jurisprudenta

Titlul pârâtilor, nefiind contestat în justitie în termenul legal este valabil, iar reclamantul în dovedirea dreptului sau de proprietate a invocat titlul originar al autorului sau.      Potrivit deciziei nr. 33/2008, pronuntata în recursul în interesul legii de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva în favoarea celei speciale, conform principiului „specialia generalibus derogant", chiar daca acesta nu este prevazut în legea speciala. Instanta suprema a mai statuat ca, în cazul în care sunt sesizate neconcordante între legea speciala si   Conventia Europeana a Drepturilor Omului , aceasta din urma are prioritate.      Aceasta prioritate poate fi data în cadrul unei actiuni în revendicare, întemeiata pe dreptul comun, în masura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice. In recenta cauza Maria Atanasiu si altii împotriva României, Curtea a afirmat ca

       Lăcaşul de cult este locul sfinţit unde se desfăşoară cultul divin, pentru membrii unei comunităţi, care au aderat la respectivul cult. Modul de dobândire a acestor bunuri este de cele mai multe ori din donaţii şi contribuţii ale credincioşilor din cultul respectiv. Aşadar, din punct de vedere al patrimoniului, lăcaşul de cult aparţine membrilor comunităţii şi nu bisericii sau parohiei. Preluarea lăcaşului de cult situat în Baia Mare de către Statul Român a fost abuzivă, însă cu toate acestea nu se poate face abstracţie de efectele generate în timp de acest act normativ, respectiv de faptul că majoritatea credincioşilor greco-catolici care au trecut la cultul ortodox s-au integrat în biserica ortodoxă în decursul a aproape 70 de ani şi nu mai doresc revenirea la cultul greco-catolic. Opţiunea membrilor comunităţii de a adera la un cult sau altul nu poate fi ignorată în cadrul acestui litigiu, iar dacă în 1948 exista o majoritate greco-catolică care utiliza lăcaşul de cult î

    Judecatoria Timisoara, în Dosarul nr. 1863.1/325/2008, în baza dispozitiilor  art. 155 1  C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei si a trimis dosarul spre pastrare arhivei Judecatoriei Timisoara pâna când reclamantii se vor conforma dispozitiilor instantei, constatând ca acestia nu au depus la dosar actele de mostenitor ale pârâtilor persoane fizice si nu au facut dovada acceptarii mostenirii defunctului B.P. Reclamantii I.P. si C.L. au declarat recurs, iar Tribunalul Timis, sectia I civila, prin decizia nr. 385/R din data de 16 martie 2012 a admis recursul, a casat încheierea de suspendare a judecarii cauzei din data de 5 octombrie 2010 si a trimis pricina pentru continuarea solutionarii cauzei aceleiasi instante, retinând ca, în speta, nu se identifica cerintele de exigenta ale suspendarii judecatii fundamentate pe dispozitiile  art. 155 1  C. proc. civ. Judecatoria Timisoara, prin sentinta civila nr. 4531 din 21 februarie 2012 pronuntata în Dosarul nr. 1863.1/326/2008, a con