Tentativa de omor, retinerea scuzei provocarii, conduita buna anterioara faptei, pedeapsa cu suspendare sub supraveghere, art. 20 raportat la art. 175 lit. i) si art. 174 C. pen., art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen, art. 86/1,art. 862/ C. pen.

Fata de modalitatea de desfasurare a incidentului, partea vatamata l-a tras de haine pe inculpat ce a avut perceptia ca partea vatamata încearca sa-l agreseze, motiv pentru care a adoptat o atitudine de aparare lovind-o pe partea vatamata cu o bâta pe care o avea asupra sa, în mod corect a apreciat instanta de fond ca în cauza sunt incidente dispozitiile art. 73 lit. b) C. pen., fapta fiind comisa sub imperiul unei puternice tulburari determinata de atitudinea partii vatamate care, pe fondul consumului de alcool, a fost de natura sa sporeasca irascibilitatea inculpatului.
    Si retinerea dispozitiilor art. 74 lit. a) C. pen. este justificata, atitudinea inculpatului înainte de comiterea faptei, constând în lipsa antecedentelor penale si atitudinea manifestata pe parcursul procesului penal constând în recunoasterea faptei, instantele având în vedere si încercarea acestuia de a-si diminua contributia la comiterea faptei, fac posibila retinerea circumstantei atenuante prevazuta de art. 74 lit. a) C. pen.
    Si modalitatea de executare a pedepsei a fost corect individualizata, vârsta tânara, lipsa antecedentelor penale, atitudinea adoptata în raport cu fapta retinuta în sarcina sa conducând la concluzia ca scopul educativ si coercitiv al pedepsei poate fi atins fara privare de libertate si chiar fara executarea acesteia.

    
    Asupra recursului penal de fata;
    Prin Sentinta penala nr. 351 din 5 noiembrie 2008, Tribunalul Arad a dispus, în baza art. 20 raportat la art. 175 lit. i) si art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) si art. 76 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului B.M.F. la:
    - 4 ani închisoare pentru tentativa de omor.
    În baza art. 861 si art. 862 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate, stabilind un termen de încercare de 6 ani si a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 864 C. pen. privitor la revocarea suspendarii.
    
