jurisprudenta

Recurenţii au criticat hotărârea instanţei de fond pentru omisiunea acesteia de a introduce în cauză o parte în calitate de pârâtă, însă potrivit principiului disponibilităţii în procesul civil, numai părţile au posibilitatea să ceară lărgirea cadrului procesual prin introducerea în cauză a altor persoane, potrivit dispoziţiilor art.49 şi următoarele din Codul de procedură civilă. În raport de acest principiu al disponibilităţii nu se poate reţine că tribunalul şi-a încălcat obligaţia de rol activ, această obligaţie manifestându-se potrivit art.129 alin.5 Cod procedură civilă, numai în ceea ce priveşte administrarea probelor în vederea aflării adevărului, nu şi în stabilirea cadrului procesual, drept care aparţine în mod exclusiv părţilor. Prin cererea înregistrată la data de 06.10.2008, aşa cum a fost completată şi precizată, reclamanţii C.I.M. ş.a. au chemat în judecată pe pârâta S.C. O.P. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor băneşti reprezentând aprovi

        Înalta Curte apreciază că cererea contestatoarei se încadrează în dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., având în vedere faptul că în cauză există o împiedicare la executare care se datorează aplicării greşite a legii de către instanţă prin decizia nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care a menţionat în mod greşit ca termen de încercare o perioadă de 3 ani şi nu de 2 ani şi 6 luni astfel cum este reglementat de lege.        A admite varianta adoptată de Curte, în sensul imposibilităţii fixării unui alt termen, care să se circumscrie dispoziţiilor art. 82 C. pen., ar echivala pe de o parte cu acceptarea ca o hotărâre chiar şi parţial nelegală cum este cea din prezenta speţă, intrată în puterea lucrului judecat să îşi producă efectele cu încălcarea drepturilor procesuale ale condamnatei şi în contra acestor drepturi, iar pe de altă parte ar echivala astfel cum corect a arătat şi contestatoarea cu încălcarea dreptului la un

Instanţa a înlăturat concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit ca urmare a testării inculpatului cu aparatul poligraf, pe de o parte din cauza caracterului incert a unei astfel de probe, iar pe de altă parte, evidentei situaţii de stres în care s-a aflat inculpatul în momentul testării sale, 19 februarie 2009, zi în care s-a soluţionat şi recursul declarat de acesta împotriva încheierii de arestare preventivă (încheierea penală nr. 10/I/R din 19 februarie 2009 a Curţii de Apel Oradea), stare care evident este de natură să-i influenţeze starea psihică şi să afecteze rezultatul testării.   Curtea de Apel  aratat in motivare s-a arătat că efectuarea unui nou raport de expertiză biocriminalistică ADN, cerere care a fost respinsă ca inutilă de către instanţa de apel, întrucât, câtă vreme există dubii cu privire la poziţia obiectelor de pe care s-au ridicat probele biologice, aspectul că ADN-ul inculpatului este prezent în interiorul autoturismului condus de victimă

  Prin cererea de apel nu s-a formulat nici o critică referitoare la faptul că actiunea în grănituire nu a fost însotită de o cerere în revendicare. Recursul este o cale de atac subsecventă apelului, în sensul că survine ulterior judecării apelului şi dacă sentinta a fost atacată cu apel partial, aspectele sau capetele de cerere neapelate nu mai pot face obiectul recursului. Aşadar poate formula obiectul recursului numai acele probleme care au fost invocate ca şi critici în apel şi au fost solutionate în apel într-un mod nefavorabil pătii care declară recurs. Prima critică vizează faptul că instanta de fond a nesocotit caracterul declarativ al hotărârii în grănituire care lasă deschisă calea actiunii în revendicare, iar mutarea mejdei care are corelativ diminuarea suprafetei părtii adverse este inadmisibilă fără un capăt de cerere de revendicare corelativă. Pârâta recurentă a arătat că instanta fondului, prin aliniamentu stabilit a diminuat suprafata

Admite sesizarea formulată de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I Penală  în dosarul nr.530/303/2013 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile  pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând aplicarea legii penale mai  favorabile în cazul prescripţiei răspunderii penale, respectiv, dacă prescripţia  răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei.  În aplicarea art.5 din Codul penal, stabileşte că prescripţia răspunderii penale  reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei.   Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I,  potrivit art.477 alin.3 din Codul de procedură penală.   Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2014.  Min uta deciziei nr.2 Dosar nr. 2/1/2014/HP/P,  ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE  Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,  sursa: www.scj.ro.

