jurisprudenta

  Circumstanţele judiciare sunt împrejurări de fapt care numai raportate la fapta concretă, la ansamblul împrejurărilor în care aceasta a fost comisă şi la persoana infractorului pot dobândi, prin apreciere valenţe atenuante     În literatura juridică li s-a recunoscut caracter atenuant unor împrejurări cum ar fi nivelul cultural redus ori lipsa de experienţă a infractorului, mobilul ori scopul infracţiunii, cazurile de slăbire a facultăţilor mintale, altele decât cele care duc la iresponsabilitate, cum ar fi stările provocate de boală, de senilitate, starea de înapoiere mintală, valoarea redusă a prejudiciului.         În general în stabilirea circumstanţelor atenuante trebuie avute în vedere - osebit de datele personale ale făptuitorului - mai ales acele împrejurări care pot avea o mai strânsă legătură cu natura infracţiunii săvârşite, în cazul infracţiunilor de violenţă vor interesa mai ales circumstanţele în care s-a produs atacul. Aşa fiind, în mod greşit, curtea motivând „că a

  Ţinând seama de jurisprudenţa organelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care a instituit o prezumţie potrivit căreia, îndată ce o persoană care a intrat în stare de sănătate bună în custodia autorităţilor statale, probează existenţa unor leziuni, se constată că există o legătură de cauzalitate între acestea şi pretinsele rele tratamente din partea agenţilor statului, autorităţile erau obligate să prezinte explicaţii plauzibile cu privire la cauza producerii leziunilor.            În speţă, organele de urmărire penală au manifestat pasivitate în procedura penală iniţiată ca urmare a plângerii penale formulate de petentul M.A.M., limitându-se doar la solicitarea unor relaţii referitoare la înregistrările făcute în evidenţele medicale, fără a administra însă niciun mijloc de probă care să stabilească cauzele şi împrejurările în care petentul şi-a pierdut cunoştinţa, la dosar neexistând niciun act medical din care să rezulte că acesta ar suferi de anumite maladii care ar avea

Prin cererea formulata, reclamantul a solicitat sa se constate dreptul de proprietate asupra unui teren in suprafata de 3.000 m.p., teren reprezentand curtea si gradina casei, scopul urmarit fiind acela de a obtine pe calea judecatoreasca constatarea existentei acestui drept. Potrivit art. 111 Cod de procedura civila "partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului" Asadar, in principiu, reclamantul este indreptatit sa introduca o astfel de actiune. Drept urmare, calificarea corecta a actiunii este aceea in constatare. Statuarea ca reclamantul este titularul dreptului de proprietate al terenului se fundamenteaza pe dispozitiile art. 8 din Decretul-Lege nr. 42/1990, act normativ care, desi a fost abrogat prin art. 102 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar a mentinut in vigoare dispozitiile mentionate de art. 8 din Decretul-Lege nr. 42/1990.

   Actiunea în granituire prev.de art.  584  C.civ. reprezinta actiunea prin care un proprietar îi solicita vecinului sau la granituirea proprietatii lipite de a sa.      În speta, cei doi pârâti nu au depus la dosar niciun act de proprietate, instanta neputând prin urmare verifica sustinerile lor privind cine este adevaratul proprietar.      La rândul sau, reclamantul i-a indicat pe cei doi pârâti ca fiind detinatorii terenurilor vecine lui.      Având în vedere ca pentru terenurile în litigiu dreptul de proprietate se stabileste ope legis, în temeiul art. 23 din  Lg  nr.18/1991, iar martorii audiati în cauza au confirmat ca pârâtii sunt vecinii reclamantului, instanta va respinge ca neîntemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de pârâtii Rosu Constantin si M G          Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 13.04.2010, reclamantul I C a chemat în judecata pe pârâtii M, N I, R C si M G, solicitând ca prin hotarârea ce se va pr

Noţiunea de lege, în accepţiunea jurisprudenţei C.E.D.O. cuprinde mai ales accepţiunea ei materială şi nu formală, incluzând pe lângă legile organice şi textele de rang infralegislativ sau dreptul nescris, important fiind ca toate acestea să îndeplinească cele două calităţi obligatorii, accesibilitatea şi previzibilitatea. Din perspectiva acestor elemente, menţiunea din dispozitivul hotărârii de fond comunicat inculpatului, relativ la data de la care curge termenul pentru declararea apelului reprezintă o furnizare oficială de informaţii procedurale către părţi, care conturează existenţa şi conţinutul normelor juridice aplicabile în cazul determinat, pentru exercitarea căii de atac.         Aşa cum a statuat instanţa supremă în sentinţa penală nr. 3810/2006, cauza temeinică de împiedicare, în sensul prevederilor art. 364 alin. (1) C. proc. pen., constă fie în existenţa cazului fortuit sau a forţei majore, fie în existenţa unei alte cauze care l-a pus pe inculpat în situaţia de a nu p

       Instanţa este obligată să respecte normele cuprinse în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Aplicând în cauză aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că despăgubirea pentru imobilul expropriat trebuia să se raporteze la valoarea imobilului de la data efectuării raportului de expertiză în prima instanţă şi nu la valoarea de la data exproprierii.    În egală măsură, destinaţia terenului ce trebuie luată în considerare la stabilirea corectă a despăgubirii nu poate fi alta decât aceea pe care terenul a avut-o la data efectuării expertizei întrucât dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 stipulează expres că despăgubirea se stabileşte în funcţie de preţurile cu care se vând imobilele de acelaşi fel la data întocmirii raportului.           Recursul este fondat pentru considerentele care succed.        Cu privire la condiţia ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă la momentul stabilirii cuantumului prin hotărârea judecătorească, instanţa este ob

Potrivit legii, art. 18  alin.3 din Legea nr. 146/1997, şi propriilor menţiuni, încheierea din 19 decembrie 2012 prin care s-a soluţionat cererea de reexaminare la taxa judiciară  este una irevocabilă, nefiind posibil ca, pe calea ocolită a recursului la decizia din apel ce a anulat apelul acestei părţi ca netimbrat, să se provoace o nouă dezbatere asupra existenţei obligaţiei pârâtului de plată a taxei judiciare de timbru în apel .     Întrucât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Arad a fost invocată de această parte în faza judecăţii de apel nu doar pe calea apelului, anulat, în final, ca netimbrat, ci şi pe calea întâmpinării la apelul reclamantului şi spre a nu se ajunge la o eludare a sancţiunii procesuale instituite prin dispoziţiile art. 20 alin.2 din Legea nr. 146/1997 (prin examinarea criticilor din apelul anulat ca netimbrat, în soluţionarea excepţiei procesuale a lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Arad, invocată prin întâmpinarea din