Putere de lucru judecat, considerentele hotârârii.
Dezlegarea unei probleme de drept prin
considerente se impune cu putere de lucru judecat, in baza jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg
cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană
respectiv în baza Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995,
reconfirmata ulterior, curte ce a statuat că puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele
jurisdicţionale deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai
dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta.
In ce priveşte autoritatea de lucru
judecat de care se bucură Decizia nr. 1172 din 7 aprilie 2009 a Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie, se constată că aceasta este ataşată considerentelor
sale. Legea naţională în vigoare la data pronunţării hotărârilor potrivnice şi
formulării cererii de revizuire nu distingea asupra părţilor dintr-o hotărâre
care intră în puterea lucrului judecat, dar, în virtutea principiului ubi lex
non distinguit, şi făcând aplicarea directă a dispoziţiilor art. 6 parag. 1 din
Convenţia Europeană şi a jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg sub acest
aspect, cât şi a deciziilor Curţii Constituţionale, mai jos-menţionate,
obligatorii de asemenea, Înalta Curte constată că rezolvarea problemei de drept
pe care prima Decizie nr. 1172 din 7 aprilie 2009 a dezlegat-o în
considerentele sale se impune cu putere de lucru judecat, faţă de a doua decizie,
cea din urmă, nr. 1948 din 5 aprilie 2012, care prin considerente i-a dat o
rezolvare contrară cu consecinţa adoptării unei soluţii contrare.
România a devenit parte la Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în urma
ratificării acesteia prin Legea nr. 30/1994 iar prin art. 11 din Constituţie
s-a obligat să îndeplinească cu bună-credinţă obligaţiile care îi revin din
tratatele la care este parte şi pe care Ie-a ratificat. Şi-a asumat, astfel,
obligaţia de a respecta Convenţia precum şi interpretarea dată de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului Convenţiei, în limitele pe care aceasta le
prevede, în conformitate cu art. 46: "Înaltele Părţi contractante se
angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curţii în litigiile în
care ele sunt părţi".
Curtea Europeană a apreciat în
jurisprudenţa sa, repetitiv, că "un sistem bazat pe supremaţia Convenţiei
şi a jurisprudenţei aferente acesteia asupra drepturilor naţionale este apt să
asigure buna funcţionare a mecanismului de apărare implementat de Convenţie şi
de protocoalele adiţionale (..). Acest aspect implică obligaţia pentru
judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia,
asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia
naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către
legiutor" ( Hotărârea D.P., 26 aprilie 2007).
"În această privinţă, trebuie
reamintit faptul că preeminenţa dreptului, unul dintre principiile fundamentale
ale unei societăţi democratice, este inerentă tuturor articolelor din Convenţie
(..). Ea presupune respectarea principiului siguranţei raporturilor juridice şi
în special a hotărârilor judecătoreşti care se bucură de autoritate de lucru
judecat." ("Hotărârea S. şi alţii, 23 februarie 2006).
Cu privire la principiul securităţii
juridice axat pe principiul echităţii juridice şi al puterii lucrului judecat,
res judicata, aplicabile în cauza de faţă, Curtea Europeană a reafirmat:
"Unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este
principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că
soluţia definitivă în orice litigiu nu trebuie rediscutată." (Hotărârea
B., 28 octombrie 1999) "Reexaminarea nu trebuie să devină un apel
deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra
problematicii respective nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o
cauză" (Hotărârea L., 4 martie 2008).
Neechivoc, în cauza D. împotriva României,
Curtea Europeană a statuat: "(..) Curtea reaminteşte că motivarea unei
hotărâri are acelaşi efect obligatoriu ca şi dispozitivul dacă, precum în
prezenta cauză, aceasta constituie baza ei fundamentală (Hotărârea din 7
februarie 2012). În acelaşi sens, Hotărârea P. împotriva Franţei, 2004.
De asemenea, în cazul SC P.S. SA împotriva
României, Curtea Europeană preluând statuarea din cauza Z. şi alţii împotriva
Greciei (Hotărârea din 18 noiembrie 2004), a stabilit, tot neechivoc:
"(..) Obligaţia de a executa o hotărâre judecătorească nu se limitează la
dispozitivul acesteia; de fapt, fondul hotărârii este în acelaşi timp cel care
trebuie respectat şi aplicat" (Hotărârea din 3 iunie 2008).
La rândul său, Curtea Constituţională a
statuat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind
obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de
constituţionalitate, în sensul că: "puterea de lucru judecat ce însoţeşte
actele jurisdicţionale deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu
numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta".
Constatarea că puterea de lucru judecat ce
însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se
ataşează nu numai dispozitivului ci şi considerentelor pe care se sprijină
acesta şi că atât considerentele cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general
obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept a fost
reafirmată şi în deciziile ulterioare, de ex.: nr. 766 din 15 iunie 2011,
publicată în M. Of., Partea I, nr. 549/3.08.2011; nr. 414/14.04.2010, publicată
în M. Of., Partea I, nr. 291/4.05.2010; nr. 1415/4.11.2009, publicată în M.
Of., Partea I, nr. 796/23.11.2009; nr. 415/14.04.2010, publicată în M. Of.
Partea I, nr. 294/5.05.2010; Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în
M. Of. Partea I, nr. 90/3.02.2012; Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată
în M. Of. nr. 433/28.06.2010.
Nu în ultimul rând, se impune şi
observaţia că Noul C. proc. conţine o reglementare expresă în sensul că
"Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi
considerentele pe care acestea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a
rezolvat o chestiune litigioasă" (art. 430 alin. (2)).
Prin urmare, faţă de cele ce preced,
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. va
încuviinţa cererea de revizuire şi, în baza art. 327 alin. (1) C. proc. civ. va
anula cea din urmă hotărâre, respectiv Decizia nr. 1948 din 5 aprilie 2012
pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care este potrivnică Deciziei
nr. 1172 din 7 aprilie 2009 pronunţată tot de Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Extras din Decizia nr.1011 din 12.03.2013, a ICCJ sectia a
II- a civilă, sursa www.scj.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu