jurisprudenta

  În lipsa unei reglementări a dreptului martorului la tăcere și neautoincriminare, organele de cercetare penală nu sunt obligate să dea eficiență acestui drept în ceea ce îl privește pe suspectul de facto, care nu a dobândit încă calitatea de suspect de jure. Chiar dacă legea procesual penală permite audierea unui participant la săvârşirea infracţiunii, în calitate de martor, în cauza disjunsă, acesta nu poate fi un martor veritabil. Martorul veritabil este acela care nu a participat în niciun fel la săvârşirea infracţiunii. Participantul la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală are o strânsă legătură cu infracţiunea dedusă judecăţii, astfel încât, în cazul său, operează o prezumţie de parţialitate - similar părţilor şi subiecţilor procesuali principali. Curtea reține că, deși declaraţia în sine nu poate fi folosită împotriva martorului, în condițiile în care norma nu face vreo referire la efectele subsecvente acestei declarații, ea poate fi utilizată în vederea obţinerii al

Este irelevantă împrejurarea că terenul pe care se află respectivul drum aparține domeniului public al comunei, aceasta fiind doar o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru a determina încadrarea acestuia în disp. art. 6 pct. 14 din OUG nr. 195/2002, lipsind condiția ca acesta să fie special amenajat și deschis circulației publice. Nu constituie un drum public  un drum vicinal denumită generic ulița  , ce face legătura dintre drumul comunal ... cu mai multe proprietăți limitrofe, dacă acesta nu  este deschis circulației rutiere, așa cum rezultă din relațiile comunicate de Primăria comunei.. . Potrivit art. 6 pct. 14 din OUG nr. 195/2002, prin drum public se înțelege orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice; drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile. Criteriile de clasificare a drumurilor din punct de vedere al de

Decizia CCR nr. 297/2018 nu este una interpretativă, ci este o decizie simplă prin care se declară neconstituționalitatea prevederilor art. 155 alin. 1 C. pen. În prezent nu există reglementate cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, deoarece, prin Decizia nr. 297/2018, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționalitatea dispoziției din art. 155 alin. 1 C. pen., în care se regăsea sediul materiei cauzelor de întrerupere a termenului de prescripție. Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale nu mai poate avea loc în nicio situație, singurul care poate schimba   această situație este legiuitorul Prin sentința penală  nr. 160 din data de 14.06.2018, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, Judecătoria Reșița, în baza art. 386 alin. 1 C.proc.pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului P_________ M______ din infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art

Î n ceea ce privește infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 R , instanța apreciază că în cauză nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv nu se poate stabili cu certitudine concentrația de alcool din sânge la momentul săvârșirii faptei. Astfel, în mod cert fapta a fost săvârșită la data de 16.10.2013, ora 20.15 – ora opririi în trafic a inculpatului, iar alcoolemia a fost stabilită la un interval orar foarte mare  ,( de mai mult de 30 de min. de la testarea cu etilotestul și la o distanță de oră și douăzeci de minute de la momentul opririi în trafic )  , la ora 21,35 conform buletinului de analiză toxicologică nr.817/A12/547 din 22.10.2013 eliberat de SML Călărași,  din analiza probelor de sânge  reieșind că inculpatul a avut o îmbibație alcoolică de 0,90 g/l alcool pur în sânge la acel

Având în vedere că din probele administrate rezultă că suprafața imobilului în discuție este de 638   mp  și nu  de 472,12  mp, cum s-a consemnat în CF, fiind vorba de neconcordanța stării de fapt cu privire la un aspect tehnic al imobilului, respectiv suprafața acestuia, față de cuprinsul cărții funciare, instanța va admite cererea formulata. Reclamanul  este  titularul  dreptului de proprietate asupra terenului situat in T_________, înscris în CF xxxxxx T_________   nr. top 3140/1/3 (nr. cad. 1657), aspect confirmat de extrasul CF de la fila 8. Expertiza extrajudiciară in specialitate topografie intocmita  de executant S.C. Mar-Top Consult S.R.L.    (f. 45-62), atesta faptul ca suprafața imobilului  este mai mare decât aceea înscrisă în cartea funciară. Astfel, suprafata reala este de 638  mp, raportul de expertiză fiind avizat favorabil de OCPI care a recepționat documentația tehnică In drept, instanta retine ca dispozitiile art. 914 din C.civ., „proprietarul imobilului îns

Instanța apreciază că  situația de fapt, este prevăzută în dispozițiile art. 914 din codul civil nou , conform căruia : „  proprietarul imobilului înscris în CF va putea cere oricând modificarea mențiunilor din CF privitoare la descrierea, destinația sau suprafața acestuia în condițiile legi „.  Modificare CF vizează, deci, orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esența dreptului care poartă asupra acelui imobil.  Instanța apreciază că între cuprinsul cărții funciare nr. xxxxxx J____ top unde la foaia A Partea I-a  , la rubrica „suprafața în mp.” este trecută suprafața „2998 mp” , situație tabulară care nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală evidențiată prin măsurători autorizate (concluziile expertului fiind că  , suprafața reală a parcelei este de 4742 mp  , în privința aspectelor  tehnice ale imobilului, iar această schimbare  nu afectează esența dreptului care poartă asupra acestui imobil  , apreciind as

