jurisprudenta

    Înalta Curte apreciaza ca hotarârea recurata este legala din perspectiva jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului deoarece  prin hotarârea pilot pronuntata în cauza Atanasiu si altii contra României, Curtea Europeana a retinut ca existenta unui „bun actual” în patrimoniul unei persoane este în afara oricarui dubiu doar daca, printr-o hotarâre definitiva si executorie, instantele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar si daca în dispozitivul hotarârii s-a dispus în mod expres restituirea bunului.  De asemenea adoptarea unei norme aplicabile anumitor categorii de bunuri, cum sunt cele ale caror regim juridic cade sub sfera de reglementare a legilor fondului funciar, face parte din marja de apreciere în ceea ce priveste politica economica si sociala, pe care Curtea Europeana a recunoscut-o ca fiind la dispozitia statelor contractante. Protocolul aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si arata ca, în mod nelegal, instanta de apel a concluzionat

Instanta de recurs, în baza propriei evaluari a probelor administrate constata ca - dupa cum corect s-a retinut si în considerentele hotarârilor criticate - probele au conturat o situatie de fapt neclara, existând inadvertente si contradictii ce nu au putut fi elucidate pentru a se stabili vinovatia inculpatului în comiterea infractiunilor pentru care a fost trimis în judecata.     Se constata, astfel, ca declaratiile martorului A.M. sunt contradictorii si nu se coroboreaza cu celelalte probe, creând dubii cu privire la credibilitatea si/sau sinceritatea martorului, care a oscilat între oferirea de date privind comiterea infractiunilor de catre inculpat si recunoasterea comiterii, de catre el însusi, a unor acte ce au condus la uciderea victimei.     De asemenea, declaratiile partii vatamate R.Z. nu au fost sustinute de alte probe, neavând un caracter cert si indubitabil spre a se putea concluziona ca inculpatul este autorul infractiunii de tâlharie în forma continuata.     As

  Curtea de Apel  Constanta a constat ca cererea de efectuare a unei noi expertize formulata la 2 iulie 2012, a fost respinsa, întrucât analiza tranzactiilor pentru bunurile comparabile presupunea dovedirea de catre orice parte interesata, a unor tranzactii certe având caracteristici comparabile, tranzactiile sa se fi produs într-o epoca cât mai apropiata exproprierii sale.      Referitor la exceptia nulitatii raportului de expertiza respinsa de tribunal la termenul din 12 septembrie 2011, Curtea a apreciat ca aceasta critica este nefondata întrucât numirea expertilor s-a facut cu respectarea prevederilor art. 202 C. proc. civ. În ceea ce priveste folosirea a numai doua metode de evaluare, respectiv cea a „comparatiei directe” si „rentei funciare”, Curtea a apreciat ca fiind suficiente în determinarea valorii terenului expropria Înalta Curte constata ca recursul formulat este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed: Potrivit reglementarii cuprinse în O.G.

Instanta retine ca procedura prevazuta de Legea  nr. 18/1991  a fost finalizata, fiind eliberat titlu de proprietate pentru terenurile neafectate de lac, iar pentru cele în litigiu, reclamantii fiind îndrumati sa urmeze procedura prevazuta de Legea  nr. 33/1994 . Câta vreme, pâna la aparitia H.G.  nr. 392/2002  terenurile în litigiu nu erau declarate de utilitate publica, dreptul la actiune în despagubiri nu era nascut, astfel ca nu se puteau obtine despagubiri în temeiul Legii  nr. 33/1994 , în acest sens fiind si jurisprudenta instantei supreme. În temeiul art. 1 din Protocolul  nr. 1  statul are dreptul sa exproprieze bunuri pentru cauza de utilitate publica. Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1, este ca aceasta lipsire de libertate sa fie efectuata numai cu o despagubire efectiva si rezonabila, atât sub aspectul cuantumului cât si al termenului în care trebuie sa intervina. Prin sentinţa civilă nr. 403 din 14 decembrie 2011, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a res