jurisprudenta

  Faptul ca administratorul societatii nu a desfasurat activitate la sediul înmatriculat la Registrul Comertului constituie contraventie, potrivit art. 9 lit. b) din O.G. nr. 15/1996. Intrucât infractiunea de evaziune fiscala este o infractiune de pericol, rezulta ca A.N.A.F.- D.G.F.P. - Activitatea de Inspecţie Fiscală,   nu are calitatea de parte vatamata în procesul penal, în sensul definitiei legale stabilita prin textul dispozitiilor art. 24 alin. (1) C. proc. pen. Cu titlu de premisa, Înalta Curte are în vedere ca infractiunea de evaziune fiscala prevazuta de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, pentru care s-a pus în miscare actiunea penala fata de inculpatul intimat sus-indicat, presupune sub aspectul laturii obiective o actiune de declarare fictiva, inexacta a sediului social al unei societati, cu scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligatiilor fiscale.     Ori, în speta, din probatoriul administrat rezulta ca sediul social al SC E.D. A si C SRL a fost decl

Omorul nu poate fi considerat însa ca a fost savârsit prin cruzimi, în sensul prevederilor art. 176 lit. a C. pen., decât daca actele de ucidere au constat în schingiuri de natura a produce victimei suferinte mari, având ca rezultat moartea în chinuri.     În speta, însa, s-a retinut în mod corect ca, pe fondul unor relatii tensionate preexistente între inculpat si victima, ambii aflati în stare de ebrietate, s-a ivit un conflict în timpul caruia inculpatul, iritat ca la lovitura sa cu pumnul victima a ripostat, a început sa o loveasca cu pumnii si cu picioarele.     Dezlantuirea în acest mod a agresivitatii inculpatului, chiar daca a fost urmata si de lovirea intensa a victimei cu o bucata de lemn, nu poate fi considerata ca o manifestare de cruzime, mai ales ca, în faza initiala, actele de violenta au avut vadita amprenta a intentiei de a-i aplica o corectie, ce a fost depasita numai ulterior, pe masura autoincitarii sale în conditiile unei stari produse de consumul de alcool,

Convenţia penală privind corupţia adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, nu are efectele juridice ale unui act normativ comunitar întrucât Consiliul Europei nu este o instituţie a Comunităţilor Europene sau a Uniunii Europene. Prin urmare, obiectul chestiunii prejudiciale cu care a fost sesizată instanţa nu constituie o normă comunitară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Convenţia penală privind corupţia adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, ratificată de România prin Legea nr. 27/2002, este un act normativ internaţional emis de Consiliului Europei în aplicarea Programului de acţiune împotriva corupţiei adoptat de Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei în luna noiembrie 1996 şi ca urmare a recomandărilor celei de a 19-a Conferinţe a miniştrilor europeni ai justiţiei (La Valetta, 1994), semnatare fiind statele membre ale Consiliului Europei. Acest act normativ nu constituie

Dispoziţiile art. 56 alin. (3) din acelaşi act normativ dau posibilitatea legală operatorului de distribuţie să deconecteze pe consumator de la reţeaua electrică în cazul consumului fraudulos, acelaşi operator având dreptul şi obligaţia de conectare a consumatorului la reţeaua electrică . Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat reluarea furnizării energiei electrice la punctul de consum, dar furnizarea energiei electrice la punctul de consum este atributul exclusiv al SC C.D. SA în raport de dispoziţiile Legii nr. 13/2007. Dispoziţiile art. 56 alin. (3) din acelaşi act normativ dau posibilitatea legală operatorului de distribuţie să deconecteze pe consumator de la reţeaua electrică în cazul consumului fraudulos, acelaşi operator având dreptul şi obligaţia de conectare a consumatorului la reţeaua electrică. În temeiul art. 56 alin. (3) din Legea nr. 13/2007, SC C.D. SA a încheiat nota de constatare nr. 702 din 13 februarie 2009 vizând consumul fraudulos

