Schimbarea locuintei mamei prin stabilirea in Italia, respingere cerere de stabilire a locuintei la tata, legaturi personale ale minorului cu tatal, art.401 C.civ, art.487 si C.civ

Este adevărat că spaţiul de locuit este minimal şi că mama ar trebui să facă eforturi pentru a asigura copilului condiţii mai generoase, însă, de cealaltă parte, stabilirea locuinţei minorului la tată ar însemna, în fapt, stabilirea locuinţei la bunici paterni unde, aşa cum a afirmat chiar intimatul în şedinţa publică din 17 ianuarie 2014 copilul ar urma să locuiască în cursul săptămânii, numai în week-end urmând să stea cu tatăl.       Or, potrivit art. 487 şi urm. C. civ., primii chemaţi să se ocupe de creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor sunt părinţii, numai în subsidiar bunicii, iar, în speţă, schimbarea locuinţei minorului la tată ar echivala cu trecerea lui în fapt din grija şi supravegherea mamei în grija şi supravegherea bunicilor, lucru care, apreciază tribunalul, că nu este în acord cu interesul acestuia.        În acest sens, tribunalul mai observă că şi cu prilejul efectuării anchetei psiho-sociale la domiciliul apelantei s-a luat legătura cu copilul care nu-şi mai aminteşte prea multe lucruri despre perioada în care a locuit în România şi nu doreşte să locuiască cu tatăl său. Aşa fiind, opinia tribunalului este aceea că, deşi locaţia mamei şi a copilului s-a schimbat, în sensul că ei acum se află în Italia, nu se poate concluziona că actualele condiţii de locuit reclamă schimbarea locuinţei copilului la tată.  
      In considerarea distanţei, a vârstei minorului, dar şi a faptului că acesta nu şi-a mai văzut tatăl de mai bine de 2 ani, tribunalul a apreciat că pentru a nu fi un efort prea mare pentru copil şi pentru ca acesta să se obişnuiască treptat cu prezenţa tatălui în viaţa sa, este necesar ca vizitele lunare să se desfăşoare la domiciliul copilului şi numai vizitele din vacanţa de vară şi cele din perioada sărbătorilor de iarnă şi a celor de Paşti să se desfăşoare prin luarea acestuia la domiciliul tatălui 

Acum, apelanta se află în Italia, unde, aşa cum rezultă din referatul de anchetă psiho-socială efectuată în apel, la domiciliul său, prin comisie rogatorie de către Tribunalul din Arezzo, locuieşte într-un apartament format din două camere, bucătărie şi baie, alături de mama sa (bunica maternă a copilului) şi de concubinul acesteia, apartament închiriat de acesta din urmă.  

     Este adevărat că spaţiul de locuit este minimal şi că mama ar trebui să facă eforturi pentru a asigura copilului condiţii mai generoase, însă, de cealaltă parte, stabilirea locuinţei minorului la tată ar însemna, în fapt, stabilirea locuinţei la bunici paterni unde, aşa cum a afirmat chiar intimatul în şedinţa publică din 17 ianuarie 2014 copilul ar urma să locuiască în cursul săptămânii, numai în week-end urmând să stea cu tatăl.  

     Or, potrivit art. 487 şi urm. C. civ., primii chemaţi să se ocupe de creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor sunt părinţii, numai în subsidiar bunicii, iar, în speţă, schimbarea locuinţei minorului la tată ar echivala cu trecerea lui în fapt din grija şi supravegherea mamei în grija şi supravegherea bunicilor, lucru care, apreciază tribunalul, că nu este în acord cu interesul acestuia.  

     Aici trebuie avut în vedere şi faptul că la cei 6 ani ai săi minorul, aflat în Italia de la vârsta de 4 ani, este foarte posibil să nu-şi mai cunoască bunicii paterni astfel că ar fi un efort deosebit pentru el să se desprindă de mamă şi să fie adus în România unde să fie crescut, în cea mai mare parte a timpului, de către bunici.  

     Aceasta, cu atât mai mult cu cât atât din referatul de anchetă psiho-socială efectuat în apel, cât şi din raportul întocmit de medicul psiholog-psihoterapeut E.B., este adevărat, la cererea pârâtei apelante şi din înscrisurile emanând de la Grădiniţa Pio XII, respectiv certificatul de frecvenţă, dovada plăţii taxelor aferente cursurilor, precum şi caracterizare de la această instituţie, rezultă că minorul este integrat în actualul context de viaţă, este foarte ataşat de mamă, de mătuşă şi de bunica maternă, a depăşit orice bariere ale noii realităţi lingvistice şi culturale şi frecventa, la momentul întocmirii înscrisurilor amintite, cu regularitate, grădiniţa, acum el fiind elev în clasa I la Arezzo, unde este dus şi luat de mama sa, relaţionează bine cu profesorii şi colegii şi s-a acomodat în grupă atât cu copii de aceeaşi vârstă, cât şi cu ceilalţi.  

     În acest sens, tribunalul mai observă că şi cu prilejul efectuării anchetei psiho-sociale la domiciliul apelantei s-a luat legătura cu copilul care nu-şi mai aminteşte prea multe lucruri despre perioada în care a locuit în România şi nu doreşte să locuiască cu tatăl său.  

     Aşa fiind, opinia tribunalului este aceea că, deşi locaţia mamei şi a copilului s-a schimbat, în sensul că ei acum se află în Italia, nu se poate concluziona că actualele condiţii de locuit reclamă schimbarea locuinţei copilului la tată.  