  Judecătoria A___ a reținut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 94  lit. f) C.p.civ., invocate de reprezentanta reclamanților, atâta timp cât cererea dedusă judecății nu are ca obiect grănițuire sau strămutare de hotare, dimpotrivă, se afirmă de către reclamanți că hotarele, clar delimitate nu se contestă, proprietățile vecine nu se suprapun, astfel că nu  există  ipoteza prevăzută în mod expres de textul de lege în discuție, cererea dedusă judecății este una în modificare de suprafață înscrisă în cartea funciară. Așadar, nu se pune în discuție în prezenta cauză dreptul de proprietate, ci doar se impune a se cerceta dacă descrierea imobilului din cartea funciară concordă cu situația reală, cerere evident neevaluabilă în bani. Așadar, constatând că cererea dedusă judecății nu este dată prin lege specială judecătoriei, că nu se încadrează la niciunul din cazurile expres enumerate de art. 94 C.p.civ., văzând dispozițiile art. 95 alin. 1 C.p.civ. conform căruia tribunalul

Potrivit disp. art. 914 NC.civ., proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea mențiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinația sau suprafața acestuia, în condițiile legii.Potrivit prev. art.89 al.5 din Regulamentul de organizare si funcționare a birourilor de cadastru si carte funciara prin modificare se înțelege orice schimbare privitoare la aspectele tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esența dreptului înscris asupra acelui imobil. În speță este vorba de o modificare de suprafață de la 448 mp la 592 mp, adică de o suprafață mai mare cu un procent de peste 5%, prin urmare în acest caz nu este posibilă parcurgerea procedurii administrative invocate de apelantă. Prin sentința civilă nr.1526/06.02.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisa acțiunea formulată de reclamanții C____ F_____ si C____ I___ ambii cu domiciliul în Timișoara, ______________________ A în contr

Nu poate fi reţinut nici argumentul că partea care a câştigat la prima instanţă nu ar putea ataca o încheiere premergătoare (întrucât nu ar avea interes), pentru că, în raport de criticile formulate de partea care a pierdut procesul şi a formulat apel (critici de care ia cunoştinţă prin comunicarea motivelor de apel), se poate edifica dacă este în interesul său a tinde la schimbarea soluţiei pe calea excepţiei ce i-a fost respinsă de prima instanţă, promovând apel incident în condiţiile  art. 293  C. proc. civ., cale de atac pe care o poate exercita dincolo de termenul de apel, chiar până la prima zi de înfăţişare în faţa instanţei de apel, astfel cum prevede art. 293  alin. (1)  C. proc. civ.    Cum recurentul pârât nu a procedat astfel, neformulând apel incident împotriva încheierii de şedinţă din 2 iulie 2010 prin care excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost respinsă de prima instanţă, reevaluarea acesteia de instanţa de apel nu putea opera în absenţa unor critici cu un

Conform art. 52 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 18/1991, comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, care, în limitele competenţei sale şi prin derogare de la dispoziţiile Codului de procedură civilă, are calitate procesuală pasivă şi, când este cazul, activă. Comisia locală de fond funciar nu are personalitate juridică şi nici patrimoniu propriu. Recunoaşterea de către legiuitor a calităţii procesuale acestei comisii, care nu este o persoană juridică cu capacitate de folosinţă şi de exerciţiu, vizează exercitarea, respectiv îndeplinirea în nume propriu doar a drepturilor şi obligaţiilor procesuale. În planul dreptului material, titularul drepturilor şi al obligaţiilor rămâne tot unitatea administrativ-teritorială care îşi îndeplineşte atribuţiile în materie funciară prin comisia locală. Interpretând sistematic şi teleologic dispoziţiile art. 21 din Legea administraţiei publice locale rezultă că atunci când o autoritate publică constituită la nivelul unităţii admin

Cercetând conţinutul tuturor dispoziţiilor legale care reglementează procedura de constituire, atributiile si functionarea  Comisiei județene de aplicare a legii fondului funciar  se constată că această autoritate publică nu are însă un patrimoniu propriu din care să-şi execute obligaţiile stabilite în sarcina sa. În aceste condiții  singura soluţie posibilă este aceea ca obligaţiile băneşti stabilite în sarcina Comisiei Judeţene să fie executate de către o altă instituţie sau autoritate publică ce deţine un patrimoniu, aceasta trebuind să aibă atribuţii concrete în materia aplicării legii fondului funciar şi, în plus, să fie învestită cu autoritate de stat. Tribunalul apreciază că Instituţia Prefectului este instituţia publică ce trebuie să plătească sumele de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti în sarcina Comisiei judeţene de aplicare a legilor fondului funciar – autoritate publică la nivel judeţean.     Analizând acest motiv de recurs Tribunalul reţine următoarele: P