jurisprudenta

Fiind vorba despre un imobil preluat de catre stat prin aplicarea Legii de expropriere   nr. 187/1945 , el intra în sfera de reglementare a Legii   nr. 10/2001 , asa încât actiunea în revendicare nu poate fi solutionata facând abstractie de normele de drept material continute de acest act normativ.   T rebuie stabilit daca, în cadrul actiunii în revendicare, promovate dupa intrarea în vigoare a legii speciale care prevede o anumita procedura de restituire a imobilelor, reclamantii se pot prevala de un „bun” care sa le faca admisibil demersul.      Or, sub acest din urma aspect, este de retinut faptul ca reclamantii nu sunt titularii unui drept de proprietate actual, pe care sa-l poata valorifica pe calea revendicarii, întrucât acestia nu detin „o hotarâre definitiva si executorie, care sa-i fi recunoscut calitatea de proprietar si care, prin dispozitivul ei, sa fi dispus în mod expres restituirea bunului (cauza Atanasiu împotriva României).      Anterior învestirii instantei cu

    Înalta Curte apreciaza ca hotarârea recurata este legala din perspectiva jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului deoarece  prin hotarârea pilot pronuntata în cauza Atanasiu si altii contra României, Curtea Europeana a retinut ca existenta unui „bun actual” în patrimoniul unei persoane este în afara oricarui dubiu doar daca, printr-o hotarâre definitiva si executorie, instantele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar si daca în dispozitivul hotarârii s-a dispus în mod expres restituirea bunului.  De asemenea adoptarea unei norme aplicabile anumitor categorii de bunuri, cum sunt cele ale caror regim juridic cade sub sfera de reglementare a legilor fondului funciar, face parte din marja de apreciere în ceea ce priveste politica economica si sociala, pe care Curtea Europeana a recunoscut-o ca fiind la dispozitia statelor contractante. Protocolul aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si arata ca, în mod nelegal, instanta de apel a concluzionat

Instanta de recurs, în baza propriei evaluari a probelor administrate constata ca - dupa cum corect s-a retinut si în considerentele hotarârilor criticate - probele au conturat o situatie de fapt neclara, existând inadvertente si contradictii ce nu au putut fi elucidate pentru a se stabili vinovatia inculpatului în comiterea infractiunilor pentru care a fost trimis în judecata.     Se constata, astfel, ca declaratiile martorului A.M. sunt contradictorii si nu se coroboreaza cu celelalte probe, creând dubii cu privire la credibilitatea si/sau sinceritatea martorului, care a oscilat între oferirea de date privind comiterea infractiunilor de catre inculpat si recunoasterea comiterii, de catre el însusi, a unor acte ce au condus la uciderea victimei.     De asemenea, declaratiile partii vatamate R.Z. nu au fost sustinute de alte probe, neavând un caracter cert si indubitabil spre a se putea concluziona ca inculpatul este autorul infractiunii de tâlharie în forma continuata.     As

  Curtea de Apel  Constanta a constat ca cererea de efectuare a unei noi expertize formulata la 2 iulie 2012, a fost respinsa, întrucât analiza tranzactiilor pentru bunurile comparabile presupunea dovedirea de catre orice parte interesata, a unor tranzactii certe având caracteristici comparabile, tranzactiile sa se fi produs într-o epoca cât mai apropiata exproprierii sale.      Referitor la exceptia nulitatii raportului de expertiza respinsa de tribunal la termenul din 12 septembrie 2011, Curtea a apreciat ca aceasta critica este nefondata întrucât numirea expertilor s-a facut cu respectarea prevederilor art. 202 C. proc. civ. În ceea ce priveste folosirea a numai doua metode de evaluare, respectiv cea a „comparatiei directe” si „rentei funciare”, Curtea a apreciat ca fiind suficiente în determinarea valorii terenului expropria Înalta Curte constata ca recursul formulat este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed: Potrivit reglementarii cuprinse în O.G.