cu ocazia dezbaterilor de procurorul de
şedinţă, iar cele ale apărării inculpatului fiind menţionate în partea
introductivă a deciziei.
Ambele
recursuri vor fi admise însă, prioritar, pentru motivele de procedură ce se vor
arăta (vizând nelegalitatea hotărârii atacate).
Infracţiunea
de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.
183 C. pen., este pedepsită cu închisoare de la 5 la 15 ani.
Instanţa de
apel, nefiind de acord cu critica Ministerului Public referitoare la încadrarea
juridică a faptei, a admis totuşi apelul procurorului sub aspectul greşitei
individualizări judiciare a pedepsei, majorând pedeapsa aplicată inculpatului
de la 3 ani închisoare, la 5 ani închisoare.
Pedeapsa de
5 ani închisoare aplicată ele instanţa de apel, conform minutei întocmite după
deliberare, este egală cu minimul special al textului incriminator al faptei.
În
consecinţă, se poate deduce că, la deliberare, instanţa de apel a dispus
înlăturarea celor 3 circumstanţe atenuante reţinute de prima instanţei în
favoarea inculpatului, respectiv, cea prevăzută de art. 73 lit.
b) C. pen., şi cele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit.
a) şi art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen., deoarece, în caz
contrar, pedeapsa ar fi trebuit obligatoriu redusă sub 5 ani închisoare ca
efect al dispoziţiilor art. 76 C. pen. Această dispoziţie de înlăturare a celor 3
circumstanţe atenuante este însă, formal, în contradicţie cu cea de-a 4
dispoziţie în care se arată, că "Menţine în rest dispoziţiile sentinţei
apelată", dispoziţie de natură să sugereze că au fost menţinute cele 3
circumstanţe atenuante reţinute de prima instanţă în favoarea inculpatului.
Or, în
apelul Ministerului Public, astfel cum reiese din motivarea în scris nu s-a
contestat, de exemplu, existenţa împrejurării regăsită în art. 73 lit.
b) din C. pen., solicitându-se schimbarea încadrării juridice în
infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) din C. pen., cu reţinerea
circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) din C. pen.
Ulterior
deliberării şi pronunţării minutei deciziei, instanţa de apel, la data de 05
mai 2010, a întocmit o încheiere, prin care - cu motivarea "înlăturării unor
omisiuni vădite" - a dispus "..înlăturarea circumstanţelor atenuante
prev. de art. 73 lit. a) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen. reţinute de instanţa de fond în
favoarea inculpatului".
În primul
rând, această încheiere ulterioară este contrară dispoziţiilor
procesual-penale, neîncadrându-se în niciuna dintre situaţiile prevăzute de
art. 195 - 196 C. proc. pen.
În al doilea
rând, instanţa de apel a înlăturat, conform dispozitivului încheierii,
circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen. (circumstanţă care nici nu
a fost reţinută de prima instanţă în prezenta cauză, în realitate fiind cea
prevăzută de art. 73 lit. b) din C. pen.). De altfel, în partea expozitivă a
aceleiaşi încheieri - semnată de membrii completului de judecată - se face
referire când la art. 73 lit. b) C. pen., când la art. 73 lit. a) C. pen.
Doctrina şi
jurisprudenţa sunt constante în sensul că reţinerea sau înlăturarea unor
circumstanţe atenuante ori agravante constituie obiect al deliberării
completului de judecată şi al adoptării soluţiei prin minuta întocmită imediat
după deliberare în cauza dedusă judecăţii, iar nu o simplă "omisiune
vădită" ori o simplă "eroare materială" în sensul celor
prevăzute de art. 195 şi 196 C. proc. pen.
În prezenta
cauză, redactarea ulterioară a deciziei, în integralitatea ei, prin inserarea
în partea expozitivă a "motivării" aspectelor referitoare la
înlăturarea circumstanţelor atenuante nu înlătură nelegalitatea hotărârii
judecătoreşti (deciziei) constând în contrazicerea dintre motivarea şi
dispozitivul acesteia, respectiv neînţelegerea dispozitivului.
În
consecinţă, Înalta Curte constată incidenţa cazului de casare prevăzut de art.
3859 pct. 9 C. proc. pen. (critica Ministerului Public, sub acest
aspect, fiind greşit circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859
pct.
171 C. proc.
pen.), ceea ce atrage, potrivit art. 38515 pct. 2 lit.
c) din C. proc. pen., soluţia casării deciziei şi trimiterii cauzei
spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
Întrucât
casarea deciziei este consecinţa incidenţei prioritare a unui caz ele casare de
ordin formal (procedural), celelalte motive substanţiale de recurs ale
Ministerului Public şi ale inculpatului (astfel cum au fost menţionate în
înscrisurile depuse, şi cum au fost susţinute cu ocazia dezbaterilor în recurs)
nu vor mai fi examinate, acestea urmând să fie însă avute în vedere de către
Curtea de Apel Timişoara cu ocazia rejudecării cauzei.
Potrivit
art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., ultimul act
procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-şi reia cursul
este încheierea din 29 martie 2010.
Extras din Decizia nr. 2732/2010 a Secţia Penală a ICCJ,
sursa www.scj.ro.
Comentarii
Trimiteți un comentariu