jurisprudenta

   Functiile de constrângere si de reeducare, precum si scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justa individualizare a sanctiunii, care sa tina seama de persoana careia îi este destinata, pentru a fi ajutata sa se schimbe, în sensul adaptarii la conditiile socio-etice impuse de societate. În speta, fata de modul concret de savârsire a faptelor si de datele ce caracterizeaza favorabil persoana inculpatului - care tin de lipsa antecedentelor penale, recunoasterea faptelor, situatia familiala -, se apreciaza ca aplicarea unei pedepse cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei ar fi suficienta pentru a se realiza reeducarea acestuia si prevenirea comiterii de noi infractiuni.     Astfel fiind, Înalta Curte apreciaza ca pedeapsa rezultanta de 1 an si 5 luni închisoare, în conditiile aplicarii dispozitiilor  art. 81  C. pen., este apta sa raspunda scopului preventiv si de reeducare al pedepsei, consfintit prin dispozitiile  art. 52  C. pen., cât si principiul

Folosirea unei arme de foc, cu atât mai mult cu cât evenimentul faptic s-a derulat în incinta unei benzinarii, poate reprezenta un  mijloc  ce pune în pericol viata mai multor persoane.  Însa, caracterul mijlocului care pune în pericol viata mai multor persoane nu se analizeaza din punct de vedere tehnic-absolut, ci personal-concret.     Ori, în concret, în functie de cele derulate, explicitate mai sus, este cert ca arma a fost folosita de catre inculpat exclusiv cu intentia de a agresa partea vatamata, zona în care s-a tras focul de arma a vizat capul partii vatamate E.A.M., fiind exercitata de aproape.     În ceea ce priveste agravanta premeditarii, practicienii dreptului penal au nevoie de elemente concrete pentru a putea decide daca exista sau nu aceasta circumstanta subiectiva, iar actul preparator trebuie sa fie un element concret, usor de identificat. Este însa de refuzat retinerea premeditarii în contextul în care nu exista acte materiale concrete si efective de pregatire, î

Prin Decizia nr. 17/2011, publicata în M. Of. la 14 decembrie 2011, pronuntata într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca gravitatea unei acuzatii nu este prin sine însasi un motiv pertinent si suficient pentru a justifica privarea de libertate, decât daca se bazeaza pe date concrete, de natura sa demonstreze ca eliberarea persoanei detinute preventiv ar crea un pericol real pentru ordinea publica, iar dupa trecerea unei perioade de timp de la data luarii masurii respective detentia provizorie nu mai poate fi mentinuta exclusiv în considerarea naturii infractiunilor si a impactului lor asupra ordinii publice. Se constata ca nu exista nicio dovada ca în prezent ordinea publica ar fi efectiv amenintata prin lasarea inculpatilor M.A. si M.A.A. în libertate, necunoscuti cu antecedente penale, cu vârste cuprinse între 42 si 63 de ani si familii organizate, sanatatea, vârsta, antecedentele penale, constituind criterii ce trebuie avute în vedere la al

Înalta Curte apreciaza ca   art. 22   al Legii nr. 247/2005 nu reglementeaza aceeasi ipoteza cu cea prevazuta în   art. 12   al Legii nr. 10/2001, astfel încât art. 22 al Legii nr. 247/2005 nu poate înlatura de la aplicare art. 12 al Legii nr. 10/2001, deoarece nu constituie o reglementare speciala a aceleiasi situatii juridice, care sa determine aplicarea sa cu prioritate, în temeiul principiului specialia generalibus derogant - legea speciala se acorda cu prioritate fata de legea generala.      Prin urmare, restituirea în natura partiala a imobilului este conditionata de restituirea despagubirii primite pentru imobil în temeiul Legii   nr. 112/1995, însa nu integral, ci numai partial, proportional cu partea de imobil pentru care se dispune repararea prejudiciului adus prin nationalizare. Analizând recursul formulat, în raport de criticile mentionate, Înalta Curte apreciaza ca acesta este fondat pentru urmatoarele considerente:     În speta dedusa judecatii reclamantii au dob

    Pretul este neserios atunci când este atât de disproportionat încât nu exista pret, este infim si tinde spre zero.  In speta pretul exista, este disproportionat, dar nu atât de mult încât acesta sa nu existe, fiind clar specificat în contractul de vânzare-cumparare.      În speta, instantele de fond, prin probele administrate au avut elementele necesare aprecierii caracterului serios al pretului, raportat la relatiile de afinitate dintre parti, la faptul ca vânzatorul a beneficiat de un drept de uzufruct pe o perioada de 4 ani, având în vedere si afirmatia martorei K.P., audiata în apel, care a aratat ca desi reclamantul a încercat anterior sa înstraineze terenul nu a primit oferte în acest sens. Seriozitatea este o chestiune de fapt lasata la aprecierea instantelor de fond, care sunt suverane în a stabili aceasta, iar motivele de recurs ce tind la modificarea deciziei urmare a unei reaprecieri a probelor, sunt inadmisibile, deoarece instanta de recurs nu examineaza faptele cauz