Declaratiile din faza de urmarire penala,  nu îndeplinesc cerintele prevazute de art 6 paragraf 1 si paragraf 3 litera d din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (principiul nemijlocirii si al egalitatii armelor cu ocazia administrarii de probe); folosirea acestor probe ,administrate în faza de urmarire penala nu este posibila, în conditiile în care inculpatul nu a avut oportunitatea adecvata de a contesta sau de a interoga un martor ce da declaratii împotriva sa, fie la momentul audierii, fie într-o faza ulterioara a procesului.    Partea vatamata a fost plecata în strainatate la munca, iar la întoarcerea în tara, în anul 2007, a purtat mai multe discutii cu inculpatul în legatura cu reluarea relatiilor; în seara de 1 februarie 2007, acestia s-au întâlnit si au mers mai întâi în casa numitului Z O unde partile au discutat într-o atmosfera cordiala; de acolo, partile au plecat cu un taxi la domiciliul parintilor inculpatului. Acestia au stat de vorba în familie , pâna în juru

  Temeinicia unei cereri de amânare rezida din dorinta de angajare a unui avocat care sa apere interesele partii.   C. proc. civ. nu vorbeste de neacordarea unui astfel de termen datorita perioadei îndelungate scurse de la înregistrarea recursului, primirea citatiei si primul termen de judecata fixat. Motivarea instantei de apel de respingere a cererii pentru astfel de motive nu poate fi retinuta.        Se constata ca cererea de amânare pentru lipsa de aparare si comunicarea actelor de procedura s-a solutionat de catre completul de recurs în conditiile în care calificarea legala a cererii pentru exercitarea caii de atac era de apel, iar dupa transpunerea cauzei la completul de apel, aceasta nu s-a mai pronuntat asupra cererii de amânare ca si completul legal constituit, fiind evident vatamat dreptul la aparare al pârâtei, în conditiile în care aceasta a dobândit calitatea de apelant, urmare recalificarii caii de atac la primul termen de judecata si nu a fost citata cu ac

Examinând hotarârea instantei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozitiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte retine ca recursul este nefondat.     C. proc. civ. instituie prin art. 111 teza a doua, principiul subsidiaritatii actiunii în constatare fata de cererea de realizare a dreptului, prevazând ca „cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului”.     Prin urmare, între alte conditii instituite prin art. 111 C. proc. civ., o actiune în constatare este admisibila numai daca partea nu „poate cere” realizarea dreptului sau.     De altfel principala problema care se ridica cu privire la admisibilitatea actiunii în constatare, este daca se poate sau nu introduce o actiune în realizare în concret.     Ca atare instanta în baza rolului activ prevazut de art. 129 C. proc. civ., are obligatia verificarii si analizarii conditiilor privind admisibilitatea unei actiuni în constatare.     Mai mult din interpretarea logica

Nu exista grup infracţional organizat în înţelesul dat acestei noţiuni de dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, deoarece acuzarea inculpaţilor pentru comiterea infracţiunii prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003 se sprijină exclusiv pe interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi între ei sau cu alte persoane. Acestea nu relevă, însă, existenţa unei structuri organizate, care acţionează coordonat, după reguli bine stabilite, constituită de inculpaţi sau la care aceştia să fi aderat ori pe care să o fi sprijinit, în cadrul căreia fiecare inculpat să aibă un rol prestabilit. Din ansamblul probelor administrate în cauză nu rezultă cu certitudine existenţa unui grup infracţional organizat în înţelesul dat acestei noţiuni de dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, de „grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grav

Înlăturarea ca valoare probatorie a probelor administrate în faza de urmărire penală - în speţă a declaraţiilor unor martori - pe considerentul că în faza de cercetare judecătorească aceştia nu şi le-au mai menţinut este cu totul neîntemeiată.În realizarea dezideratului prevăzut de dispoziţiile art. 62 C. proc. pen. - aflarea adevărului - prin lămurirea cauzei sub toate aspectele, instanţa este obligată să analizeze şi raţiunile pentru care unii martori - la peste 4 ani de la incidentul ce a format obiectul dosarului - nu îşi mai menţin declaraţiile date la puţin timp de la comiterea agresiunii şi să verifice în ce măsură argumentele oferite de aceştia sunt sau nu credibile . Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Analiza dispoziţiei legale mai sus menţionat

