Rele tratamente, plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, deținut , prezumția acțiunii ilicite a agenților statului in situația existenței unor leziuni, CEDO, art.267 C. PEN., art. 278/1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen.

 Ţinând seama de jurisprudenţa organelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care a instituit o prezumţie potrivit căreia, îndată ce o persoană care a intrat în stare de sănătate bună în custodia autorităţilor statale, probează existenţa unor leziuni, se constată că există o legătură de cauzalitate între acestea şi pretinsele rele tratamente din partea agenţilor statului, autorităţile erau obligate să prezinte explicaţii plauzibile cu privire la cauza producerii leziunilor.  

         În speţă, organele de urmărire penală au manifestat pasivitate în procedura penală iniţiată ca urmare a plângerii penale formulate de petentul M.A.M., limitându-se doar la solicitarea unor relaţii referitoare la înregistrările făcute în evidenţele medicale, fără a administra însă niciun mijloc de probă care să stabilească cauzele şi împrejurările în care petentul şi-a pierdut cunoştinţa, la dosar neexistând niciun act medical din care să rezulte că acesta ar suferi de anumite maladii care ar avea astfel de efecte

  

    

     Asupra cauzei penale de faţă:  

     La data de 19 februarie 2008 a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe, sub nr. 6907/3/2008, plângerea formulată de petentul M.A.M. împotriva rezoluţiei nr. 2369/VIII-1/2007 din data de 06 decembrie 2007, prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea împotriva rezoluţiei nr. 1593/P/2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.  

     În motivarea plângerii petentul a susţinut că nu s-a dispus audierea sa de către procuror, neavând astfel posibilitatea să depună acte doveditoare şi să propună audierea unor martori care au fost de faţă la cele întâmplate, soluţia Parchetului fiind întemeiată doar pe actele întocmite de cei interesaţi a ascunde adevărul.  

     A fost ataşat Dosarul nr. 1393/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.  

     Examinând actele dosarului de urmărire penală, Tribunalul reţine următoarele:  

     Prin rezoluţia nr. 1593/P/2005 din data de 22 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind plângerea formulată de deţinutul M.A.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 267 şi art. 2671 C. pen.  

     S-a reţinut că, din cuprinsul plângerii rezultă că la data de 1 martie 2005, petentul M.A.M., încarcerat la Penitenciarul Rahova în vederea executării unei pedepse privative de libertate, fiind prezentat la o instanţă de judecată, fără un motiv anume a fost supus la acte de agresiune de membrii escortei, leziunile suferite fiind constatate ulterior, cu ocazia prezentării la cabinetul medical al penitenciarului de către medicul de serviciu.  

     În vederea stabilirii circumstanţelor în care deţinutul a suferit leziunile din data de 1 martie 2005, procurorul a solicitat penitenciarului relaţii referitoare la înregistrările făcute în evidenţele medicale, rezultând faptul că în ziua sus-menţionată M.A.M. a fost consultat de medicul I.V., care a constatat prezenţa unor echimoze toraco-costale, urmare unor crize de pierdere de cunoştinţă, deţinutul fiind cunoscut cu crize comiţiale pentru care îi este administrat tratament medical.  

     Prin urmare, procurorul a apreciat că nu rezultă date şi indicii cu privire la săvârşirea faţă de deţinutul M.A.M. a vreunei fapte prevăzute de legea penală, în data de 1 martie 2005.  

     Tribunalul constată că plângerea este întemeiată întrucât, deşi susţinerile petentului M.A.M. au o aparenţă de temeinicie, organele de urmărire penală nu au luat niciun fel de măsură pentru a asigura obţinerea probelor privind fapta examinată.  

     Astfel, este de necontestat faptul că, la data de 1 martie 2005, petentul M.A.M., deţinut în Penitenciarul Rahova, a suferit o vătămare a integrităţii corporale, aşa cum rezultă din copia registrului medical al secţiei a II-a de deţinere din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Bucureşti - Rahova.  

     Ţinând seama de jurisprudenţa organelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care a instituit o prezumţie potrivit căreia, îndată ce o persoană care a intrat în stare de sănătate bună în custodia autorităţilor statale, probează existenţa unor leziuni, se constată că există o legătură de cauzalitate între acestea şi pretinsele rele tratamente din partea agenţilor statului, autorităţile erau obligate să prezinte explicaţii plauzibile cu privire la cauza producerii leziunilor.  

     În speţă, organele de urmărire penală au manifestat pasivitate în procedura penală iniţiată ca urmare a plângerii penale formulate de petentul M.A.M., limitându-se doar la solicitarea unor relaţii referitoare la înregistrările făcute în evidenţele medicale, considerând că informaţiile primite (constatarea unor echimoze toraco-costale, urmare unor crize de pierdere de cunoştinţă, deţinutul fiind cunoscut cu crize comiţiale pentru care îi este administrat tratament medical) sunt suficiente pentru a concluziona că asupra petentului nu au fost exercitate acte de violenţă, fără a administra însă niciun mijloc de probă care să stabilească cauzele şi împrejurările în care petentul şi-a pierdut cunoştinţa, la dosar neexistând niciun act medical din care să rezulte că acesta ar suferi de anumite maladii care ar avea astfel de efecte.  

     Având în vedere lipsa de promptitudine şi de diligenţă în efectuarea anchetei, Tribunalul va admite plângerea formulată de petentul M.A.M. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 1593/P/2005, din data de 22 mai 2006, iar în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., va desfiinţa rezoluţia atacată şi va trimite cauza procurorului, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul infracţiunii de supunere la rele tratamente, prev. de art. 267 C. pen., urmând a fi administrate următoarele mijloace de probă care să stabilească cu exactitate faptele:  

     - audierea petentului;  

     - identificarea şi audierea martorilor oculari;  

     - audierea medicului care l-a examinat pe petent la data de 01 martie 2005;  

     - obţinerea de acte medicale care să ateste maladiile de care suferă petentul şi dacă acestea pot produce crize comiţiale.

 Extras din Sentinţă penală nr. 437/2008 Tribunalul Bucureşti ,sursa portal.just.ro.