Postări

Nulitate expertiza, neconvocare la efectuarii lucrarii de la fata locului, necesitatea unei vatamari, art.208 alin1. C.pr.civ, art. 105 alin.2 C.pr.civ.

Prin criticile formulate, recurentul a susţinut că ambele expertize s-au întocmit în cauză cu încălcarea dispoziţiilor art. 208 alin. (1) C. proc. civ., şi că instanţele de fond şi apel au fost lipsite de rol activ, încălcând prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., deoarece au ignorat obiecţiunile recurentului intervenient la rapoarte de expertiză, în sensul că acestea s-au realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 208 alin. (1) C. proc. civ., întrucât intervenientul nu a fost convocat la efectuarea lor, şi, în consecinţă, nu a avut cunoştinţă de data şi ora la care acestea s-au desfăşurat. Potrivit art. 208 alin. (1) C. proc. civ. „Dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin carte poştală recomandată, cu dovadă de primire, arătând zilele şi orele când începe şi continuă lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului”. Instanţele de fond şi apel au respins criticile formulate de recur

Hotărâre care să ţină loc de act autentic, interpretarea contractului, art. 5 alin. (2) al Titlului X din Legea nr. 247/2005, art.977, 982 C.civ.

Potrivit art. 977 din vechiul C. civ. ale cărui dispoziţii sunt aplicabile cauzei, interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor. Textul subliniază deci, ca element hotărâtor pentru definirea şi interpretarea contractului, rolul pe care îl are voinţa internă a părţilor, intenţia lor reală. Corelativ, art. 982 C. civ., dispune că toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din întreg. Interpretarea contractului apare adeseori - inclusiv în cazul în speţă - în strânsă legătură cu operaţiunea de calificare juridică a acestuia, ce atrage după sine efectele juridice proprii actului astfel încadrat. În cauză, interpretând coordonat clauzele „convenţiei” în discuţie, fără a le separa de contextul în care se încadrează, rezultă fără echivoc voinţa reală a părţilor de a vinde şi respectiv de a cumpăra suprafaţa totală de 8000 m.p. situată administrativ p

Lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte, rapoarte de expertiza medico-legale contradictorii, avizarea de INML, pedeapsa execesiva fata de mecanismul tanatogenerator si împrejurarile comiterii faptei,o reactie violenta, rezultanta acumularii în timp a unor nemultumiri legate de conduita victimei, circumstante atenuante facultative, suspendare sub supraveghere,art. 183 C. pen., art. 24 din Ordonanta nr. 1/2000, art. 861 - 862 C. pen., art. 74 lit. a), c) C.pen.

      În ceea ce priveste procedura avizarii de catre Comisia superioara medico-legala din cadrul Institutului de Medicina Legala "M.M." aceasta s-a realizat potrivit dispozitiilor legale. Aceasta comisie s-a pronuntat în conditiile art. 24   alin. (1)   din Ordonanta nr. 1/2000 aratând expres pe care dintre cele doua rapoarte de expertiza contradictorii le aproba. În situatia în care considera necesar, comisia avea posibilitatea sa procedeze potrivit dispozitiilor art. 24   alin. (2)   din Ordonanta si sa recomande refacerea totala sau partiala a lucrarilor la care se refera actele primite pentru verificare si avizare precum si sa formuleze propuneri în acest sens ori concluzii proprii, însa nu a procedat în aceasta maniera.      În ceea ce priveste cauza decesului, probele administrate releva fara dubiu ca mecanismul tanator generator a fost produs de inculpat. Având în vedere natura mecanismului tanatogenerator, conduita anterioara dar si pozitia procesuala a inculpatul

Trafic de droguri in penitenciar, achitare, art. 2 din Legea nr. 143/2000.

