jurisprudenta

P otrivit   art. 247   C. proc. civ., în caz de renuntare Ia însusi dreptul pretins, instanta da o hotarâre prin care va respinge cererea în fond si va hotarî asupra cheltuielilor, renuntarea putându-se face si fara învoirea celeilalte parti, atât în prima instanta, cât si în apel.      Desi articolul anterior mentionat se refera în mod expres numai la renuntarea în fata primei instante si a celei de apel, renuntarea la însusi dreptul pretins se poate face în orice faza procesuala, inclusiv în recurs, chiar fara învoirea partii adverse.      Asadar, întrucât renuntarea poate interveni inclusiv în fata instantei de recurs, iar aceasta rezulta dintr-o declaratie expresa din partea beneficiarului dreptului, Înalta Curte, în conformitate cu dispozitiile   art. 247   C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtele P.C.I. si SC S.P. SRL Timisoara împotriva deciziei civile nr. 127 din 30 mai 2012, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara, sectia comerciala, va modifica decizia rec

Este adevarat ca art. 320 1   alin. (6)   C. proc. pen. permite aplicarea dispozitiilor   art. 334   C. proc. pen., însa cererea de schimbare a încadrarii juridice nu poate fi fundamentata pe contestarea formei de vinovatie retinuta prin rechizitoriu, întrucât aceasta ar însemna o recunoastere partiala a faptelor, împrejurarea ce face inaplicabila procedura prevazuta de dispozitiile   art. 320 1   C. proc. pen. Constatând ca inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, ca este tânar, casatorit, tatal unui minor în vârsta de 5 ani, ca în fata instantei de recurs a avut o pozitie finala de recunoastere a faptelor pentru care a fost trimis în judecata, Înalta Curte apreciaza ca pronuntarea unei hotarâri de condamnare constituie pentru acesta un avertisment sever si, chiar si fara executarea pedepsei, nu va mai savârsi alte infractiuni. Fiind astfel îndeplinite conditiile prevazute de dispozitiile   art. 86 1   C. pen., instanta va dispune suspendarea executarii pedepsei sub suprave

  Înalta Curte constata ca retinerea în favoarea acestuia de circumstante atenuante nu este fondata. Inculpatul A.D. a savârsit o infractiune deosebit de grava, suprimând viata unui om în mod inutil si nemotivat.     Inculpatul a lovit în mod repetat, cu intensitate, peste tot corpul, si si-a abandonat victima pe câmp, dovedind violenta si indiferenta fata de soarta acesteia.     Individualizarea pedepsei aplicate trebuie sa exprime echilibrul dintre punerea în evidenta a pericolului social major concret al faptei comise si datele si împrejurarile favorabile inculpatului. Înalta Curte, retinând ca acesta a avut o conduita corecta pe parcursul procesului penal si ca prezinta o tulburare de personalitate de tip instabil impulsiv (care nu i-a afectat însa, discernamântul), constata ca pedeapsa ce i-a fost aplicata este insuficienta si ineficienta prin prisma dispozitiilor  art. 52  C. pen. si ca datele personale ale inculpatului, aratate mai sus, nu justifica coborârea pedepsei sub l

Art. 119   C. proc. civ. reglementeaza dreptul pârâtei de a formula cerere reconventionala daca are pretentii în legatura cu cererea sau mijloacele de aparare ale reclamantei, singura conditie impusa de legiuitor fiind existenta unei legaturi între aceasta si cererea principala, adica sa izvorasca din acelasi raport juridic.      Pârâta din prezenta cauza nu s-a conformat prevederilor anterior mentionate, astfel încât, fara a fi fost învestita cu o cerere reconventionala, instanta nu poate, din oficiu, sa oblige pe reclamanta în propria-i actiune, cererea de scadere la care face referire pârâta trebuind a îmbraca forma unei cereri reconventionale si nu a unei cereri adresate reclamantei R.A. Termoficare.      Totodata, potrivit dispozitiilor   art. 1441   C. civ. în vigoare la momentul introducerii actiunii, când nu sunt îndeplinite conditiile pentru a opera compensatia legala, unul dintre creditorii reciproci se poate adresa instantei de judecata care va aprecia si va putea dispu

Exista contrarietate între considerentele hotarârii atacate, pe de-o parte instanta de apel precizând ca printre facturile enumerate în cererea de chemare în judecata nu se regaseste nici una dintre cele patru facturi evidentiate în raportul de expertiza iar pe de alta parte enumerând printre facturile pe care se sprijina pretentiile reclamantei si factura din 27 mai 2005, factura ce se regaseste printre cele patru facturi retinute de expert prin raportul de expertiza astfel cum a fost completat.     Analizând recursul formulat împotriva deciziei nr. 49/2012-A/C din 5 iunie 2012 a Curtii de Apel Oradea, sectia a ll-a civila, de contencios administrativ si fiscal, Înalta Curte constata ca acesta este fondat, urmând ca recursul reclamantei SC S. SA Satu Mare, prin lichidatori judiciari E.C. SPPI si P.G. IPURL sa fie admis, hotarârea recurata sa fie casata iar cauza sa fie trimisa spre rejudecare la aceeasi instanta, pentru urmatoarele considerente.     Pentru examinarea motivelo

                 Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calcularea cuantumului despagubirilor, expertii, precum si instanta vor tine seama de pretul cu care se vând, în mod obisnuit, imobilele de acelasi fel în unitatea administrativ teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiza, precum si de daunele aduse proprietarului sau, dupa caz, altor persoane îndreptatite, luând în considerare si dovezile prezentate de acestia. Legea nu cere sa fie avute în vedere terenuri asemanatoare din aceeasi zona ca asezare cu terenul expropriat (parcela, tarla), ci din aceeasi unitate administrativ teritoriala, ca atare sub acest aspect raportarea expertilor la terenuri de acelasi fel din aceeasi unitate administrativ teritoriala, dar dintr-o zona diferita ca asezare, chiar neafectata de expropriere nu reprezinta o încalcare a legii.    Or, norma juridica trebuie interpretata în sensul în care produce efecte juridice iar nu în sensul în care nu poate produce niciun efect j

 Recursul  este nefondat fata de prevederile art. 8  alin. (2)  din Legea cultelor nr. 489/2006, potrivit carora „sunt persoane juridice si partile componente ale cultelor, asa cum sunt mentionate în statutele sau codurile canonice proprii, daca îndeplinesc cerintele prevazute în acestea."     Se retine ca potrivit Canonului 114 - & 1, constituirea unui ansamblu de persoane (definit în Canonul 115 - & 2) ca persoana juridica se face prin însasi dispozitia dreptului, fie printr-o concesiune speciala din partea autoritatii competente, data printr-un decret.     Doar o parohie înfiintata în mod legitim se bucura ipso iure de personalitate juridica (Canonul 515 - & 3), înfiintare ce este de competenta episcopului diecezan, conform Canonului 515 - & 2.     Este relevant, de asemenea, Canonul în conformitate cu care „Nici un ansamblu de persoane sau de lucruri care vrea sa dobândeasca personalitate juridica nu o poate dobândi daca statutele lui nu au fost aproba