jurisprudenta

Deşi, în principiu, în funcţie de rolul voinţei părţilor în formarea sa, coparticiparea procesuală are un caracter facultativ, sunt situaţii în care, datorită naturii litigiului, coparticiparea procesuală este obligatorie sau necesară. Aceeaşi este situaţia anulării unei hotărâri a comisiei judeţene, fiind necesar ca pe lângă comisia judeţeană care a emis hotărârea contestată, să fie chemate în judecată şi persoanele beneficiare ale acesteia (sau moştenitorii în cazul în care vreuna dintre ele a decedat ulterior).     Distincţia dintre litisconsorţiul facultativ şi cel necesar (obligatoriu) prezintă importanţă şi pentru speţa de faţă, deoarece instanţa trebuie să constate nevalabilitatea hotărârii contestate şi faţă de beneficiarul acesteia, respectiv numitul D.G.  Instanţa reţine că, raportat la principiul disponibilităţii procesului civil conform căruia reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual, în condiţiile în care acţiunea nu a fost formulată şi faţă de beneficiarul h

Este adevărat că spaţiul de locuit este minimal şi că mama ar trebui să facă eforturi pentru a asigura copilului condiţii mai generoase, însă, de cealaltă parte, stabilirea locuinţei minorului la tată ar însemna, în fapt, stabilirea locuinţei la bunici paterni unde, aşa cum a afirmat chiar intimatul în şedinţa publică din 17 ianuarie 2014 copilul ar urma să locuiască în cursul săptămânii, numai în week-end urmând să stea cu tatăl.       Or, potrivit art. 487 şi urm. C. civ., primii chemaţi să se ocupe de creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor sunt părinţii, numai în subsidiar bunicii, iar, în speţă, schimbarea locuinţei minorului la tată ar echivala cu trecerea lui în fapt din grija şi supravegherea mamei în grija şi supravegherea bunicilor, lucru care, apreciază tribunalul, că nu este în acord cu interesul acestuia.        În acest sens, tribunalul mai observă că şi cu prilejul efectuării anchetei psiho-sociale la domiciliul apelantei s-a luat legătura cu copilul care nu-şi mai a

Un „bun actual" există în patrimoniul proprietarilor deposedaţi abuziv de către stat doar dacă s-a pronunţat în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie prin care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a şi dispus expres în sensul restituirii bunului.     Legea specială nu prevede posibilitatea restituirii în natură în cazul unui imobil înstrăinat terţului - cumpărător, al cărui titlu a fost irevocabil confirmat pe cale judecătorească, respingându-se ca prescrisă cererea în constatarea nulităţii absolute a contractului de privatizare a SC T. SA care se referă la imobilul în litigiu precum şi a certificatului de atestare a dreptului de proprietate (pentru nerespectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 45 alin. final din Legea nr. 10/2001). Astfel, reclamanţii sunt îndreptăţiţi doar la despăgubirile prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi acordate în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 ori printr-un alt mecanism pe care statul este

Recurenţii au criticat hotărârea instanţei de fond pentru omisiunea acesteia de a introduce în cauză o parte în calitate de pârâtă, însă potrivit principiului disponibilităţii în procesul civil, numai părţile au posibilitatea să ceară lărgirea cadrului procesual prin introducerea în cauză a altor persoane, potrivit dispoziţiilor art.49 şi următoarele din Codul de procedură civilă. În raport de acest principiu al disponibilităţii nu se poate reţine că tribunalul şi-a încălcat obligaţia de rol activ, această obligaţie manifestându-se potrivit art.129 alin.5 Cod procedură civilă, numai în ceea ce priveşte administrarea probelor în vederea aflării adevărului, nu şi în stabilirea cadrului procesual, drept care aparţine în mod exclusiv părţilor. Prin cererea înregistrată la data de 06.10.2008, aşa cum a fost completată şi precizată, reclamanţii C.I.M. ş.a. au chemat în judecată pe pârâta S.C. O.P. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor băneşti reprezentând aprovi