Legea nr. 213/1998 impune doua conditii pentru admisibilitatea actiunii în revendicare: preluarea bunului fara un titlu valabil si inexistenta unei legi speciale de raportare, iar în cauza nu s-a facut dovada îndeplinirii acestor cerinte. În mod legal a retinut instanta de fond ca titlul pârâtului Judetul Brasov, este valabil dobândit, întrucât nu s-a invocat nici pe cale principala si nici pe cale de exceptie nelegalitatea actelor administrative emise în aplicarea Legii nr. 213/1998 , nefiind îndeplinite nici cerintele impuse de art. 34 si urm. din Decretul-Lege nr. 115/1938 pentru rectificarea cartii funciare. Recursul nu este fondat.     Se constata ca prin actiunea formulata, reclamanta a urmarit sa redobândeasca în patrimoniu dreptul de proprietate asupra unui imobil preluat de Statul Român în perioada de referinta a legilor speciale de reparatie, invocând ca preluarea s-a facut în baza unui titlu nevalabil, respectiv a Decretului nr. 302/1943 care a fost emis si aplic

În justificarea cererii, pârâtul susţine că la data de 9 ianuarie 2008 a recepţionat declaraţiile autentificate de B.N.P. M.L., prin care reclamantul şi celelalte persoane îndreptăţite la despăgubiri pentru terenurile expropriate, potrivit menţiunilor hotărârilor din 6 septembrie 2007 ale Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 au înţeles să-şi partajeze voluntar drepturile de creanţă stabilite şi, respectiv, să accepte cuantumul acestor despăgubiri.     În atare condiţii, întrucât aceste declaraţii echivalează cu o renunţare la judecată, pârâtul susţine că reclamantul, în raport de prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, nu mai justifica interes să acţioneze în justiţie.        ------------------------------------------------------------------------------- În speţă, se constată că pârâtul nu a formulat critica privitoare la neîndeplinirea condiţiei relativă la lipsa de interes a reclamantului în promovarea cererii de chemare în judecată, critică care presupune analizarea

Constatarea încalcarii unei dispozitii legale referitoare la conducerea autovehiculelor pe drumurile publice nu este suficienta pentru a retine culpa în producerea accidentului rutier si, implicit, culpa cu privire la moartea victimei, fiind necesar sa se analizeze în ce masura încalcarea respectivei dispozitii legale a influentat producerea evenimentului rutier ce a avut drept consecinta decesul victimei, altfel spus, raportul de cauzalitate dintre încalcarea dispozitiei legale si moartea victimei. Este adevarat ca potrivit art. 178 alin. (2) C. pen., este incriminata infractiunea de ucidere din culpa ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii, iar în cauza de fata s-a dovedit ca inculpatul a încalcat o asemenea dispozitie legala, conducând autoturismul desi dreptul sau de a conduce era suspendat.     Constatarea încalcarii unei dispozitii legale referitoare la conducerea autovehiculelor pe drumuril

Restabilirea unor drepturi pretins încalcate nu se face prin acte de însusire a bunului, ci numai pe caile prevazute de lege.Plata pretinsei datorii – este lipsita de relevanta în ceea ce priveste existenta laturii subiective a infractiunii de furt calificat si nu înlatura intentia de însusire. Practica judiciara constanta a instantei supreme atesta ca activitatea inculpatului recurent se circumscrie laturii subiective a infractiunii de furt “împrejurarea ca inculpatii se credeau îndreptatiti la luarea unor bunuri din posesia partii vatamate, deoarece aveau de încasat o suma de bani de la aceasta, conditionând restituirea bunurilor de o împrejurare incerta – plata pretinsei datorii – este lipsita de relevanta în ceea ce priveste existenta laturii subiective a infractiunii de furt calificat si nu înlatura intentia de însusire". În acelasi sens, tot instanta suprema a decis ca “invocarea de catre inculpat a unui drept asupra bunului sustras este irelevanta, valorificarea prete

Asa cum corect a retinut Curtea de apel, prin cererea de chemare în judecata, reclamantul a revendicat doua suprafete de teren, despre care a sustinut ca au fost trecute abuziv în proprietatea statului, fiind rechizitionate de armata sovietica si, ulterior, de autoritatile comuniste în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989.     În atare situatie, sunt incidente dispozitiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.     Textul de lege mentionat nu distinge dupa cum actiunea este îndreptata împotriva statului ori împotriva altor persoane fizice sau juridice si nici nu impune, asa cum pretinde recurenta, ca ea sa fie declansata într-o procedura speciala, reglementata de un anumit act normativ.     Cum o atare distinctie nu este facuta de legiuitor, ea nu este permisa nici instantei de judecata, astfel încât în mod legal Curtea de apel a considerat ca actiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar. Text extras din  Decizia nr. 4773/2011 Sec

