jurisprudenta

     Ambii pârâti au calitate procesuala în cauza, fata de prevederile   art. unic   al Legii nr. 455/2006, pe care s-a întemeiat actiunea.Atât municipiul Bucuresti, cât si Statul Român - reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, în lipsa de dispozitie contrara - pot fi considerate autoritati interesate în legatura cu terenul în litigiu, de vreme ce fiecare ar putea invoca drepturi proprii cu privire la acesta, în conditiile art. 6   alin. (1)   din Legea nr. 213/1998.      Pentru aceleasi considerente, ambii pârâti au legitimare procesuala în capatul de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune asupra constructiilor. Obligat într-un asemenea raport juridic este cel care ar putea pretinde vreun drept asupra constructiilor. Or, de vreme ce   art. 492   C. civ. prevede ca orice constructie, plantatie sau lucru facut în pamânt sau asupra pamântului sunt prezumate a fi facute de catre proprietarul acelui pamânt cu cheltuiala sa si ca sunt ale lui,

      Înalta Curte constata ca motivarea solutiei adoptate de catre instanta de apel apare ca fiind corecta în termeni teoretici, dar argumentele prezentate nu se pliaza pe situatia de fapt a cauzei, constituindu-se într-o abordare exclusiv doctrinara a modului de individualizare a pedepsei, fara sa fie aplicata si aplicabila cazului în speta.      În concret, situatia de fapt se rezuma la împrejurarea în care cei doi barbati, prieteni vechi, beau împreuna si ajung în stare de ebrietate, moment în care sotia unuia dintre ei apare în local si îi loveste pe amândoi cu coada unei maturi. Cel care nu este sotul, are reactia spontana de a riposta, insultând-o pe agresoare. Sotul batut în public, cu un ultim gest de cavalerism manifestat pe fondul betiei, îsi loveste prietenul, aparând demnitatea sotiei. Prietenul cade si moare.      Inculpatului nu i se poate retine - ca elemente de agravare a pedepsei - un anume modus operandi sau conditii concrete deosebite de savârsire a faptei.  

       Este adevarat ca, în cazul daunelor morale, data fiind natura prejudiciului care le genereaza, nu exista criterii precise pentru determinarea lor. Problema stabilirii despagubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economica a unor drepturi si valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinta psihica încercata de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere si evaluare complexa a aspectelor în care vatamarile produse se exteriorizeaza si care sunt supuse puterii de apreciere a instantelor de judecata.     Prin urmare, chiar daca valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbraca forme concrete de manifestare, iar instanta are astfel posibilitatea sa aprecieze intensitatea si gravitatea lor si sa dispuna repararea prejudiciului moral produs.     Or, instanta de apel nu a indicat care au fost, în cazul reclamantilor, drepturile nepatrimoniale lezate, aspectele în care s-au exteriorizat vatamarile produse, probele c

Încadrarea juridica retinuta de instante este si ea corecta, lovirea cu un par în zona capului, chiar daca inculpatul nu a urmarit uciderea victimei, a acceptat posibilitatea producerii acesteia, numai interventia medicala de specialitate facând ca acest lucru sa nu se produca, constituie tentativa de omor savârsita cu intentie indirecta.  Recursurile sunt nefondate.     Din analiza actelor si lucrarilor aflate la dosarul cauzei Înalta Curte retine ca este stabilit (de altfel însusi inculpatul nu neaga lovirea victimei) ca între inculpat si partea vatamata a avut loc în ziua de 15 februarie 2008 un incident. În raport de probele administrate individualizarea juridica facuta de prima instanta este gresita iar instanta de apel chiar daca nu a facut o descriere mai ampla a situatiei de fapt referindu-se sumar la relatiile conflictuale dintre inculpat si familia partii vatamate, reducerea pedepsei este justificata.     Din continutul rechizitoriului nu rezulta ca incidentul dintre

Potrivit dispozitiilor   art. 281 2   C. proc. civ. „daca prin hotarârea data instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotarârii (...)      Analizând cererea patentei, raportat de solicitarea acestei vizând acordarea cheltuielilor de judecata în recurs, tinând cont si de înscrisurile depuse în dovedirea cheltuielilor de judecata efectuate, Înalta Curte constata ca, în cauza, au fost acordate doar cheltuieli de judecata reprezentând cheltuielile de deplasare pentru termenul de judecata la care s-a solutionat pricina, instanta emitând sa se pronunte asupra celorlalte cheltuieli de judecata solicitate, reprezentând onorariu avocat si cheltuieli de deplasare pentru termenul anterior, aspect ce atrage incidenta în cauza a dispozitiilor   art. 281 2   C. proc. civ.     Asupra cererii, din examinarea lucrarilor dosarului constata urmatoarele:     Prin decizia nr. 2012 di

In mod corect s-a luat în considerare de catre instanta de fond, ca moment al începerii curgerii termenului de prescriptie pentru formularea actiunii,  ultima adresa de raspuns emisa de pârâtul-recurent, ca autoritate competenta, respectiv adresa din 10 iulie 2008.     Al doilea aspect de nelegalitate, privind lipsa de obiect a actiunii invocat, în recurs si analizat de Curte în raport de dispozitiile art. 304/    1 C. proc. civ., nu poate fi retinut. Dispozitiile O.U.G. nr. 3/2010, intrate în vigoare la 19 februarie 2010 nu sunt aplicabile în prezenta cauza în raport de principiul neretroactivitatii legii civile noi si principiul aplicarii imediate a legii civile noi. Pentru situatia litigioasa ivita anterior modificarii dispozitiilor art. 75 alin. (3) din Legea nr. 107/1996 nu sunt aplicabile dispozitiile modificate prin O.U.G. nr. 3/2010, ci în raport de principiile mai sus enuntate sunt si ramân aplicabile dispozitiile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 107/1996, în forma în vigoare l