Contestaţie la executare, stabilirea unui termen de incercare nelegal , admiterea contestatiei nu afecteaza autoritatea lucrului judecat, art.82 C.pen, art. 461 C. proc. pen.

       

Înalta Curte apreciază că cererea contestatoarei se încadrează în dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., având în vedere faptul că în cauză există o împiedicare la executare care se datorează aplicării greşite a legii de către instanţă prin decizia nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care a menţionat în mod greşit ca termen de încercare o perioadă de 3 ani şi nu de 2 ani şi 6 luni astfel cum este reglementat de lege.  

     A admite varianta adoptată de Curte, în sensul imposibilităţii fixării unui alt termen, care să se circumscrie dispoziţiilor art. 82 C. pen., ar echivala pe de o parte cu acceptarea ca o hotărâre chiar şi parţial nelegală cum este cea din prezenta speţă, intrată în puterea lucrului judecat să îşi producă efectele cu încălcarea drepturilor procesuale ale condamnatei şi în contra acestor drepturi, iar pe de altă parte ar echivala astfel cum corect a arătat şi contestatoarea cu încălcarea dreptului la un proces echitabil astfel cum este reglementat în art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanţă să se pronunţe asupra drepturilor sale atunci când acestea i-au fost încălcate sau nu i-au fost acordate sau recunoscute. Datorită naturii juridice a acestei instituţii de drept procesual penal, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării şi totodată exclude posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat, astfel cum este şi situaţia contestatoarei din prezenta speţă.  

     Asupra recursului de faţă:  

     În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:  

     Prin sentinţa penală nr. 256 din data de 23 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus:  

     S-a respins ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de petent, contestator P.C.M. împotriva deciziei penale nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosarul nr. 22638/2/2005.  

     A fost obligată petenta la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.  

     Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:  

     Prin cererea înregistrată la 27 martie 2013 petenta P.C.M. a formulat contestaţie la executare contra dispoziţiilor penale din decizia penală nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 22638/2/2005.  

     Motivându-şi contestaţia, petenta a arătat că prin sentinţa penală nr. 192 din 9 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost achitată în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.  

     Prin decizia nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petenta a fost condamnată la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, fixându-se un termen de încercare de 3 ani.  

     A considerat petenta că termenul de încercare a încalcat prevederile art. 82 C. pen.  

     Examinând cererea de învestire a instanţei, Curtea a constatat că, termenul de încercare a fost greşit stabilit, însă cererea nu s-a încadrat în niciunul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 461 C. proc. pen., iar indicarea de către petentă a cazului de contestaţie la executare prevăzut de lit. c) a art. 461 C. proc. pen., a avut în vedere o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, ori o împiedicare la executare, care nu s-a regăsit în speţă.  

     Aşa fiind, Curtea, în temeiul art. 461 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de petentă.  

     Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.  

     Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea P.C.M. care deşi nu a fost prezentă şi-a motivat în scris recursul formulat invocând următoarele critici de nelegalitate.  

     În susţinerea motivelor de recurs contestatoarea a arătat că prin sentinţa penală atacată pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, instanţa deşi a constatat că termenul de încercare de 3 ani este greşit stabilit având în vedere faptul că termenul prevăzut de art. 82 C. pen. este de 2 ani plus durata pedepsei aplicată, a apreciat că cererea nu se încadrează în cazurile expres prevăzute de art. 461 C. proc. pen., motiv pentru care a considerat-o inadmisibilă.  

     Recurenta contestatoare a apreciat că cererea formulată, pe care a calificat-o ca fiind contestaţie la executare, este admisibilă având în vedere faptul că în cauză există o împiedicare la executare care se datorează interpretării greşite a legii de către instanţă prin decizia nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care a menţionat în mod greşit ca termen de încercare o perioadă de 3 ani şi nu de 2 ani iar prin respingerea cererii ca inadmisibilă i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil (dreptul de acces la o instanţă) conform art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanţă să se pronunţe asupra drepturilor sale.  

     Înalta Curte analizând recursul formulat de contestatoarea P.C.M., apreciază că recursul formulat este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse:  

     Prin decizia penală nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a casat în totalitate hotărârea atacată şi, rejudecând, a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. în formă continuată, în aceeaşi infracţiune, dar în forma simplă, respectiv din infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 289 alin. (1) C. pen. pentru care contestatoarea a fost condamnată la o pedeapsă de 6 luni închisoare.  

     S-a făcut aplicarea art. 81 C. pen. şi s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, fixându-se termen de încercare de 3 ani şi s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.  

     S-a dispus rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată, cu privire la latura civilă, în ceea ce priveşte anularea înscrisurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.  

     Prin cererea formulată în prezenta cauză, s-a contestat termenul de încercare de 3 ani al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare invocându-se dispoziţiile art. 82 C. pen. care prevede că „durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat şi se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de 2 ani”, sens în care a considerat că în mod greşit s-a aplicat un termen de încercare de 3 ani având în vedere că acest termen nu e prevăzut de lege.  

     Înalta Curte analizând contestaţia formulată apreciază că în mod greşit, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea contestatoarei, precizând că cererea acesteia nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 461 C. proc. pen., deşi a apreciat că în cauză hotărârea pronunţată prin fixarea unui termen de încercare nelegal este greşită.  

     Înalta Curte apreciază că cererea contestatoarei se încadrează în dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., având în vedere faptul că în cauză există o împiedicare la executare care se datorează aplicării greşite a legii de către instanţă prin decizia nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care a menţionat în mod greşit ca termen de încercare o perioadă de 3 ani şi nu de 2 ani şi 6 luni astfel cum este reglementat de lege.  

     A admite varianta adoptată de Curte, în sensul imposibilităţii fixării unui alt termen, care să se circumscrie dispoziţiilor art. 82 C. pen., ar echivala pe de o parte cu acceptarea ca o hotărâre chiar şi parţial nelegală cum este cea din prezenta speţă, intrată în puterea lucrului judecat să îşi producă efectele cu încălcarea drepturilor procesuale ale condamnatei şi în contra acestor drepturi, iar pe de altă parte ar echivala astfel cum corect a arătat şi contestatoarea cu încălcarea dreptului la un proces echitabil astfel cum este reglementat în art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanţă să se pronunţe asupra drepturilor sale atunci când acestea i-au fost încălcate sau nu i-au fost acordate sau recunoscute.  

     Înalta Curte, apreciază că instanţa de fond a minimizat şi extrapolat sensul şi natura juridică a instituţiei reglementată de legiuitor sub denumirea de contestaţie la executare şi a înlăturat rolul său de mijloc procesual de a asigura punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive de condamnare în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale.  

     Pentru că practic, datorită naturii juridice a acestei instituţii de drept procesual penal, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării şi totodată exclude posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat, astfel cum este şi situaţia contestatoarei din prezenta speţă.  

     Faţă de toate aceste considerente Înalta Curte apreciază că recursul formulat este fondat sens în care urmează a admite recursul declarat de contestatoarea P.C.M. împotriva sentinţei penale nr. 256 din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.  

     Va casa sentința penală atacată.  

     Va reține cauza spre rejudecare și, în fond, va admite contestația la executare formulată de contestatoarea P.C.M. împotriva deciziei penale nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul nr. 22638/2/2005.  

     Va desființa decizia penală contestată numai sub aspectul cuantumului termenului de încercare și va stabili un nou termen de încercare pe o durată de 2 ani și 6 luni.  

     Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei contestate.  

   

 Extras din Decizia  nr. 3377/2013 a Secţiei Penale a ÎCCJ , sursa: scj.ro