Din economia dispoziţiilor art. 492 Cod civil, dreptul de superficie este un drept real care implică pentru titular/superficiar două atribute, constituite în drepturi distincte şi anume, dreptul de proprietate asupra construcţiilor, plantaţiilor sau altor lucrări şi dreptul de folosinţă asupra terenului pe care acestea se află. Corelativ dreptului de folosinţă a terenului pe durata existenţei construcţiei, superficiarului îi incumbă obligaţia personală de a plăti o despăgubire proprietarului terenului, dacă nu s-a convenit altfel, întrucât nu se poate îmbogăţi pe nedrept în paguba acestuia. Dreptul la despăgubire se naşte la momentul la care proprietarul terenului a luat cunoştinţă de faptul instituirii în sarcina sa a obligaţiei de a respecta folosinţa terenului pe durata construcţiei, mai înainte ca el să se folosească de beneficiul de a păstra sau cere ridicarea construcţiei, prevăzut de dispoziţiile art. 494 Cod civil. Sub aspectul analizat, al admisibilităţii cererii de pl

  Este necesara o expertiza de specialitate silvica, pentru stabilirea în mod corect a cuantumului prejudiciului cauzat partilor civile, prejudiciu care de altfel influenteaza în mod direct încadrarea juridica a faptei retinute în sarcina inculpatului .Actul de inspectie încheiat la data de 7.06.2007 de reprezentantii J. S a fost încheiat în lipsa inculpatului, acesta contestând chiar prin motivele de apel numarul arborilor taiati în delict si valoarea prejudiciului stabilit în dauna partilor civile P. O. D. si P. T. N..   Printre motivele de apel, inculpatul U. E. a invocat necesitatea administrarii probei cu martori si a efectuarii unei expertize de specialitate, pentru stabilirea prejudiciului cauzat partilor civile. Din actele si lucrarile dosarului de apel nu rezulta ca instanta de apel sa fi pus în discutie oral, public si contradictoriu cererea de administrare de probe formulata de inculpat.     Chiar daca prin motivarea deciziei penale nr. 292 din 7.12.2009 T r i b u

Nu exista fapta ilicita, deoarece jurnalistul a actionat cu buna credinta  prin prisma interesului public general urmarit prin publicarea interviului. Interviul contine judecati de valoare care sunt întemeiate pe o baza factuala suficienta, fara a se putea considera ca afirmatiile referitoare la activitatea defectuoasa a reclamantilor ar fi în totalitate false. Exagerarile de limbaj sunt permise în activitatea jurnalistica, dat fiind ca limbajul jurnalistic presupune o anumita doza de exagerare sau provocare.       Curtea de apel a stabilit, ca situatie de fapt, ca în interviul incriminat s-au adus critici la adresa reclamantilor, critici care s-au facut însa în considerarea calitatii lor de persoane cu functii de conducere importante în cadrul unor persoane fizice ce prezinta un interes general si ca aspectele la care s-a facut referire privesc viata lor profesionala si nu pe cea privata.      S-a mai retinut ca interviul contine judecati de valoare care sunt întemeiate pe

Acţiunile investigatorului sub acoperire nu trebuie sa depaseaca nivelul cercetării pasive a unei activităţi infracţionale, trebuind sa existe indicii că infracţiunea ar fi fost săvârşită fără această intervenţie. In cazul de fata evaluarea atentă a probatoriului relevă că organul de urmărire penală, prin intermediarul coordonat în acţiunile sale de către investigatorul sub acoperire, nu s-a limitat la a cerceta în mod pasiv acţiunea infracţională, ci a exercitat o asemenea influenţă asupra persoane vizate încât să determine la săvârşirea unei fapte penale care fără această intervenţie nu ar fi fost săvârşită, cu scopul făţiş de a constata o infracţiune, respectiv de a obţine probe.Utilizarea unor asemenea procedee nu este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil, stabilit in jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauza Vanyan c. Rusiei, hotărârea din 15 decembrie 2005,cauza Ramanauskas c. Lituaniei, hotărârea din 5 februarie 2008. În cauza Vanyan c. Rusiei,