jurisprudenta

Împrejurarea că reclamanta după rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorț a plecat într-o altă țară şi doreşte să-l ia şi pe copilul căruia i s-a  stabilit locuința la mamă, nu are nicio influență asupra exercitării autorității părinteşti de către ambii părinți. Aşa cum corect a reținut instanța de apel, stabilindu-se locuința copilului la mamă, nu s-a limitat din punct de vedere spațial locul în care domiciliază mama împreună cu copilul. În condițiile în care pârâtul refuză să-şi dea acordul pentru plecarea copilului în străinătate, copilul are locuința stabilită la mamă, iar mama are domiciliul în străinătate, potrivit adeverinței de domiciliu depusă la dosar (f. 33 dosar fond), reclamanta are la dispoziție procedura specială reglementată de art. 18 alin. 2 teza finală din Legea nr. 272/2004, coroborat cu art. 17 alin. 2 din Legea nr. 248/2005. Modificarea măsurilor cu privire la drepturile şi  îndatoririle părinșilor divorțați față de copiii minori se face, potrivit

S intagma folosită de legiuitor - "de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei" - impune cu necesitate legătura strânsă dintre chestiunea de drept ce face obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul acţiunii civile, deoarece numai analizând pretenţia concretă dedusă judecăţii instanţele realizează o judecată pe fond a cauzei. Pe cale de consecinţă, admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile, indiferent dacă priveşte o normă de drept material sau o normă de drept procedural, este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanţa supremă să producă consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei.  Stabilirea  instanţei competente teritorial să judece o cerere de încuviinţare a executării silite imobiliare,  nu reprezintă o chestiune de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. Sintagma folosită de legiuitor - "de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei" -

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Suceava – Secţia civilă în  dosarul nr.1067/334/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.  Stabileşte că modificarea adusă prin Legea nr.212/2008 dispoziţiilor  art.36 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate  asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit  prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997,  reglementează un caz de constituire a dreptului de proprietate. În acest  caz, cererile de constituire sunt supuse termenului de 60 de zile prevăzut  de art. II din Legea nr. 193/2007 privind modificarea şi completarea  Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra  terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor  Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, termen care  se calculează de la data intrării în vigoare a Legii nr.212/2008, respectiv  02.11.2008. Obligatorie, potrivit dispoziţii

Din analiza hotărârilor judecătoreşti menţionate mai sus, se constată că sentinţa nr. 87 din 28 ianuarie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a analizat fondul litigului dedus judecăţii, prin aceea că a procedat la examinarea raportului juridic dedus judecăţii şi prin raportare la probele administrate în cauză, a respins acţiunea.     Această sentinţă este definitivă ca efect a menţinerii ei după admiterea recursului împotriva deciziei din apel şi modificarea acestei din urmă decizii prin respingerea apelului.        Decizia nr. 4828 din 18 noiembrie 2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a admis recursul pentru motive de nelegalitate a hotărârii judecătoreşti pronunţate în apel şi a analizat greşita aplicare a legii incidente în cauză, în raport de situaţia de fapt reţinută deja. Ca urmare, se constată că hotărârea atacată cu revizuire, sentinţa civilă nr. 87/2002 a Tribunalului Bucureşti, se încadrează în categoria hotăr

      Coroborând dispoziţiile legale din Legea nr. 105/1992 art. 73 - 80 şi 160, Curtea a reţinut că actul juridic încheiat în Franţa, intrat de altfel, în circuitul civil şi nedesfiinţat până în prezent, valabil încheiat pe teritoriul acestei ţări străine, îşi produce efecte şi pe teritoriul României, interdicţia legală menţionată, de a încheia pacte asupra unei succesiuni viitoare, vizând prohibiţia încheierii lor pe teritoriul ţării noastre.     De altfel, potrivit înscrisului doveditor al acestui act juridic, rezultă că, la momentul încheierii actului, cele două părţi contractante erau cetăţeni israelieni, rezidenţi în Franţa, astfel încât cu atât mai mult, nu li se poate opune prohibiţia instituită de legea română, într-un moment când nu mai aveau, potrivit probelor administrate, cetăţenie română.   Curtea a constatat că, în speţă, tribunalul şi-a fundamentat soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale active, în principal pe faptul nulităţii absolute a actului de dona

      Art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, in prezent art.372 C.pen. încriminează simpla deţinere a unui astfel de obiect, dacă este îndeplinită şi condiţia pericolului şi nu condiţionează existenţa infracţiunii de folosirea acelui obiect, în acest din urmă caz existând un concurs de infracţiuni, ca în speţa de faţă.      Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud nr. 338/P din 01 iunie 2007 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului C.M. pentru infracţiunile de lovire şi port ilegal de arme albe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. şi art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, reţinându-se în actul de sesizare că în seara zilei de 11 martie 2007, în jurul orelor 22.00, aflându-se în drum, în faţa locuinţei sale din comuna Păuneşti, judeţul Vrancea, a purtat fără drept o furcă, cu care a lovit-o pe partea vătămată B.I. de două ori în zona capului, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile

In actiunea ce are ca obiect constarea că reclamanta are un drept locativ propriu asupra unei camere din apartamentul respectiv  obligaarea pârâţiilor  la încheierea unui nou contract de închiriere pentru această cameră,  are calitatea procesual pasiva deoarece unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi domeniului privat, precum şi din raporturile cu celelalte persoane fizice şi juridice, iar în justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.  In consecinta nu au calitate procesual pasiva  Consiliul Local Oneşti, Primăria municipiului Oneşti, Primarul municipiului Oneşti.        S ub nr. 5695 din 19 octombrie 2006 a fost înregistrat apelul declarat la 16 octombrie 2006 de d-na O.B. împotr