Din probele administrate în cauza, rezulta ca într-adevar, la data de 27 august 2007, s-a efectuat o perchezitie la camera x, în cambuza de alimente, ocazie cu care s-a descoperit, printre altele, cantitatea de 0,19 grame heroina.      Raportul întocmit de agentul sef B.M. (dosarul de urmarire penala) gardian la Penitenciarul Rahova indica persoanele prezente în momentul perchezitiei, pozitia în care se aflau, ce obiecte au fost ridicate, iar cu privire la inculpatul S.I. se face doar mentiunea ca statea în pozitia ghemuit, lânga rafturi, la fel ca si detinutul M.E. Martorii M.E.L. (filele din dosarul de urmarire penala si din dosarul instantei), L.C. (dosar urmarire penala, respectiv din dosarul instantei), C.G. (filele dosar urmarire penala si dosar instanta), S.W. (filele dosar urmarire penala si dosar instanta), C.E. (filele dosar urmarire penala si dosar instanta), V.N. (filele dosar urmarire penala si fila dosar instanta), T.V., nu au indicat cui apartineau drogurile gasite cu

Nulitate antecontract de vanzare-cumparare, lipsa achitarii datoriilor fiscale nu duce la nulitate, pronutarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic, art. 254 alin. (7) C. fisc, art. 259 alin. (6) C. fisc., art. 5 alin. (2) din Titlul X din Legea nr. 247/2005.

    Prin antecontractele încheiate de parti nu s-a înstrainat dreptul de proprietate ci s-au nascut obligatii de a face respectiv de a încheia contractele de vânzare-cumparare în forma autentica, astfel ca în mod corect prima instanta si instanta de apel retinând ca nu erau aplicabile dispozitiile art. 254   alin. (7)   din C. fisc.   Prin p ronuntarea unei hotarâri care tine loc de contract de vânzare-cumparare, instanta suplineste conditiile de forma cerute ad validitatem, conditii a caror neîndeplinire atrage sanctiunea nulitatii contractului.  In consecinta pronuntarea unei hotarâri judecatoresti care tine loc de contract de vânzare-cumparare nu reprezinta o modalitate de înstrainare care pentru a fi valabila ar trebui însotita de dovada de catre vânzator a achitarii datoriilor fiscale. Analizând criticile aduse deciziei atacate, Înalta Curte constata ca acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de recurentul Municipiul Câmpia Turzii - D.G.S.E.V.I.E.S. sa fie respins

Uzucapiune, calitate procesuala a municipiului Bucuresti, a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice,.Legea nr. 455/2006, art. 492 C. civ.

     Ambii pârâti au calitate procesuala în cauza, fata de prevederile   art. unic   al Legii nr. 455/2006, pe care s-a întemeiat actiunea.Atât municipiul Bucuresti, cât si Statul Român - reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, în lipsa de dispozitie contrara - pot fi considerate autoritati interesate în legatura cu terenul în litigiu, de vreme ce fiecare ar putea invoca drepturi proprii cu privire la acesta, în conditiile art. 6   alin. (1)   din Legea nr. 213/1998.      Pentru aceleasi considerente, ambii pârâti au legitimare procesuala în capatul de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune asupra constructiilor. Obligat într-un asemenea raport juridic este cel care ar putea pretinde vreun drept asupra constructiilor. Or, de vreme ce   art. 492   C. civ. prevede ca orice constructie, plantatie sau lucru facut în pamânt sau asupra pamântului sunt prezumate a fi facute de catre proprietarul acelui pamânt cu cheltuiala sa si ca sunt ale lui,

Lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte, individualizarea pedepsei, suspendare sub supraveghere, întâmplare obișnuita de viată, conduita anteriora , art. 183 C. pen. art. 52 din C. pen.

      Înalta Curte constata ca motivarea solutiei adoptate de catre instanta de apel apare ca fiind corecta în termeni teoretici, dar argumentele prezentate nu se pliaza pe situatia de fapt a cauzei, constituindu-se într-o abordare exclusiv doctrinara a modului de individualizare a pedepsei, fara sa fie aplicata si aplicabila cazului în speta.      În concret, situatia de fapt se rezuma la împrejurarea în care cei doi barbati, prieteni vechi, beau împreuna si ajung în stare de ebrietate, moment în care sotia unuia dintre ei apare în local si îi loveste pe amândoi cu coada unei maturi. Cel care nu este sotul, are reactia spontana de a riposta, insultând-o pe agresoare. Sotul batut în public, cu un ultim gest de cavalerism manifestat pe fondul betiei, îsi loveste prietenul, aparând demnitatea sotiei. Prietenul cade si moare.      Inculpatului nu i se poate retine - ca elemente de agravare a pedepsei - un anume modus operandi sau conditii concrete deosebite de savârsire a faptei.