     Nici în ceea ce priveşte veniturile obţinute de mamă nu se poate afirma că aceasta nu este în măsură să facă faţă nevoilor pe care le implică creşterea şi educarea minorului şi că se impune să se stabilească locuinţa acestuia la tată.  

     Atunci când s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 593 din 11 martie 2011, s-a avut în vedere că mama era încadrată în muncă la SC ... SRL. În Italia, apelanta a făcut dovada că este angajată cu contract de muncă în calitate de colaboratore familiala, lucru confirmat şi de referatul de anchetă socială efectuat prin comisie rogatorie în apel.  

     Este adevărat că cei doi martori audiaţi la cererea reclamantului intimat ... au conturat, în declaraţiile lor, un profil al apelantei de o moralitate îndoielnică, însă tribunalul apreciază că cele afirmate de martori sunt subiective şi făcute pro causa având în vedere că referatul de anchetă psiho-socială relevă faptul că aceasta are, în Italia, un stil de viaţă foarte rezervat şi modest, este o persoană echilibrată, responsabilă şi capabilă să se ocupe în mod adecvat de fiul său.  

     Mai mult, în şedinţa de judecată din 17 ianuarie 2014 intimatul reclamant a arătat că ar fi de acord ca minorului să continue a avea locuinţa la domiciliul mamei dacă aceasta ar trăi în România.  

     Or, de aici tribunalul observă că ceea ce îl nemulţumeşte pe acesta este faptul că minorul se află la o distanţă mult prea mare de el şi nu poate menţine cu acesta o legătură rezonabilă.  

     Apelanta este, însă, liberă să-şi aleagă ţara în care înţelege să-şi stabilească reşedinţa şi nu poate fi obligată să revină în România.  

     În condiţiile în care părţile, care au înţeles să aducă împreună pe lume un copil, nu mai formează un cuplu, evident că minorului trebuie să i se stabilească locuinţa la unul din ei, celălalt păstrând dreptul de a exercita şi el atributele autorităţii părinteşti şi de a menţine contacte şi cu copilul şi dreptul de a-l vizita.  

     Aşa fiind, şi găsind că nu sunt motive pentru a se considera că se impune schimbarea locuinţei minorului la tatăl reclamant, tribunalul urmează să dea eficienţă dreptului acestuia de a avea legături personale cu copilul, drept consacrat de art. 401 alin. (1) C. civ.   Totodată, pornind de la interesul superior al minorului, care trebuie să prevaleze în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti, astfel după cum se prevede şi în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, având, totodată, în vedere şi dispoziţiile art. 16 din acelaşi act normativ conform cărora copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia, printr-o măsură dispusă în condiţiile legii, are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului, tribunalul va încuviinţa tatălui reclamant dreptul de a avea legături personale cu minorul, după următorul program: o dată pe lună la domiciliul copilului (aflat acum în Italia), mai exact în primul sfârşit de săptămână, atât în ziua de sâmbătă, cât şi în ziua de duminică începând cu ora 10.00 şi până la ora 18.00; în fiecare an în perioada vacanţei de vară începând cu 15 iulie, ora 12.00, până la 15 august, ora 12.00, prin luarea minorului la domiciliul tatălui; în perioada sărbătorilor de iarnă şi a sărbătorilor de Paşti, respectiv în anii pari începând cu 23 decembrie până la 27 decembrie, precum şi a doua zi de Paşti, prin luarea copilului la domiciliul tatălui, iar în anii impari începând cu 28 decembrie până la 02 ianuarie şi prima şi a doua zi de Paşti tot prin luarea copilului la domiciliul tatălui, cu obligaţia acestuia de a-l înapoia la sfârşitul perioadelor de vizită.  

     Transportul copilului de la domiciliul lui la domiciliul tatălui cade în sarcina acestuia din urmă.  

     Deşi reclamantul intimat, prin cererea de chemare în judecată a solicitat să-i fie încuviinţate legături personale cu copilul de doua ori pe lună, în prima şi a treia săptămână, de vineri, orele 16.00, până duminica la orele 19.00, cu luarea în domiciliu său, tribunalul a considerat această modalitate de vizitare nerealistă dat fiind faptul că minorul se află în Italia şi nu poate fi adus în România de 2 ori pe lună.  

     Tot în considerarea distanţei, a vârstei minorului, dar şi a faptului că acesta nu şi-a mai văzut tatăl de mai bine de 2 ani, tribunalul a apreciat că pentru a nu fi un efort prea mare pentru copil şi pentru ca acesta să se obişnuiască treptat cu prezenţa tatălui în viaţa sa, este necesar ca vizitele lunare să se desfăşoare la domiciliul copilului şi numai vizitele din vacanţa de vară şi cele din perioada sărbătorilor de iarnă şi a celor de Paşti să se desfăşoare prin luarea acestuia la domiciliul tatălui.  

     Mama apelantă are îndatorirea de a asigura condiţiile pentru exercitarea dreptului de vizită al tatălui şi de a facilita apropierea dintre cei doi dat fiind dreptul incontestabil atât al copilului, cât şi al părintelui cu care acesta nu locuieşte de a menţine legături unul cu celălalt cât mai apropiate posibil de legăturile specifice unei vieţi de familie.  

     Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate referitoare la exercitarea în comun a autorităţii părinţeşti.

Extras din  Sentinţă civilă nr. 16/2014 a Tribunalului Buzău , sursa portal.just.ro