        Înalta Curte apreciază că cererea contestatoarei se încadrează în dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., având în vedere faptul că în cauză există o împiedicare la executare care se datorează aplicării greşite a legii de către instanţă prin decizia nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care a menţionat în mod greşit ca termen de încercare o perioadă de 3 ani şi nu de 2 ani şi 6 luni astfel cum este reglementat de lege.        A admite varianta adoptată de Curte, în sensul imposibilităţii fixării unui alt termen, care să se circumscrie dispoziţiilor art. 82 C. pen., ar echivala pe de o parte cu acceptarea ca o hotărâre chiar şi parţial nelegală cum este cea din prezenta speţă, intrată în puterea lucrului judecat să îşi producă efectele cu încălcarea drepturilor procesuale ale condamnatei şi în contra acestor drepturi, iar pe de altă parte ar echivala astfel cum corect a arătat şi contestatoarea cu încălcarea dreptului la un

Instanţa a înlăturat concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit ca urmare a testării inculpatului cu aparatul poligraf, pe de o parte din cauza caracterului incert a unei astfel de probe, iar pe de altă parte, evidentei situaţii de stres în care s-a aflat inculpatul în momentul testării sale, 19 februarie 2009, zi în care s-a soluţionat şi recursul declarat de acesta împotriva încheierii de arestare preventivă (încheierea penală nr. 10/I/R din 19 februarie 2009 a Curţii de Apel Oradea), stare care evident este de natură să-i influenţeze starea psihică şi să afecteze rezultatul testării.   Curtea de Apel  aratat in motivare s-a arătat că efectuarea unui nou raport de expertiză biocriminalistică ADN, cerere care a fost respinsă ca inutilă de către instanţa de apel, întrucât, câtă vreme există dubii cu privire la poziţia obiectelor de pe care s-au ridicat probele biologice, aspectul că ADN-ul inculpatului este prezent în interiorul autoturismului condus de victimă

  Prin cererea de apel nu s-a formulat nici o critică referitoare la faptul că actiunea în grănituire nu a fost însotită de o cerere în revendicare. Recursul este o cale de atac subsecventă apelului, în sensul că survine ulterior judecării apelului şi dacă sentinta a fost atacată cu apel partial, aspectele sau capetele de cerere neapelate nu mai pot face obiectul recursului. Aşadar poate formula obiectul recursului numai acele probleme care au fost invocate ca şi critici în apel şi au fost solutionate în apel într-un mod nefavorabil pătii care declară recurs. Prima critică vizează faptul că instanta de fond a nesocotit caracterul declarativ al hotărârii în grănituire care lasă deschisă calea actiunii în revendicare, iar mutarea mejdei care are corelativ diminuarea suprafetei părtii adverse este inadmisibilă fără un capăt de cerere de revendicare corelativă. Pârâta recurentă a arătat că instanta fondului, prin aliniamentu stabilit a diminuat suprafata

Admite sesizarea formulată de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I Penală  în dosarul nr.530/303/2013 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile  pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând aplicarea legii penale mai  favorabile în cazul prescripţiei răspunderii penale, respectiv, dacă prescripţia  răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei.  În aplicarea art.5 din Codul penal, stabileşte că prescripţia răspunderii penale  reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei.   Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I,  potrivit art.477 alin.3 din Codul de procedură penală.   Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2014.  Min uta deciziei nr.2 Dosar nr. 2/1/2014/HP/P,  ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE  Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,  sursa: www.scj.ro.

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori  şi de Familie prin încheierea din data de 7 februarie 2014, în dosarul nr. 289/120/2014, în vederea  pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând  mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza  unui concurs de infracţiuni şi stabileşte :  „În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de  intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracţiuni, într-o primă  etapă se verifică incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.  În a doua etapă, se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi  depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 Cod penal.   În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depăşeşte maximu

In spetă, executantul a fost sanctionat cu sanctiunea contraventională principală a amenzii, si i s-a mai aplicat măsura complementară prevăzută de lege, a intrării in legalitate, fără ca acesta să se conformeze in termenul stabilit, dar nici pană in prezent. Pentru desfiintarea lucrărilor executate fără autorizatie de construire sau cu nerespectareaautorizatiei de construire, executantul (constructorul) nu este necesar să fie si proprietarul imobilului, deoarece el a săvarsit contraventia retinută in sarcina sa in calitate de executant (constructor), calitate in care a fost sanctionat si nu a atacat procesul-verbal de constatare si sanctionare contraventională. Contravenientul nu a fost sanctionat in calitate de proprietar al imobilului, pentru a fi necesară introducerea in cauză a proprietarilor actuali. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea retine următoarele: Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare contraventională nr. 2076 din 7.05.2009, in