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori  şi de Familie prin încheierea din data de 7 februarie 2014, în dosarul nr. 289/120/2014, în vederea  pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând  mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza  unui concurs de infracţiuni şi stabileşte :  „În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de  intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracţiuni, într-o primă  etapă se verifică incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.  În a doua etapă, se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi  depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 Cod penal.   În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depăşeşte maximu

In spetă, executantul a fost sanctionat cu sanctiunea contraventională principală a amenzii, si i s-a mai aplicat măsura complementară prevăzută de lege, a intrării in legalitate, fără ca acesta să se conformeze in termenul stabilit, dar nici pană in prezent. Pentru desfiintarea lucrărilor executate fără autorizatie de construire sau cu nerespectareaautorizatiei de construire, executantul (constructorul) nu este necesar să fie si proprietarul imobilului, deoarece el a săvarsit contraventia retinută in sarcina sa in calitate de executant (constructor), calitate in care a fost sanctionat si nu a atacat procesul-verbal de constatare si sanctionare contraventională. Contravenientul nu a fost sanctionat in calitate de proprietar al imobilului, pentru a fi necesară introducerea in cauză a proprietarilor actuali. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea retine următoarele: Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare contraventională nr. 2076 din 7.05.2009, in

  Modificarea constand  prin înlocuirea obiectului acţiunii, din solicitarea de plată a creanţei principale, într-o cerere de acordare de dobânzi, raportată la creanţa principală stabilită într-un litigiu distinct, început anterior, ce s-a desfăşurat paralel cu acest litigiu, timp în care cauza pendinte a fost suspendată  este o schimbare a petitului acţiunii, respectiv a raportului juridic obligaţional dedus judecăţii şi a temeiului juridic aplicabil. Efectul pe care opunerea exprimată de oricare dintre pârâţi, cu consecinţa admiterii excepţiei de tardivitate a modificării de acţiune, îl are asupra acţiunii, profită tuturor celor aflaţi în litisconsorţiu procesual, întrucât nu este posibilă divizarea raportului juridic dedus judecăţii în sensul că modificarea acţiunii ar fi opozabilă numai acelor pârâţi care nu s-au opus, iar cei care şi-au exprimat opoziţia ar trebui să participe la soluţionarea raportului juridic litigios iniţial.   Stabilirea momentului până la care putea fi form

Calitatea procesuală activă a reclamantului este justificată de afirmarea dreptului de a utiliza  drumul de acces spre locuinta sa. Interesul de a  promova prezenta acțiune, care are ca obiect obligarea pârâților să desființeze gardul în lungime de 9,40 ml construit pe str. C. care blochează  drumul de acces spre locuință, este personal, legitim şi actual atâta vreme cât pârâții au blocat şi  ocupat, prin construirea unui gard, o porțiune dinaceastă stradă, împiedicându-i reclamantului accesul spre locuința lui. În cauză, nu au fost încălcate dispozițiile referitoare la prescripția de 3 ani reglementată de  art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, întrucât  prezenta actiune nu este una patrimonială, izvorâtă  dintr-un drept de creanță, ci una având ca obiect obligație de a face, care are ca finalitate asigurarea  folosinței neîngrădite a drumului public, dreptul de a folosi drumul public având un caracter continuu, fiind, prin urmare, imprescriptibil, fiind recunoscut tuturor

  Exercitarea dreptului de servitute asupra proprietătilor afectate de sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existentei acestuia.In conditiile în care legea specială în materie, ca de altfel şi legea generală, prevăd în mod expres că o astfel de servitute este una legală, este de domeniul evidentei că o astfel de servitute legală va aduce, implicit, limitări dreptului de proprietate asupra terenului afectat de o astfel de servitute legală. Singura posibilitate conferită proprietarilor unor  astfel de terenuri afectate de servicii comunitare de utilităti publice, este cea prevăzutăde art. 4 alin. 2 din Legea nr. 51/2006,  ipoteză cu care instanta nu a fost învestită în prezenta cauză. Pe cale de consecintă, Curtea constată că reclamantul nu este îndreptătit, nici în temeiul Legii  nr. 241/2006, la a pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosintă a terenului afectat de această conductă de apă, după cum nu este îndreptătit la desp