jurisprudenta

Exista contrarietate între considerentele hotarârii atacate, pe de-o parte instanta de apel precizând ca printre facturile enumerate în cererea de chemare în judecata nu se regaseste nici una dintre cele patru facturi evidentiate în raportul de expertiza iar pe de alta parte enumerând printre facturile pe care se sprijina pretentiile reclamantei si factura din 27 mai 2005, factura ce se regaseste printre cele patru facturi retinute de expert prin raportul de expertiza astfel cum a fost completat.     Analizând recursul formulat împotriva deciziei nr. 49/2012-A/C din 5 iunie 2012 a Curtii de Apel Oradea, sectia a ll-a civila, de contencios administrativ si fiscal, Înalta Curte constata ca acesta este fondat, urmând ca recursul reclamantei SC S. SA Satu Mare, prin lichidatori judiciari E.C. SPPI si P.G. IPURL sa fie admis, hotarârea recurata sa fie casata iar cauza sa fie trimisa spre rejudecare la aceeasi instanta, pentru urmatoarele considerente.     Pentru examinarea motivelo

                 Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calcularea cuantumului despagubirilor, expertii, precum si instanta vor tine seama de pretul cu care se vând, în mod obisnuit, imobilele de acelasi fel în unitatea administrativ teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiza, precum si de daunele aduse proprietarului sau, dupa caz, altor persoane îndreptatite, luând în considerare si dovezile prezentate de acestia. Legea nu cere sa fie avute în vedere terenuri asemanatoare din aceeasi zona ca asezare cu terenul expropriat (parcela, tarla), ci din aceeasi unitate administrativ teritoriala, ca atare sub acest aspect raportarea expertilor la terenuri de acelasi fel din aceeasi unitate administrativ teritoriala, dar dintr-o zona diferita ca asezare, chiar neafectata de expropriere nu reprezinta o încalcare a legii.    Or, norma juridica trebuie interpretata în sensul în care produce efecte juridice iar nu în sensul în care nu poate produce niciun efect j

 Recursul  este nefondat fata de prevederile art. 8  alin. (2)  din Legea cultelor nr. 489/2006, potrivit carora „sunt persoane juridice si partile componente ale cultelor, asa cum sunt mentionate în statutele sau codurile canonice proprii, daca îndeplinesc cerintele prevazute în acestea."     Se retine ca potrivit Canonului 114 - & 1, constituirea unui ansamblu de persoane (definit în Canonul 115 - & 2) ca persoana juridica se face prin însasi dispozitia dreptului, fie printr-o concesiune speciala din partea autoritatii competente, data printr-un decret.     Doar o parohie înfiintata în mod legitim se bucura ipso iure de personalitate juridica (Canonul 515 - & 3), înfiintare ce este de competenta episcopului diecezan, conform Canonului 515 - & 2.     Este relevant, de asemenea, Canonul în conformitate cu care „Nici un ansamblu de persoane sau de lucruri care vrea sa dobândeasca personalitate juridica nu o poate dobândi daca statutele lui nu au fost aproba

Instanta de apel a retinut ca în mod legal prima instanta a considerat în raport de dispozitiile art. 831  pct. 2  C. civ. ca simplele certuri, neîntelegeri, chiar urmate de amenintari nematerializate, nu pot fi considerate cauze care sa conduca la revocarea pentru ingratitudine a donatiei. Injuriile presupun fapte de insulta, de ofensa, jigniri aduse persoanei donatorului, onoarei, demnitatii sau reputatiei acestuia, acestea trebuind sa prezinte o gravitate deosebita..     Criticile formulate de recurenta nu întrunesc cerintele art. 304  pct. 9  C. proc. civ., instantele de fond aplicând corect prevederile art. 831  pct. 2  C. civ. Încalcarea sau aplicarea gresita a legii, la care se refera art. 304  pct. 9  C. proc. civ., are în vedere situatiile în care instanta recurge la textele de lege aplicabile spetei, dar fie le încalca, în litera sau spiritul lor, fie le aplica gresit, interpretarea pe care le-o da fiind prea întinsa sau prea restrânsa ori cu totul eronata. Instantele au

Instanta de apel a interpretat în mod just dispozitiile art. 505  alin. (2)  C. proc. pen. si  art. 998 - 999  C. civ., stabilind ca se impun acordarea de daune morale în cuantum de 200.000 RON pentru perioada arestarii, 11 noiembrie 2003-21 septembrie 2004, si 50.000 RON  rezultate din restrângerea libertatilor în mod nelegal prin masura de a nu parasi tara.     Dreptul la despagubiri în situatia lipsirii nelegale de libertate este garantat, de asemenea, de art. 5  parag. 5  din Conventie, care conditioneaza acordarea de despagubiri doar de existenta unei arestari nelegale, fara a fi necesara o hotarâre judecatoreasca anterioara prin care sa se constate nelegalitatea retinerii sau arestarii.     În cauza, caracterul nelegal al privarii de libertate a reclamantului si a restrângerii libertatii acestuia, se evalueaza prin prisma solutiei finale pronuntate în cauza penala în care s-au luat aceste masuri, solutionata prin hotarârea de casare a hotarârii de condamnare, restituirea cauzei