jurisprudenta

 Recursul  este nefondat fata de prevederile art. 8  alin. (2)  din Legea cultelor nr. 489/2006, potrivit carora „sunt persoane juridice si partile componente ale cultelor, asa cum sunt mentionate în statutele sau codurile canonice proprii, daca îndeplinesc cerintele prevazute în acestea."     Se retine ca potrivit Canonului 114 - & 1, constituirea unui ansamblu de persoane (definit în Canonul 115 - & 2) ca persoana juridica se face prin însasi dispozitia dreptului, fie printr-o concesiune speciala din partea autoritatii competente, data printr-un decret.     Doar o parohie înfiintata în mod legitim se bucura ipso iure de personalitate juridica (Canonul 515 - & 3), înfiintare ce este de competenta episcopului diecezan, conform Canonului 515 - & 2.     Este relevant, de asemenea, Canonul în conformitate cu care „Nici un ansamblu de persoane sau de lucruri care vrea sa dobândeasca personalitate juridica nu o poate dobândi daca statutele lui nu au fost aproba

Instanta de apel a retinut ca în mod legal prima instanta a considerat în raport de dispozitiile art. 831  pct. 2  C. civ. ca simplele certuri, neîntelegeri, chiar urmate de amenintari nematerializate, nu pot fi considerate cauze care sa conduca la revocarea pentru ingratitudine a donatiei. Injuriile presupun fapte de insulta, de ofensa, jigniri aduse persoanei donatorului, onoarei, demnitatii sau reputatiei acestuia, acestea trebuind sa prezinte o gravitate deosebita..     Criticile formulate de recurenta nu întrunesc cerintele art. 304  pct. 9  C. proc. civ., instantele de fond aplicând corect prevederile art. 831  pct. 2  C. civ. Încalcarea sau aplicarea gresita a legii, la care se refera art. 304  pct. 9  C. proc. civ., are în vedere situatiile în care instanta recurge la textele de lege aplicabile spetei, dar fie le încalca, în litera sau spiritul lor, fie le aplica gresit, interpretarea pe care le-o da fiind prea întinsa sau prea restrânsa ori cu totul eronata. Instantele au

Instanta de apel a interpretat în mod just dispozitiile art. 505  alin. (2)  C. proc. pen. si  art. 998 - 999  C. civ., stabilind ca se impun acordarea de daune morale în cuantum de 200.000 RON pentru perioada arestarii, 11 noiembrie 2003-21 septembrie 2004, si 50.000 RON  rezultate din restrângerea libertatilor în mod nelegal prin masura de a nu parasi tara.     Dreptul la despagubiri în situatia lipsirii nelegale de libertate este garantat, de asemenea, de art. 5  parag. 5  din Conventie, care conditioneaza acordarea de despagubiri doar de existenta unei arestari nelegale, fara a fi necesara o hotarâre judecatoreasca anterioara prin care sa se constate nelegalitatea retinerii sau arestarii.     În cauza, caracterul nelegal al privarii de libertate a reclamantului si a restrângerii libertatii acestuia, se evalueaza prin prisma solutiei finale pronuntate în cauza penala în care s-au luat aceste masuri, solutionata prin hotarârea de casare a hotarârii de condamnare, restituirea cauzei

E ste adevarat ca inculpatii au organizat sau aderat la grupul infractional format, au introdus sau ajutat la introducerea rezinei de cannabis în tara, sau au traficat acest drog de risc; dar, supraestimând pericolul acestor fapte, prin stabilirea unor pedepse cu executare în detentie ar însemna ignorarea unor elemente care caracterizeaza favorabil pe faptuitori si care, în aceste conditii, ar imprima un caracter excesiv pedepselor.     Inculpatii sunt persoane tinere cu o conduita procesuala sincera, fara antecedente penale, iar din referatele de evaluare ale Serviciului de Probatiune pentru fiecare inculpat rezulta informatii pozitive, în sensul ca, acestia prezinta perspective de reintegrare si au constientizat comportamentul infractional si consecintele sale. În privinta inculpatului G.A. rezulta ca acesta este stabilit si casatorit în Spania, are un copil minor si este încadrat în activitati utile.     Cât priveste împrejurarea ca acesta nu s-a prezentat la procese pentru a s

    În temeiul art. 385 11   alin. (1)   si   (2)   C. proc. pen., judecarea recursului se realizeaza cu citarea partilor si în prezenta inculpatului aflat în stare de detinere. In cauza, se constata ca judecarea recursului, ce a format obiectul Dosarului penal nr. 21/112/2010, s-a realizat în lipsa inculpatului si fara efectuarea procedurii de citare la locul de detinere.   În consecinta, constatând ca sunt îndeplinite cerintele prevazute de art. 386   lit. a)   C. proc. pen., în conformitate cu dispozitiile art. 392   alin. (1)   C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestatia în anulare formulata de contestatorul M.Z., si va fixa termen pentru rejudecarea recursului declarat de inculpatul M.Z.           Deliberând asupra cauzei de fata,     În baza lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:     Prin decizia penala nr. 1989 din 8 iunie 2012 pronuntata în Dosarul nr. 21/112/2010, Înalta Curte de Casatie si Justitie, sectia penala, a respins ca nefondat recursul formulat

Raportat la regula potrivit careia exceptiile sunt de stricta interpretare si aplicare, fiind prevazute expres, Înalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza ca dispozitiile  art. 24  din Legea nr. 678/2001, privind nepublicitatea sedintei de judecata, nu pot fi extinse pe cale de interpretare ori prin analogie si la alte situatii pe care norma juridica respectiva nu le prevede.     Întrucât în cauza inculpatii R.I., M.G. si P.M. au fost trimisi în judecata pentru infractiunea prev. de art. 12  alin. (1) ,  (2)  din Legea nr. 678/2001 (trafic de persoane) care se judeca dupa regula publicitatii sedintei de judecata, cât si pentru infractiunea de trafic de minori, prev. de art. 13  alin. (1) ,  (2)  din Legea nr. 678/2001, care se judeca în conditii de nepublicitate si condamnati în prima instanta si în apel pentru aceste doua infractiuni, Înalta Curte de Casatie si Justitie constata ca, în mod gresit, instanta de apel a procedat la termenul din 15 septembrie 2011 la judecarea cauzei