În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune,
cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de
creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit
(lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar
pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 71/2009], iar nu şi beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea
principiului reparării integrale a prejudiciului. Nu se poate reţine că Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumţia
relativă de culpă a debitorului în executarea obligaţiei, întrucât acestui
element îi lipsesc două caracteristici esenţiale, şi anume: natura
imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu
poate fi acceptată prin raportare la conduita aşteptată a debitorului care
trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor
este chiar statul, prin instituţiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din
Constituţie, "creanţele asupra statului sunt garantate"] şi faptul că
măsura de eşalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar
nu de la un terţ.
Chiar dacă, în literatura de specialitate, aplicarea
prevederilor din Codul civil din 1864 referitoare la efectele obligaţiilor şi
în materia răspunderii civile delictuale a fost disputată, practica judiciară a
fost constantă în acest sens. Acest fapt este demonstrat chiar de hotărârile
judecătoreşti ce au generat soluţiile contrare în speţă, incidenţa art. 1082 şi
1088 din Codul civil din 1864 reprezentând premisa analizei pretenţiilor, atât
în cazul soluţiilor favorabile reclamanţilor, cât şi în cazul celor
defavorabile.
Disputa
doctrinară a fost însă tranşată prin art. 1.381 alin. (3) din Codul civil din
2009, în sensul că dreptului la repararea prejudiciului în cazul răspunderii
delictuale îi sunt aplicabile, de la data naşterii sale, toate dispoziţiile
legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea
obligaţiilor.
Prin urmare, în
cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani,
indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligaţiei, daunele-interese
sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu
şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi
nesocotit.
În ceea ce
priveşte condiţiile de angajare a răspunderii civile, acelea sunt cele ale
răspunderii civile delictuale, respectiv: existenţa unei fapte ilicite,
vinovăţia, existenţa unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ţinându-se cont
de particularităţile executării unei obligaţii de plată a unei sume de bani,
precum şi de efectele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009.
Aceste condiţii
trebuie îndeplinite în mod cumulativ, astfel încât neîndeplinirea uneia este
suficientă pentru respingerea pretenţiilor.
În ceea ce
priveşte condiţia existenţei unui prejudiciu se constată că nici autorul
sesizării şi nici instanţele de judecată care au respins pretenţiile
reclamantului nu l-au exclus de plano, invocând principiul reparaţiei integrale
în materia răspunderii civile, prevăzut de art. 1084 din Codul civil din 1864,
respectiv art. 1.531 din Codul civil din 2009.
Este evident
faptul că prin executarea eşalonată a obligaţiei de plată creditorul a suferit
un prejudiciu a cărui existenţă este confirmată chiar de Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele
plătite eşalonat se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de
Institutul Naţional de Statistică. Or, prin instituirea obligaţiei de
actualizare a sumei cu indicele preţurilor de consum, legiuitorul recunoaşte
implicit existenţa prejudiciului cauzat prin executarea eşalonată şi, în
consecinţă, instituie o reparaţie parţială, prin acordarea de daune-interese
compensatorii (damnum emergens).
În aceste
condiţii sunt incidente dispoziţiile invocate ale art. 1082 şi 1088 din Codul
civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi
art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul
reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a
neexecutării de către debitor a obligaţiei, conform căruia prejudiciul cuprinde
atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât şi
beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit aceloraşi
dispoziţii, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă,
creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun
prejudiciu.
În cazul dat,
pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a
prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor
stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum.
Însă principiul
reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării
eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea
element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a
fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma
dobânzii legale.
Debitorul poate
fi exonerat de obligaţia de a repara integral prejudiciul cauzat prin
executarea cu întârziere a creanţei stabilite prin titlu executoriu dacă face
dovada intervenţiei unui caz fortuit sau a unui caz de forţă majoră,
împrejurări care se circumscriu sintagmei "cauză străină, care nu-i poate
fi imputată" în înţelesul art. 1082 din Codul civil din 1864.
În ipoteza dată,
însă, deşi nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate
prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menţinerii
echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanţa dreptului
creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării
integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii,
sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului
presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite
de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit
(lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar
pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 71/2009], iar nu şi beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea
principiului reparării integrale a prejudiciului.
Cât priveşte
existenţa unei fapte ilicite, săvârşite cu vinovăţie, în sensul dispoziţiilor
legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu
întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri
executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar.
Fapta îmbracă
forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condiţiilor
răspunderii civile delictuale în circumstanţele date, în sensul opiniei
exprimate de specialişti recunoscuţi, depusă la dosarul cauzei, nu se poate
reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz
fortuit care să răstoarne prezumţia relativă de culpă a debitorului în
executarea obligaţiei, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici
esenţiale, şi anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat
adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita
aşteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu
atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituţiile sale, iar,
conform art. 44 alin. (1) din Constituţie, "creanţele asupra statului sunt
garantate"] şi faptul că măsura de eşalonare a procedurii de executare
provine chiar de la debitor, iar nu de la un terţ.
Extras din Decizia nr. 2/2014 privind examinarea
recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor
art. 1082 şi art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin.
(1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind
Codul civil, sursa: Monitorul Oficial, Partea I nr. 411 din 03 iunie 2014.
Comentarii
Trimiteți un comentariu