jurisprudenta

Curtea de Apel Bucuresti  a retinut ca singurele probe administrate în cauza sunt declaratiile colaboratorilor sub acoperire, situatie în care nu se poate face abstractie de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului în materie - cauza Kostovsky c. Olandei. Concluzionând, s-a retinut ca o hotarâre de condamnare nu se poate întemeia numai pe aceste declaratii, necoroborate cu alte probe, care sa conduca la concluzia, fara niciun fel de îndoiala ca, inculpatii se fac vinovati de infractiunile retinute în sarcina lor.     Examinând legalitatea si temeinicia hotarârilor atacate ICCJ retine ca potrivit  art. 86 1   alin. (6)  si  7  C. proc. pen. combinat cu  art. 224 3  C. proc. pen., prevederi raportate la  art. 21  si  22  din Legea nr. 143/2000 declaratiile investigatorului sub acoperire si implicit ale colaboratorului acestuia pot constitui mijloace de proba si pot servi la aflarea adevarului numai în masura în care sunt coroborate cu fapte si împrejurari ce rezulta din ansamb

Nu se poate ignora faptul ca inculpatul M.G. a depistat cu ocazia controlului efectuat la A.B. o cantitate redusa de tigari, pentru care nu au putut fi prezentate actele de provenienta (4 pachete) ce ar fi putut atrage o sanctiune contraventionala a avertismentului alternativ cu amenda de la 1.000 la 1.500 RON, contravenientul având posibilitatea sa achite în termen de 48 ore jumatate din minimul amenzii.      În acest context, asa cum a retinut si prima instanta, relatiile sociale protejate de legi prin incriminarea celor doua infractiuni au fost lezate, însa într-o modalitate redusa.      Pe lânga gradul de pericol social redus al faptelor comise, Înalta Curte mai are în vedere si cuantumul sumei ce a format obiectul darii si, respectiv, luarii de mita (400 RON), dar si datele care circumstantiaza persoana inculpatilor.      Astfel, inculpatul M.G. era la data respectiva ofiter de politie judiciara în cadrul I.P.J. Bacau, este tânar, casatorit, fara antecedente penale, iar pe

   Functiile de constrângere si de reeducare, precum si scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justa individualizare a sanctiunii, care sa tina seama de persoana careia îi este destinata, pentru a fi ajutata sa se schimbe, în sensul adaptarii la conditiile socio-etice impuse de societate. În speta, fata de modul concret de savârsire a faptelor si de datele ce caracterizeaza favorabil persoana inculpatului - care tin de lipsa antecedentelor penale, recunoasterea faptelor, situatia familiala -, se apreciaza ca aplicarea unei pedepse cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei ar fi suficienta pentru a se realiza reeducarea acestuia si prevenirea comiterii de noi infractiuni.     Astfel fiind, Înalta Curte apreciaza ca pedeapsa rezultanta de 1 an si 5 luni închisoare, în conditiile aplicarii dispozitiilor  art. 81  C. pen., este apta sa raspunda scopului preventiv si de reeducare al pedepsei, consfintit prin dispozitiile  art. 52  C. pen., cât si principiul

Folosirea unei arme de foc, cu atât mai mult cu cât evenimentul faptic s-a derulat în incinta unei benzinarii, poate reprezenta un  mijloc  ce pune în pericol viata mai multor persoane.  Însa, caracterul mijlocului care pune în pericol viata mai multor persoane nu se analizeaza din punct de vedere tehnic-absolut, ci personal-concret.     Ori, în concret, în functie de cele derulate, explicitate mai sus, este cert ca arma a fost folosita de catre inculpat exclusiv cu intentia de a agresa partea vatamata, zona în care s-a tras focul de arma a vizat capul partii vatamate E.A.M., fiind exercitata de aproape.     În ceea ce priveste agravanta premeditarii, practicienii dreptului penal au nevoie de elemente concrete pentru a putea decide daca exista sau nu aceasta circumstanta subiectiva, iar actul preparator trebuie sa fie un element concret, usor de identificat. Este însa de refuzat retinerea premeditarii în contextul în care nu exista acte materiale concrete si efective de pregatire, î

Prin Decizia nr. 17/2011, publicata în M. Of. la 14 decembrie 2011, pronuntata într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca gravitatea unei acuzatii nu este prin sine însasi un motiv pertinent si suficient pentru a justifica privarea de libertate, decât daca se bazeaza pe date concrete, de natura sa demonstreze ca eliberarea persoanei detinute preventiv ar crea un pericol real pentru ordinea publica, iar dupa trecerea unei perioade de timp de la data luarii masurii respective detentia provizorie nu mai poate fi mentinuta exclusiv în considerarea naturii infractiunilor si a impactului lor asupra ordinii publice. Se constata ca nu exista nicio dovada ca în prezent ordinea publica ar fi efectiv amenintata prin lasarea inculpatilor M.A. si M.A.A. în libertate, necunoscuti cu antecedente penale, cu vârste cuprinse între 42 si 63 de ani si familii organizate, sanatatea, vârsta, antecedentele penale, constituind criterii ce trebuie avute în vedere la al

Înalta Curte apreciaza ca   art. 22   al Legii nr. 247/2005 nu reglementeaza aceeasi ipoteza cu cea prevazuta în   art. 12   al Legii nr. 10/2001, astfel încât art. 22 al Legii nr. 247/2005 nu poate înlatura de la aplicare art. 12 al Legii nr. 10/2001, deoarece nu constituie o reglementare speciala a aceleiasi situatii juridice, care sa determine aplicarea sa cu prioritate, în temeiul principiului specialia generalibus derogant - legea speciala se acorda cu prioritate fata de legea generala.      Prin urmare, restituirea în natura partiala a imobilului este conditionata de restituirea despagubirii primite pentru imobil în temeiul Legii   nr. 112/1995, însa nu integral, ci numai partial, proportional cu partea de imobil pentru care se dispune repararea prejudiciului adus prin nationalizare. Analizând recursul formulat, în raport de criticile mentionate, Înalta Curte apreciaza ca acesta este fondat pentru urmatoarele considerente:     În speta dedusa judecatii reclamantii au dob