jurisprudenta

  Curtea de Apel  Constanta a constat ca cererea de efectuare a unei noi expertize formulata la 2 iulie 2012, a fost respinsa, întrucât analiza tranzactiilor pentru bunurile comparabile presupunea dovedirea de catre orice parte interesata, a unor tranzactii certe având caracteristici comparabile, tranzactiile sa se fi produs într-o epoca cât mai apropiata exproprierii sale.      Referitor la exceptia nulitatii raportului de expertiza respinsa de tribunal la termenul din 12 septembrie 2011, Curtea a apreciat ca aceasta critica este nefondata întrucât numirea expertilor s-a facut cu respectarea prevederilor art. 202 C. proc. civ. În ceea ce priveste folosirea a numai doua metode de evaluare, respectiv cea a „comparatiei directe” si „rentei funciare”, Curtea a apreciat ca fiind suficiente în determinarea valorii terenului expropria Înalta Curte constata ca recursul formulat este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed: Potrivit reglementarii cuprinse în O.G.

Instanta retine ca procedura prevazuta de Legea  nr. 18/1991  a fost finalizata, fiind eliberat titlu de proprietate pentru terenurile neafectate de lac, iar pentru cele în litigiu, reclamantii fiind îndrumati sa urmeze procedura prevazuta de Legea  nr. 33/1994 . Câta vreme, pâna la aparitia H.G.  nr. 392/2002  terenurile în litigiu nu erau declarate de utilitate publica, dreptul la actiune în despagubiri nu era nascut, astfel ca nu se puteau obtine despagubiri în temeiul Legii  nr. 33/1994 , în acest sens fiind si jurisprudenta instantei supreme. În temeiul art. 1 din Protocolul  nr. 1  statul are dreptul sa exproprieze bunuri pentru cauza de utilitate publica. Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1, este ca aceasta lipsire de libertate sa fie efectuata numai cu o despagubire efectiva si rezonabila, atât sub aspectul cuantumului cât si al termenului în care trebuie sa intervina. Prin sentinţa civilă nr. 403 din 14 decembrie 2011, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a res

Titlul pârâtilor, nefiind contestat în justitie în termenul legal este valabil, iar reclamantul în dovedirea dreptului sau de proprietate a invocat titlul originar al autorului sau.      Potrivit deciziei nr. 33/2008, pronuntata în recursul în interesul legii de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva în favoarea celei speciale, conform principiului „specialia generalibus derogant", chiar daca acesta nu este prevazut în legea speciala. Instanta suprema a mai statuat ca, în cazul în care sunt sesizate neconcordante între legea speciala si   Conventia Europeana a Drepturilor Omului , aceasta din urma are prioritate.      Aceasta prioritate poate fi data în cadrul unei actiuni în revendicare, întemeiata pe dreptul comun, în masura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice. In recenta cauza Maria Atanasiu si altii împotriva României, Curtea a afirmat ca

       Lăcaşul de cult este locul sfinţit unde se desfăşoară cultul divin, pentru membrii unei comunităţi, care au aderat la respectivul cult. Modul de dobândire a acestor bunuri este de cele mai multe ori din donaţii şi contribuţii ale credincioşilor din cultul respectiv. Aşadar, din punct de vedere al patrimoniului, lăcaşul de cult aparţine membrilor comunităţii şi nu bisericii sau parohiei. Preluarea lăcaşului de cult situat în Baia Mare de către Statul Român a fost abuzivă, însă cu toate acestea nu se poate face abstracţie de efectele generate în timp de acest act normativ, respectiv de faptul că majoritatea credincioşilor greco-catolici care au trecut la cultul ortodox s-au integrat în biserica ortodoxă în decursul a aproape 70 de ani şi nu mai doresc revenirea la cultul greco-catolic. Opţiunea membrilor comunităţii de a adera la un cult sau altul nu poate fi ignorată în cadrul acestui litigiu, iar dacă în 1948 exista o majoritate greco-catolică care utiliza lăcaşul de cult î