    Potrivit art. 29 pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs judecă recursurile împotriva hotărârii penale pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel şi de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi împotriva hotărârii pronunţate, ca instanţă de apel, de curţile de apel.        Urmare a interpretării dispoziţiilor legale menţionate, reiese că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa judecării recursurilor declarate împotriva unor hotărâri pronunţate de judecătorie, ca instanţă de fond, iar din examinarea aceloraşi dispoziţii, rezultă regula proximităţii instanţelor de control judiciar.   Or, în speţă, cauza a fost soluţionată în fond de judecătorie, potrivit competenţei materiale determinată de natura şi gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, iar recursul împotriva acestei hotărâri a fost înregistrat la Curtea de Apel Ploieşti, instanţă competentă să-l soluţioneze. În momentul în c

     Doctrina şi jurisprudenţa sunt constante în sensul că reţinerea sau înlăturarea unor circumstanţe atenuante ori agravante constituie obiect al deliberării completului de judecată şi al adoptării soluţiei prin minuta întocmită imediat după deliberare în cauza dedusă judecăţii, iar nu o simplă "omisiune vădită" ori o simplă "eroare materială" în sensul celor prevăzute de art. 195 şi 196 C. proc. pen.       În prezenta cauză, redactarea ulterioară a deciziei, în integralitatea ei, prin inserarea în partea expozitivă a "motivării" aspectelor referitoare la înlăturarea circumstanţelor atenuante nu înlătură nelegalitatea hotărârii judecătoreşti (deciziei) constând în contrazicerea dintre motivarea şi dispozitivul acesteia, respectiv neînţelegerea dispozitivului.           Prin Decizia penală nr. 62 A din data de 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului şi a admis apelul Ministerului Public.

  Circumstanţele judiciare sunt împrejurări de fapt care numai raportate la fapta concretă, la ansamblul împrejurărilor în care aceasta a fost comisă şi la persoana infractorului pot dobândi, prin apreciere valenţe atenuante     În literatura juridică li s-a recunoscut caracter atenuant unor împrejurări cum ar fi nivelul cultural redus ori lipsa de experienţă a infractorului, mobilul ori scopul infracţiunii, cazurile de slăbire a facultăţilor mintale, altele decât cele care duc la iresponsabilitate, cum ar fi stările provocate de boală, de senilitate, starea de înapoiere mintală, valoarea redusă a prejudiciului.         În general în stabilirea circumstanţelor atenuante trebuie avute în vedere - osebit de datele personale ale făptuitorului - mai ales acele împrejurări care pot avea o mai strânsă legătură cu natura infracţiunii săvârşite, în cazul infracţiunilor de violenţă vor interesa mai ales circumstanţele în care s-a produs atacul. Aşa fiind, în mod greşit, curtea motivând „că a

  Ţinând seama de jurisprudenţa organelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care a instituit o prezumţie potrivit căreia, îndată ce o persoană care a intrat în stare de sănătate bună în custodia autorităţilor statale, probează existenţa unor leziuni, se constată că există o legătură de cauzalitate între acestea şi pretinsele rele tratamente din partea agenţilor statului, autorităţile erau obligate să prezinte explicaţii plauzibile cu privire la cauza producerii leziunilor.            În speţă, organele de urmărire penală au manifestat pasivitate în procedura penală iniţiată ca urmare a plângerii penale formulate de petentul M.A.M., limitându-se doar la solicitarea unor relaţii referitoare la înregistrările făcute în evidenţele medicale, fără a administra însă niciun mijloc de probă care să stabilească cauzele şi împrejurările în care petentul şi-a pierdut cunoştinţa, la dosar neexistând niciun act medical din care să rezulte că acesta ar suferi de anumite maladii care ar avea

Prin cererea formulata, reclamantul a solicitat sa se constate dreptul de proprietate asupra unui teren in suprafata de 3.000 m.p., teren reprezentand curtea si gradina casei, scopul urmarit fiind acela de a obtine pe calea judecatoreasca constatarea existentei acestui drept. Potrivit art. 111 Cod de procedura civila "partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului" Asadar, in principiu, reclamantul este indreptatit sa introduca o astfel de actiune. Drept urmare, calificarea corecta a actiunii este aceea in constatare. Statuarea ca reclamantul este titularul dreptului de proprietate al terenului se fundamenteaza pe dispozitiile art. 8 din Decretul-Lege nr. 42/1990, act normativ care, desi a fost abrogat prin art. 102 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar a mentinut in vigoare dispozitiile mentionate de art. 8 din Decretul-Lege nr. 42/1990.

   Actiunea în granituire prev.de art.  584  C.civ. reprezinta actiunea prin care un proprietar îi solicita vecinului sau la granituirea proprietatii lipite de a sa.      În speta, cei doi pârâti nu au depus la dosar niciun act de proprietate, instanta neputând prin urmare verifica sustinerile lor privind cine este adevaratul proprietar.      La rândul sau, reclamantul i-a indicat pe cei doi pârâti ca fiind detinatorii terenurilor vecine lui.      Având în vedere ca pentru terenurile în litigiu dreptul de proprietate se stabileste ope legis, în temeiul art. 23 din  Lg  nr.18/1991, iar martorii audiati în cauza au confirmat ca pârâtii sunt vecinii reclamantului, instanta va respinge ca neîntemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de pârâtii Rosu Constantin si M G          Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 13.04.2010, reclamantul I C a chemat în judecata pe pârâtii M, N I, R C si M G, solicitând ca prin hotarârea ce se va pr