    A dispus virarea sumei de 200 RON din fondurile Ministerului Justitiei catre Baroul de Avocati Arad.
    Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca, în seara zilei de 05 aprilie 2007, inculpatul s-a deplasat la alimentara din localitatea Sînpetru German pentru a cumpara bere, având asupra sa niste sticle de bere pe care voia sa le dea la schimb. În fata localului se aflau mai multi cetateni din localitate, consumând bauturi alcoolice, printre acestia aflându-se partea vatamata B., P.I. si P.P. Trecând pe lânga grupul acestora din urma, între inculpat si numitul P. s-a declansat o discutie neprincipiala, soldata cu jignirea inculpatului de catre consateanul sau si adresarea de injurii. Aflându-se într-o stare tensionata, inculpatul a parasit zona alimentarei, deplasându-se înspre locuinta sa (aflata în apropierea localului), dar, dupa o scurta perioada de timp (aproximativ 5 minute) s-a reîntors înarmat cu o bâta. Apropiindu-se de grupul persoanelor aflate în fata alimentarei, si fiind evidenta intentia sa de a se rafui cu P., partea vatamata B. s-a deplasat în întâmpinarea inculpatului, cu intentia de a-l împiedica sa ajunga la acesta.
    Prin urmare, partea vatamata a încercat sa-l imobilizeze pe inculpat, prinzându-l de haine, dupa care, inculpatul, prin smucire, a reusit sa se elibereze, dar partea vatamata l-a prins din nou, tragându-l înapoi; vazând aceasta, inculpatul s-a enervat si, cu bâta ce o avea asupra sa, i-a aplicat mai multe lovituri partii vatamate, în zona capului si corpului; în urma loviturilor primite, partea vatamata a cazut, iar inculpatul a încetat agresiunea si ca urmare a interventiei fratelui sau, sosit în graba la locul incidentului.
    Din raportul medico-legal întocmit în cauza rezulta ca partea vatamata a avut nevoie de 28 - 30 zile de îngrijiri medicale, a suferit o extirpare a splinei si viata i-a fost pusa în primejdie.
    Fata de modalitatea de comitere a faptei, instanta de fond a retinut incidenta dispozitiilor art. 73 lit. b) C. pen., considerând ca inculpatul a savârsit fapta sub influenta unei puternice tulburari determinate de o provocare din partea persoanei vatamate.
    La stabilirea cuantumului pedepsei, instanta de fond a avut în vedere criteriile prevazute de art. 72 C. pen.
    Împotriva acestei sentinte, a declarat apel Parchetul de pe lânga Tribunalul Arad, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul gresitei retineri a dispozitiilor art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., iar pedeapsa nu corespunde scopurilor definite de art. 52 C. pen.
    Prin Decizia penala nr. 51/A din 30 aprilie 2009, Curtea de Apel Timisoara a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lânga Tribunalul Arad împotriva Sentintei penale nr. 351 din 05 noiembrie 2008, pronuntata de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 810/108/2008, pe care a mentinut-o.
    Pentru a decide astfel, instanta de prim control judiciar a retinut ca în mod corect a apreciat instanta de fond ca în cauza sunt incidente dispozitiile art. 73 lit. b) C. pen., probele administrate în cauza, mai ales declaratiile martorilor P.P. si P.I., dovedind ca inculpatul a comis fapta sub influenta unei puternice tulburari determinata de comportamentul violent al victimei.
    Apreciaza ca si pedeapsa aplicata inculpatului a fost corect individualizata în raport de dispozitiile art. 72 C. pen., iar cu privire la modalitatea de executare a pedepsei se apreciaza ca este corecta si în masura sa contribuie la educarea acestuia.
    Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Timisoara, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub aspectul gresitei retineri a dispozitiilor art. 73 lit. b) C. pen. apreciind ca din probele administrate în cauza nu rezulta violenta, atingerea grava a demnitatii persoanei sau alta actiune ilicita grava care sa justifice o reactie atât de violenta din partea inculpatului.
    Se apreciaza ca nici circumstanta atenuanta prevazuta de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. nu se justifica întrucât inculpatul a mai fost implicat într-un incident violent în data de 27 octombrie 2007, iar din relatarile consilierului de probatiune rezulta ca inculpatul este o persoana recalcitranta, cu manifestari agresive, care pe fondul consumului de alcool a distrus obiecte din propria locuinta, scandalurile provocate în familie fiind trecute sub tacere de membrii familiei, care nu au depus plângere la politie.
    Este criticata sentinta instantei de fond si pentru netemeinicie, apreciind ca pedeapsa aplicata inculpatului este prea blânda fata de atitudinea agresiva manifestata de acesta.
    Se sustine ca se impunea a fi aplicata si pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, obligatorie potrivit art. 175 alin. (1) C. pen., precum si art. 65 alin. (2) C. pen.
    În recursul Parchetului sunt invocate motivele de casare prevazute de art. 3859 pct. 14 si 17 C. proc. pen.
    Critica adusa nu este fondata.
    Analizând legalitatea si temeinicia deciziei recurate, sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciaza ca recursul declarat de Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Timisoara nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmeaza.
    Înalta Curte apreciaza ca situatia de fapt a fost corect stabilita în baza materialului probator administrat în cauza, atât în faza de urmarire penala cât si în faza de cercetare judecatoreasca, încadrarea juridica data faptei este justa, în mod corect retinându-se ca în cauza sunt întrunite elementele tragerii la raspundere penala a inculpatului sub aspectul savârsirii infractiunii de tentativa de omor prevazuta de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.
    Referitor la pedeapsa aplicata, Înalta Curte apreciaza ca a fost corect individualizata atât sub aspectul cuantumului cât si sub aspectul modalitatii de executare.
    În procesul de individualizare judiciara a pedepsei, instanta de fond a avut în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciara reglementate de dispozitiile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, modalitatea si împrejurarile comiterii faptei, respectiv inculpatul fiind în stare de ebrietate, ca si partea vatamata de altfel, având în vedere ca partea vatamata l-a tras de haine, a avut perceptia ca partea vatamata încearca sa-l agreseze, motiv pentru care a adoptat o atitudine de aparare lovind-o pe partea vatamata cu o bâta pe care o avea asupra sa.
    Fata de modalitatea de desfasurare a incidentului, în mod corect a apreciat instanta de fond ca în cauza sunt incidente dispozitiile art. 73 lit. b) C. pen., fapta fiind comisa sub imperiul unei puternice tulburari determinata de atitudinea partii vatamate care, pe fondul consumului de alcool, a fost de natura sa sporeasca irascibilitatea inculpatului.
    Si retinerea dispozitiilor art. 74 lit. a) C. pen. este justificata, atitudinea inculpatului înainte de comiterea faptei, constând în lipsa antecedentelor penale si atitudinea manifestata pe parcursul procesului penal constând în recunoasterea faptei, instantele având în vedere si încercarea acestuia de a-si diminua contributia la comiterea faptei, fac posibila retinerea circumstantei atenuante prevazuta de art. 74 lit. a) C. pen.
    Si modalitatea de executare a pedepsei a fost corect individualizata, vârsta tânara, lipsa antecedentelor penale, atitudinea adoptata în raport cu fapta retinuta în sarcina sa conducând la concluzia ca scopul educativ si coercitiv al pedepsei poate fi atins fara privare de libertate si chiar fara executarea acesteia.
    Aplicarea acestei modalitati de executare îl va determina pe inculpat sa adopte o alta atitudine în relatiile de convietuire sociala, în sensul evitarii savârsirii unei alte infractiuni, în caz contrar existând posibilitatea de a executa în întregime si aceasta pedeapsa alaturi de pedeapsa aplicata pentru noua infractiune.
    Fata de considerentele aratate, Înalta Curte urmeaza ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., sa respinga ca nefondat recursul Parchetului.
  
 Extras din Decizia nr. 3662/2009 a Sectiei Penale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sursa scj.ro.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Principiul simetriei formelor actelor juridice. Modificarea unei clauze esenţiale a contractului autentic de vânzare-cumpărare, printr-un act adițional, act neîncheiat în forma autentică, duce la incidenţa, în privinţa actului adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice.

Stabilirea liniei de hotar se face pe baza folosinţei faptice a proprietăţilor învecinate , dupa caz stabilita prin voinţa comună a proprietarilor.

Refacerea raportului de expertiza de către acelasi expert dupa anularea raportului de expertiza pentru vicii de procedura referitoare la convocarea părţilor ,face admisbila cererea de recuzare, deoarece expertul indicase deja opinia sa în raportul anulat, art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865.